1. [DEX '09] SINGURATIC, -Ă, singuratici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care trăiește departe de alte persoane, izolat de societate; retras, singur (1); (despre manifestările oamenilor) propriu, caracteristic pentru un om singuratic (1), de om singuratic. ♦ (Despre acțiuni omenești) Care este făcut în singurătate, fără să fie știut de cineva, tainic. ♦ (Rar) Unic, singur (3); izolat, singular (2). 2. (Despre lucruri, așezări omenești etc.) Care este izolat, care este departe de alte așezări omenești etc.; solitar; p. ext. liniștit. O căsuță singuratică. 3. (Gram.; înv.; și substantivat, n.) Singular (1). [Var.: singuratec, -ă adj.] – Singur + suf. -atic.
2. [MDA2] singuratic, ~ă [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: ~tec, (înv) ~rătec / Pl: ~ici, ~ice / E: singur + -atic] 1 a (D. ființe, mai ales d. oameni) Singur (3). 2 a (D. viața, traiul sau d. manifestările, acțiunile etc. ale oamenilor) Care este caracteristic omului singuratic (1). 3 a Care se petrece în singurătate. 4 a (D. lucruri, locuri, arbori etc.) Care este plasat la un loc ferit, departe de (alte) așezări omenești ori departe unul de altul Si: dosit (2), ferit1 (3), izolat, lăturalnic, pustiu, liniștit, rătăcit, răzleț, retras, solitar (1), stingher, (rar) pribeag, (îvp) secret3, (îvr) singureț (1), (înv) singurit, (reg) lăturaș, lăturiș. 5 a (Pex) Liniștit. 6 a (Rar; pex; d. așezări omenești, d. locuințe etc. sau d. locuri de obicei populate) Pustiu. 7 a (Asr; adesea precedat de „un”, „o” care-i întăresc sensul; adesea precedă substantivul pe care îl determină) Singur (7). 8-9 sn, a (Grm; înv) Singular (1-2). 10 a (Înv; d. pietre prețioase, mai ales d. briliante și diamante) Solitar (13). 11 a (Îvr; îs) Luptă ~ Luptă corp la corp.
3. [DLRLC] SINGURATIC, -Ă, singuratici, -e, adj. 1. (Despre ființe, în special despre oameni) (Care trăiește) departe de alte ființe, izolat de societate; retras, singur. Șt. O. Iosif a murit trist și singuratic. SADOVEANU, E. 168. Dar nu vine! Singuratic În zadar suspin și sufăr Lîngă lacul cel albastru, încărcat cu flori de nufăr. EMINESCU, O. I 74. Bătrînul Dan trăiește ca șoimul singuratic În peșteră de stîncă, pe-un munte păduratic. ALECSANDRI, P. A. 161. ◊ (Substantivat) Franțuzeasca cu puternic accent toscan se dovedea fluidă și bogată, după legea singuraticilor condamnați îndelung la muțenie. SADOVEANU, Z. C. 98. ♦ (Despre perioade de timp) Petrecut, trăit în singurătate. Deodată văzui pe bătrînă privindu-l fix, cu dragoste, cu tristeță și resemnare, cum îl privea de zeci de ani singuratici și triști. SADOVEANU, O. VIII 62. ♦ (Despre acțiuni omenești) Făcut în singurătate; tainic. Fără mărturie străină își face singuraticele sale rugăciuni. HOGAȘ, H. 53. 2. (Despre lucruri) Departe de alte lucruri sau de alte așezări omenești; solitar, liniștit. Privighetorile se așază în colțuri singuratice așa alese încît să răspundă armonic ecourile. SADOVEANU, O. VI 331. Se lasă încet-încet într-un ostrov mîndru din mijlocul unei mări, lîngă o căsuță singuratică. CREANGĂ, P. 213. Conrad simțea în sînu-i un dor necunoscut; Pe podul singuratic ședea el abătut. BOLINTINEANU, O. 240. 3. (Gram.; învechit) Singular. (Substantivat) Petru Maior nu impune sisteme de cuvinte, ci... le lasă în forma primitivă la înmulțit (= plural) sau la singuratic. RUSSO, S. 60. – Variantă: singuratec, -ă (EMINESCU, O. I 75, RUSSO, O. 99) adj.
4. [Șăineanu, ed. VI] singuratic a. care e singur, cui îi place a fi singur.
5. [Scriban] singurátic (est) și -ec (vest), -ă adj. (d. singur). Izolat, departe de lume: un schit singuratic, o singuratică insulă din imensitatea oceanuluĭ. Iubitor de singurătate: cugetătoriĭ îs singuraticĭ.
6. [DEX '09] SINGURATEC, -Ă adj. v. singuratic.
7. [MDA2] singuratec, ~ă a vz singuratic
8. [MDA2] singurătec, ~ă a vz singuratic
9. [DOOM 3] singuratic adj. m., pl. singuratici; f. singuratică, pl. singuratice
10. [DOOM 2] singuratic adj. m., pl. singuratici; f. singuratică, pl. singuratice
11. [MDO] singuratic
12. [IVO-III] singuratic (cu înțelesul: căruia îi place să trăiască singur).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL