1. [DEX '09] ȘĂTRUȚĂ, șătruțe, s. f. Diminutiv al lui șatră. [Var.: șetruță s. f.] – Șatră + suf. -uță.
2. [MDA2] șătruță sf [At: RETEGANUL, P. II, 78 / V: (reg) șet~ / Pl: ~țe / E: șatră + -uță] (Reg; șhp) Șatră (15-17) (mică).
3. [DLRLC] ȘĂTRUȚĂ, șătruțe, s. f. Diminutiv al lui șatră. (Atestat în forma șetruță) Să pune și-și întinde o țîr de șetruță cu merele cele scumpe și prind oamenii a se aduna în jurul lui. RETEGANUL, P. II 78. – Variantă: șetruță s. f.
4. [DEX '09] ȘETRUȚĂ s. f. v. șătruță.
5. [MDA2] șetruță sf vz șătruță
6. [DLRLC] ȘETRUȚĂ s. f. V. șătruță.
7. [DOOM 3] șătruță (desp. șă-tru-) s. f., g.-d. art. șătruței; pl. șătruțe
8. [DOOM 2] șătruță (reg.) (șă-tru-) s. f., g.-d. art. șătruței; pl. șătruțe
9. [DAR] șătruță, șătruțe, s.f. (reg.) 1. cort mic al negustorilor ambulanți; șatră mică. 2. adăpost mic pentru vite sau unelte; șopron mic, șandrama.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL