1. [DEX '09] SINARMONISM s. n. (Fon.) Asimilare progresivă a vocalelor dintr-un cuvânt, întâlnită în limbile turco-tătare; armonie vocalică. – Din fr. synharmonisme.
2. [MDA2] sinarmonism sn [At: CL 1957, 97 / Pl: ~e / E: fr synharmonisme] 1 (Fon) Fenomen fonetic constând în interdependența dintre timbrul (palatal sau velar) al vocalei și acela al consoanei (sau consoanelor) cu care constituie o silabă. 2 (Prc; în limbile turcice) Asimilare progresivă regulată a vocalelor dintr-un cuvânt de către vocala primei silabe a cuvântului respectiv Si: sinarmonie.
3. [DN] SINARMONISM s.n. Asimilare progresivă a vocalelor dintr-un cuvînt, întîlnită în limbile turco-tătare; armonie vocalică. [< fr. synharmonisme].
4. [MDN '00] SINARMONISM s. n. asimilare progresivă a vocalelor dintr-un cuvânt, specifică limbilor turco-tătare. (< fr. synharmonisme)
5. [DOOM 3] sinarmonism (desp. si-nar-/sin-ar-) s. n.
6. [DOOM 2] !sinarmonism (si-nar-/sin-ar-) s. n.
7. [DTL] SINARMONISM s. n. (< fr. synharmonisme): asimilare progresivă a vocalelor alăturate dintr-un cuvânt, specifică limbilor turco-tătare; ea există însă și în limba română (v. în acest sens asimilare vocalică și asimilare progresivă).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL