1. [DEX '09] SINGUREL, -EA, -ICĂ, singurei, -ele, adj. Diminutiv al lui singur. ◊ Expr. Singur-singurel = cu desăvârșire singur. – Singur + suf. -el.
2. [DLRLC] SINGUREL, -EA, -ICĂ, singurei, -le, adj. Diminutiv al lui singur. 1. v. singur (1). A plecat singurel într-o zi, fără să-l bage de seamă cineva, din casă. VLAHUȚĂ, O. A. 428. Pe un pisc tăcut, De vînturi bătut, Tristul ciobănel Șede singurel, Tot cătînd spre văi Să vadă pe-ai săi. BOLINTINEANU, O. 80. Albă păsărică! Ce stai singurică Lîngă cuibul tău? ALECSANDRI, P. I 196. Singurele, mititele, Merg pe drum înșirățele (Cocoarele). ◊ Expr. Singur-singurel sau singurică-singurea = singur (sau singură) de tot. Cît era ziulica și noaptea de mare, ședeau singuri-singurei. CREANGĂ, P. 73. Pe genunchii mei ședea-vei, Vom fi singuri-singurei, Iar în păr înfiorate or să-ți cadă flori de tei. EMINESCU, O. I 75. Lele, nu mai suspina, C-ai rămas acum așa Singurică-singurea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 253. 2. v. singur (2). S-a omorît singurel de inimă rea. BART, S. M. 68. Dintr-o parte venea cu carul, în alta se ducea, și toate trebile și le punea la cale singurel. CREANGĂ, P. 140. 3. v. singur (3). Taică, tăiculeanu nostru, Singurel binele nostru, Grijește-ne o lună, două, Să ne crească pene nouă, Să putem și noi zbura, Tăicuță, cu dumneata! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 204.
3. [DOOM 3] singur-singurel (fam.) adj. m., pl. singuri-singurei; f. singură-singurică, pl. singure-singurele
4. [DOOM 2] !singur-singurel adj. m., pl. singuri-singurei; f. singură-singurică, pl. singure-singurele
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL