1. [MDA2] singurit, ~ă [At: VĂCĂRESCUL, GR. 20/2 / Pl: ~iți, ~e / E: singur + -it] 1 a (Înv; d. lucruri, locuri, arbori etc.) Singuratic (4). 2-3 sn, a (Șîs nume~) Singular (1-2).
2. [Scriban] singurít, -ă adj. Vechĭ. Rar. Singuratic. S. n. Sec. 19. Gram. Singular.
3. [DAR] singurit, -ă, adj. (înv.) 1. (despre lucruri, locuri, arbori) răzleț, singuratic. 2. (în sintagmă) nume singurit = singular.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL