1. [MDA2] singir sn [At: DIONISIE, ap. ȘIO II2, 130 / V: sân~, zi~ / Pl: ~uri / E: tc zincir (dal sincir)] 1 (Înv) Lanț cu un cerc de fier la unul dintre capete, în care se prindea gâtul robilor care urmau să fie expuși în public ca pedeapsă infamantă. 2 (Pop) Șir de oameni legați cu singir (1).
2. [DLRLC] SINGIR, singiruri, s. n. Lanț cu care se încătușau robii pentru a fi transportați în convoi; p. ext. convoi de robi legați cu lanțuri. Aseară pe chindioară... mi-a trecut Trei singiruri de robi. PĂSCULESCU, L. P. 265.
3. [Scriban] singír n., pl. urĭ și e (turc. [d. pers.] zincir, lanț; mrom. sîrb. singir. V. gingirliŭ). Vechĭ. Lanț de legat deținuțiĭ și robiĭ. Șir de oamenĭ legațĭ cu un lanț.
4. [MDA2] sângir sn vz singir
5. [MDA2] zingir sn vz singir
6. [DOOM 3] singir (înv.) s. n., pl. singiruri
7. [DOOM 2] singir (înv.) s. n., pl. singiruri
8. [DER] singir (-ruri), s. n. – Lanț, legătură a acuzaților expuși la stîlpul infamiei. Tc. zincir (Tiktin). Sec. XVIII, înv.
9. [DAR] singir, singiruri, s.n. 1. (înv.) lanț cu un cerc de fier la unul din capete, în care se prindea gâtul robilor ce urmau să fie expuși în public ca pedeapsă infamantă. 2. (pop.) șir de oameni legați cu singiruri.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL