1. [DEX '09] SFĂRÂMARE, sfărâmări, s. f. Acțiunea de a (se) sfărâma și rezultatul ei; sfărâmat1. [Var.: sfărmare s. f.] – V. sfărâma.
2. [MDA2] sfărâmare sf [At: CORESI, EV. 239 / V: (îrg) ~rma~, (înv) ~mire, ~rămare / Pl: ~mări / E: sfărâma] 1 Prefacere (violentă) a unui obiect în bucăți, în părți (foarte) mici, distrugându-se, dărâmându-se, împrăștiindu-se etc. Si: sfărâmat1 (1), fărâmițare, zdrobire, (pop) fărâmare, zdrobeală, zdrumicare, zdrobire. 2 Distrugere, dărâmare, împrăștiere etc. a unui obiect prin prefacere (violentă) în bucăți, în părți (foarte) mici Si: sfărâmat1 (2), fărâmițare, zdrobire, (pop) fărâmare, zdrobeală, zdrumicare, zdrobire. 3 (Îvr; ccr; îf sfărmare) Sfărâmătură (1). 4 (Îvr; îf sfărâmare) Naufragiu (1). 5 (Fig) Depunere de mari eforturi pentru a realiza ceva, pentru atingerea unui scop Si: agitare, agitație, caznă, căznire, chin, chinuire, frământare, frământat1, osteneală, silire, străduială, străduință, străduire, trudă, trudire, trudnicie, zbatere, zbucium, zbuciumare, (rar) chinuială, sfărâmat1 (5), (pop) canoneală, canonire, sfărâmare, sârguință, (înv) învăluire, năslire, nevoie, nevoință, osârdie, osârdnicie, osârduință, osârduire, sârguială, strădănuire, volnicie, (reg) verpelire, (îvr) zdrobire. 6 (Fig) Încetare (prin violență) a existenței, a producerii sau a manifestării unei senzații, unei stări, unui sentiment, unei însușiri, unei relații etc. Si: desființare, destrămare, distrugere, împrăștiere, prăpădire, risipire, spulberare, (rar) sfărâmat1 (6), (înv) sfărmăt, (pop) fărâmare, isprăvire, zdrumicare, (înv) sodomire, stropșire, zdruncinare, (îvr) topire, (grî) afanisire. 7 Lovire puternică a unei ființe sau a unei părți a corpului ei, prin care se provoacă distrugerea țesuturilor, traumatisme etc. Si: sfărâmat1 (7). 8 Deformare, prin apăsare, prin strângere etc., a unei ființe sau a unei părți a corpului ei, făcând-o să capete o formă plată și provocându-i modificarea sau încetarea funcțiilor (vitale) Si: strivire, turtire, zdrobire, (pop) zobire, (îrg) strucinătură, strucire, strucitură, (înv) strucinare, sfărâmat1 (8). 9-10 (Rar) Dărâmare (1, 5). 11 (Ccr) Dărâmătură (1). 12 (Rar) Prăbușire. 13 (Înv; îf sfărmare) Distrugere (2). 14 (Înv) Înfrângere (a dușmanului) Si: sfărâmat1 (13).
3. [DEX '09] SFĂRÂMA, sfărâm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărma vb. I] – Pref. s- + fărâma.
4. [DEX '09] SFĂRMA vb. I v. sfărâma.
5. [DEX '09] SFĂRMARE s. f. v. sfărâmare.
6. [MDA2] sfărăma v vz sfărâma
7. [MDA2] sfărămare sf vz sfărâmare
8. [MDA2] sfărâma [At: CORESI, EV. 30 / V: (îvp) ~răma (Pzi: sfărăm, (înv) sfăram), ~rma (Pzi: 1 sfarm, (reg) sfărmez, 2 sfarmi, (reg) sfermi), ~rima, svăr~, (înv) ~mi, (reg) ~rmi (Pzi: sfărmesc), sfârmi (Pzi: 1 sfârmesc, 2 sfârmești, sfârmi, 3 sfârme, 4 sfârmim, 6 sfârme), sfirimi (Pzi: sfirimesc), sfrămi (Pzi: sfrămesc), sfrimi (Pzi: sfrimesc), sfrâmi (Pzi: sfrâmesc), sfrumi, sfurmi (Pzi: sfurmesc) / Pzi: sfărâm, (îrg) sfarm / E: s- + fărâma] 1-2 vtr (D. obiecte) A (se) preface (cu violență) în bucăți, distrugând(u-se), sfărâmând(u-se), împrăștiind(u-se) etc. Si: a (se) fărâmița, a (se) zdrobi (rar) a (se) strivi, (pop) a (se) fărâma, a (se) zdruci, a (se) zdrumica, a (se) zdruncina, a (se) zobi, (îrg) a (se) risipi, (reg) a (se) sfărâmiți (1-2), a (se) sfârmica (1-2), a (se) sfărmuri. 3 vt (Îe) A-și ~ capul (sau mintea) A depune eforturi intelectuale (foarte) mari pentru însușirea unor cunoștințe, pentru aflarea unor informații (științifice) etc. 4 vt (Îae) A se gândi intens și continuu la găsirea celei mai potrivite soluții pentru o anumită situație, la ieșirea dintr-o dificultate etc. 5 vt (Îe) A ~ piatra (sau pietrele) A fi foarte voinic. 6 vt (Îe) A ~ (cuiva) măselele A bate (pe cineva) cu violență (peste maxilare). 7 vt (Reg; c. i. pănușile sau boabele știuletelui) A dezghioca (3). 8 vr (Reg; d. ovăz) A se scutura de boabe. 9 vt (Rar; c. i. linii) A frânge (1). 10 vt (Rar; fig; c. i. oameni) A seca2 (1). 11 vr (Fig; d. oameni) A face tot ce-i stă în putință pentru a realiza ceva, pentru atingerea unui scop Si: a se agita, a se căzni, a se chinui, a se frământa, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, (rar) a se strădănui, (îvp) a se nevoi, (pop) a se canoni, a se sfărâma, a se forța, a se sârgui, (înv) a se învălui, a se năsli, a se osârdnici, a se osârdui, a se volnici, (reg) a se verpeli. 12-13 vtr (Fig; d. senzații, stări, sentimente sau însușiri, relații, abstracte etc.) A face (prin violență) să nu mai existe, să nu se mai producă, să nu se mai manifeste etc. (sau a înceta să mai existe, să se mai producă, să se mai manifeste etc.) Si: a (se) desființa, a (se) destrăma, a (se) distruge, a (se) împrăștia, a (se) pierde, a (se) prăpădi, a (se) risipi, a (se) spulbera, (îvp) a (se) răpune, a (se) sodomi, a (se) topi, (pop) a (se) fărâma, a (se) isprăvi, (înv) a (se) potrebi. 14 vt (Fig; rar; c. i. oameni) A copleși (12). 15 vt (C. i. ființe, mai ales oameni sau părți ale corpului lor) A lovi puternic, provocând distrugerea țesuturilor, traumatisme etc. 16 vt A deforma prin apăsare, prin strângere etc., făcând să capete o formă plată și provocând modificarea sau încetarea funcțiilor (vitale) Si: a strivi, a turti, a zdrobi, (pop) a stropși, a zdruci, a zdrumica, a zobi, (îrg) a răzbi, a storci, a struci, a struji, (înv) a zdrucina. 17 vt (Trs; Mol; c. i. lemne, vreascuri etc.) A despica (1). 18 vt (Înv; c. i. maluri de ape, soluri etc.) A eroda (1). 19 vt (Asr; c. i. elemente de construcție, construcții etc.) A dărâma (5). 20-21 vtr (Rar; d. stânci sau forme de relief) A (se) prăbuși (1). 22 vt (Pop; c. i. arbori) A doborî (7). 23 vt (C. i. teritorii, bunuri materiale ale unui stat, ale unei gospodării etc.) A supune unui dezastru material general, provocând distrugeri, pagube etc. 24 vt (Pop; c. i. trupe sau formații de luptă) A înfrânge. 25 vt (Pop; pex; c. i. trupe sau formații de luptă) A extermina. 26 vt (C. i. ființe, mai ales oameni) A omorî prin mijloace violente, zdrobind, sfâșiind etc. 27 vr (C. i. ființe, mai ales oameni) A muri prin mijloace violente, zdrobindu-și, sfâșiindu-și etc. corpul.
9. [MDA2] sfărâmi v vz sfărâma
10. [MDA2] sfărâmire sf vz sfărâmare
11. [MDA2] sfărima v vz sfărâma
12. [MDA2] sfărma v vz sfărâma
13. [MDA2] sfărmare sf vz sfărâmare
14. [MDA2] sfărmi v vz sfărâma
15. [MDA2] sfărmire sf vz sfărâmare
16. [MDA2] sfârmi v vz sfărâma
17. [MDA2] sfirimi v vz sfărâma
18. [MDA2] sfrămi v vz sfărâma
19. [MDA2] sfrimi v vz sfărâma
20. [MDA2] sfrumi v vz sfărâma
21. [MDA2] sfurmi v vz sfărâma
22. [MDA2] svărăma v vz sfărâma
23. [DEX '98] SFĂRÂMA, sfărâm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărma vb. I] – Pref. s- + fărâma.
24. [DLRLC] SFĂRĂMA vb. I v. sfărîma.
25. [DLRLC] SFĂRĂMARE s. f. v. sfărîmare.
26. [DLRLC] SFĂRÎMA, sfărîm, vb. I. (Și în forma sfărma). 1. Tranz. A sparge (în bucăți mici); a zdrobi. Oamenii pun mîna pe ciocan, pe daltă și pe dinamită și încep să sfărîme stînca. BOGZA, Ț. 53. E de mirare, domnule, cum de nu i-a sfărmat capul. C. PETRESCU, C. V. 35. În cîteva clipe sfărîmară tot ce se găsea în odaie. REBREANU, R. II 204. Bocănește el cît bocănește, cînd pîrrr! cade copacul peste car, de-l sfarmă, și peste boi, de-i ucide. CREANGĂ, P. 46. ◊ (Poetic) Un izvor Sfărîmă bobi de aur și de mărgăritare. EFTIMIU, C. 118. ◊ Expr. A sfărîma lanțurile robiei = a recuceri libertatea. A-și sfărîma capul (sau mintea) = a se frămînta; a-și bate capul. Am destule necazuri ale mele... ca să-mi mai sfarm eu capul și să mă amestec unde n-am cădere. C. PETRESCU, R. DR. 159. De ce să-și sfarme capul cu atîta carte? REBREANU, I. 52. Oricît îmi sfărm capul... nu-i chip s-o scot la cale. RETEGANUL, P. III 37. ◊ Refl. Focul, în umbra odăii, pîlpîie, scade, se sfarmă într-o grămadă de jar. SADOVEANU, O. VII 334. Roata de dinainte se izbi de el în repegiune și se sfărmă pe loc. ALECSANDRI, O. P. 259. (Poetic) Lăsă să-i lunece de-a lungul obrajilor două lacrimi grele ce i se sfărîmară în stropi de-argint. MIRONESCU, S. A. 86. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. Să-i moară Fulger? Poți sfărma Și pe-un voinic ce cuteza Să nalțe dreapta lui de fier, Să prindă fulgerul din cer? COȘBUC, P. I 146. Cine ești? Spune, că te sfărîm! ALECSANDRI, T. I 268. ◊ Refl. (Prin exagerare) Fiică-sa însă plîngea de se sfărma. SBIERA, P. 126. 3. Tranz. Fig. (Complementul este un abstract) A destrăma, a spulbera, a risipi, a împrăștia. Vuietul morii sfărma tăcerea zăvoaielor și se ridica deasupra freamătului apelor. SADOVEANU, O. I 68. Titu observă decepția tovarășului său de drum, îi părea rău că i-a sfărîmat o speranță și nu știa cum s-o dreagă. REBREANU, R. I 161. Necinstea în politică sfărîmă datoriile și drepturile unei națiuni întregi. DEMETRESCU, O. 207. ◊ Refl. Unitatea falsă, la care... supuse prin silă lumea, trebui să se sfarme, ca să facă loc unei organizări progresive. BĂLCESCU, O. II 6. (Poetic) În suflet simt cum negura se sfarmă Și se-mpletește albă dimineață. GOGA, P. 26. ♦ Refl. Fig. A se zbate, a se frămînta, a se chinui, a se strădui să... Dar de, boierule, nici ei n-au pămînt și de aceea se tot sfarmă să cîștige. REBREANU, R. I 191. De cînd așteptăm și ne sfărîmăm. GALACTION, O. I 200. – Variante: sfărma, sfarm și sfărm, sfărăma (NEGRUZZI, S. I 139) vb. I.
27. [DLRLC] SFĂRÎMARE, sfărîmări, s. f. Acțiunea de a (se) sfărîma și rezultatul ei. – Variante: sfărmare, sfărămare s. f.
28. [DLRLC] SFĂRMA vb. I v. sfărîma.
29. [DLRLC] SFĂRMARE s. f. v. sfărîmare.
30. [Șăineanu, ed. VI] sfărămà v. 1. a sparge în fărâme: a sfărâma lanțurile; 2. a nimici: a sfărăma fermece. [V. fărămà].
31. [Șăineanu, ed. VI] sfărmà v. (poetic) a sfărăma.
32. [Scriban] fărîm și sfărîm orĭ -rám, a -ărîmá și (ob.) a -ărăma (vechĭ fărîm, a -í și fărim, a -á) și (maĭ rar) farm și sfarm, a -ărmá v. tr. (alb. thărrmónĭ, fărîm, care ar veni d. lat. fragmĭnare, a fragmenta. – Se conj. ca dărîm). Prefac în bucățele, în fărîme, sparg: a sfărăma un bulgăre de pămînt. Fig. Nimicesc, înlătur: a sfărăma lanțurile tiraniiĭ. V. refl. Pînea uscată se sfărîmă. A sfărăma pe cineva în bătaĭe, a-l bate grozav.
33. [Scriban] sfarm V. fărîm.
34. [Scriban] sfărămá V. fărîm.
35. [DOOM 3] sfărâmare s. f., g.-d. art. sfărâmării; pl. sfărâmări
36. [DOOM 2] sfărâmare s. f., g.-d. art. sfărâmării; pl. sfărâmări
37. [DOOM 3] sfărâma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărâm, 3 sfărâmă; conj. prez. 1 sg. să sfărâm, 3 să sfărâme
38. [DOOM 2] sfărâma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărâm, 3 sfărâmă, 1 pl. sfărâmăm; conj. prez. 3 să sfărâme
39. [MDO] sfărîma (ind. prez. 1 sg. sfărîm, 3 sg. și pl. sfărîmă)
40. [IVO-III] sfărâm.
41. [DAS] SFĂRÎMARE. Subst. Sfărîmare, sfărîmat, fărîmare, fărimat, fărîmițare, mărunțire, mărunțit, mărunțișare (rar), concasare, zdrumicare (pop.), zdrobire, zdrobeală, zobire (reg.), stropșire (pop. și fam.), stropșeală (pop. și fam.), pistoseală (înv. și pop.), pisare, pisat; spargere, spart; frîngere; tocare, tocat; măcinare, măcinat, măciniș; rîșnit; melițare, melițat. Frîntură; fărîmă, fărîmiță (dim.), fărîmică (pop.), fărîmătură (reg.), sfărîmătură, sfărîmă (rar), zdrumicătură (pop.), tocătură. Bucată, bucățică (dim.), bucățea, firimitură, ciob; zob. Friabilitate, fragilitate. Sfărîmător; berbec; fărîmător; concasor; moară; morișcă, rîșniță, rișnicioară (dim.); meliță; zdrobitor; pisălog, pilug (reg.). Adj. Sfărîmat, fărîmat (pop.), făcut fărîmițe (bucățele), fărîmițat, zdrobit, frînt, zdrumicat (pop.), zobit (reg.), stropșit (pop.), strivit; pisat; spart; frînt; tocat; măcinat; melițat. Fragil, casabil, casant, sfărîmicios, friabil (rar). Vb. A sfărîma, a fărîma (pop.), a fărîmița, a face fărîmițe, a fărîma mărunt, a (se) face (mici, mii) fărîme, a mărunți, a mârunțișa (rar), a concasa, a zdrobi, a (se) zobi (reg.), a face zob, a zdrumica (pop.), a zdroși (pop.), a stropși (pop.), a pistoși (înv. și pop.), a pisa, a pisăgi; a sparge; a frînge; a toca; la măcina, a urlui, a rîșni; a melița. V. bucată, ciopîrțire, distrugere, micime, separare.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL