1. [MDA2] sfănțuit sn [At: LM 532 / Pl: ~uri / E: sfănțui] (Pop) 1-3 Sfănțuială (1-3).
2. [DEX '09] SFĂNȚUI, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mitui. 2. A lua mită, a stoarce bani de la cineva; a înșela pe cineva. – Sfanț + suf. -ui.
3. [MDA2] sfănțui vt [At: LM / Pzi: ~esc / E: sfanț + -ui] (Pop; c. i. oameni) 1 A mitui. 2 (Pex) A stoarce (de bani, de bunuri etc.). 3 (Pex) A escroca. 4 (Fam) A fura (1).
4. [DLRLC] SFĂNȚUI, sfănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Familiar) 1. A da cuiva bani (de obicei unui funcționar) pentru un serviciu nepermis de lege; a mitui, a corupe (prin bacșiș). 2. A stoarce bani de la cineva pentru servicii nepermise de lege; a-i lua cuiva banii pe nedrept; a înșela pe cineva cu dibăcie.
5. [Șăineanu, ed. VI] sfănțuì v. fam. a mitui pe cineva. [Lit. a-i da parale, sfanți].
6. [Scriban] sfănțuĭésc v. tr. (d. sfanț, o monetă care se dădea des ca bacșiș). Fam. Mituĭesc, frăncuĭesc, corup pin bacșiș. Scutur de sfanțĭ, fac să-mĭ dea anĭ p. serviciĭ. V. mită.
7. [DOOM 3] sfănțui (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiesc, 3 sg. sfănțuiește, imperf. 1 sfănțuiam; conj. prez. 1 sg. să sfănțuiesc, 3 să sfănțuiască
8. [DOOM 2] sfănțui (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfănțuiesc, imperf. 3 sg. sfănțuia; conj. prez. 3 să sfănțuiască
9. [IVO-III] sfănțuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.
10. [Argou] sfănțui, sfănțuiesc v. t. 1. a mitui 2. a lua mită 3. a înșela (pe cineva)
11. [DAR] sfănțuit, sfănțuituri, s.n. (înv. și fam.) 1. mituire. 2. stoarcere de bani, de bunuri etc.; escrocare.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL