1. [MDA2] siclet sn [At: AMIRAS, LET. III, 150/19 / V: (reg) ~lit / A și: (reg) siclet / Pl: ~e, ~uri / E: tc siklet] 1 (Înv) Necaz. 2 (Îlav) A ~ În semn de supărare. 3 (Îvr) Sărăcie (3). 4 (Reg; îf siclit) Năduf.
2. [Șăineanu, ed. VI] siclet n. pop. (cauză de) neliniște: să nu le spuie sicletu POP. [Turc. SYKLET].
3. [Scriban] siclét n., pl. e (turc. syklét). Vechĭ. Opresiune, suferință, poruncă aspră pe capu cuĭva. Azĭ Mold. sud (siclet și siclit). Mare opresiune în răsuflare din pricina spaimeĭ, întristăriĭ saŭ spațiuluĭ strîmt în care te afli și nu te poțĭ mișca: îmĭ venea siclit. V. stenahorie și năplăĭală.
4. [MDA2] siclit sn vz siclet
5. [DER] siclet (-te), s. n. – Gîrbovire, năduf, necaz, greutate. Tc. (per.) siklet (Șeineanu, III, 108), cf. ngr. σεϰλέτι, alb. siklet. Sec. XVIII, înv. și Mold.
6. [DLRLV] SICLET s.n. (Mold.) Supărare, necaz. Aflînd țara stricată și boierii întristați de multă datorie ce-i îndatorise Mihai-Vodâ cu împrumutatele, facîndu-le siclet de luase bani de la turci în datorie. PSEUDO-AMIRAS. Domnul mult siclet au tras păn s-au strins banii slujbei acestii. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU; cf. PSEUDO-AMIRAS (gl.). Etimologie: tc. siklet. Cf. b ă n a t (2), b ă s ă u (3), p o t c ă, p o t i c a l ă (1), s u p ă r.
7. [DAR] siclet, sicleturi, s.n. 1. (înv. și pop.) cauză de neliniște, motiv. 2. (înv.) supărare, necaz. 3. (înv.) lipsă, sărăcie. 4. (reg.; în forma: sichit) năduf.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL