1. [DEX '09] ȘIȘĂIT s. n. v. șâșâit.
2. [MDA2] șișăit sn vz șâșâit
3. [DEX '09] ȘÂȘÂI, șâșâi, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A repeta în mod prelungit și monoton sunetul „ș” pentru a liniști sau a adormi un copil mic. 2. Intranz. A foșni ușor; a fâșâi. [Var.: (pop.) șișăi vb. IV] – Formație onomatopeică.
4. [DEX '09] ȘÂȘÂIT, șâșâituri, s. n. Faptul de a șâșâi. [Var.: (pop.) șișăit s. n.] – V șâșâi.
5. [DEX '09] ȘIȘĂI vb. IV v. șâșâi.
6. [MDA2] șâșăi v vz șâșâi
7. [MDA2] șâșâi [At: COȘBUC, P. I, 250 / V: (reg) ~șăi, șișăi, șișei, șișii, șișui / Pzi: șâșâi, 3 ~e, ~esc / E: fo] (Reg) 1 vi (D. frunze, vânt, ape etc.) A șopoti (3). 2 vt (C. i. copii mici) A repeta în mod prelungit și monoton sunetul „ș” pentru a liniști sau a adormi Si: (reg) a șușui2 (2). 3 vi (D. oameni) A șuiera (1) printre dinți. 4 vi (D. șerpi) A scoate un sunet specific speciei.
8. [MDA2] șâșâit sn [At: SANDU-ALDEA, A. M. 195 / V: (reg) șișăit / Pl: ~uri / E: șâșâi] (Reg) 1 Șopot1 (5). 2 Repetare prelungită și monotonă a sunetului „ș” pentru a liniști sau a adormi copiii mici Si: (reg) șâșâială (2), șâșâire (2), șușuială (2), șușuire (2), șușuit1 (2). 3 Șuierătură (1) printre dinți Si: (reg) șâșâială (3), șâșâire. 4 Sunet specific (asemănător cu sunetul „s” prelungit) produs de șerpi Si: (reg) șâșâială (4), șășâire (4).
9. [MDA2] șișăi v vz șâșâi
10. [MDA2] șișei' v vz șâșâi
11. [MDA2] șișii v vz șâșâi
12. [MDA2] șișui v vz șâșâi
13. [DEX '98] ȘÂȘÂI, șâșâi, vb. IV. Tranz. A repeta în mod prelungit și monoton sunetul „ș” pentru a liniști sau a adormi un copil mic. – Formație onomatopeică.
14. [DEX '98] ȘÂȘÂIT, șâșâituri, s. n. Faptul de a șâșâi. – V. șâșâi.
15. [DEX '98] ȘIȘĂI, pers. 3 șișăie, vb. IV. Intranz. A foșni ușor; a fâșâi. – Formație onomatopeică.
16. [DLRLC] ȘIȘĂI, șișăiesc, vb. IV. Intranz. (Despre frunze, petale, hîrtii etc.) A foșni ușor; a fîșîi. Se pornise vîntul prin cireș, și floarea A-nceput să ningă, șișăind domol. COȘBUC, P. I 250.
17. [DLRLC] ȘIȘII vb. IV v. șîșîi.
18. [DLRLC] ȘÎȘÎI, șîșîi și șîșîiesc, vb. IV. Tranz. A repeta în mod prelungit și monoton sunetul «ș», pentru a liniști pe cineva (în special pentru a adormi un copil mic). – Variantă: șișii (MARIAN, NA. 180) vb. IV.
19. [DLRLC] ȘÎȘÎIT, șîșîituri, s. n. Acțiunea de a șîșîi.
20. [DOOM 2] șișăit v. șâșâit
21. [DOOM 3] !șâșâi (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. șâșâi, 3 șâșâie, imperf. 1 șâșâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să șâșâi, 3 să șâșâie
22. [DOOM 3] !șâșâit (pop.) s. n., pl. șâșâituri
23. [DOOM 2] !șâșâi/șișăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șâșâie/șișăie, imperf. 3 sg. șâșâia/șișăia; conj. prez. 3 să șâșâie/să șișăie
24. [DOOM 2] !șâșâit / șișăit (pop.) s. n., pl. șâșâituri / șișăituri[1]
25. [DOOM 2] șișăi v. șâșâi
26. [DAR] șâșâi, șâșâi și șâșâiesc, vb. IV (reg.) 1. (despre frunzele mișcate de vânt, despre ape etc.) a produce un zgomot slab și continuu; a șușui, a șoșoi, a foșni, a fâșâi, a șușoti, a murmura, a susura. 2. (despre copiii mici) a liniști, a adormi prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului ș; a șușui. 3. a șuiera.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL