1. [DEX '09] ȘERVEȚEL, șervețele, s. n. Diminutiv al lui șervet. ♦ Bucată de pânză sau de hârtie subțire (ușor creponată), care servește la ștersul gurii. – Șervet + suf. -el.
2. [MDA2] șervețel sn [At: POLIZU / Pl: ~e / E: șervet + -el] 1-4 (Șhp) Șervet (1, 3) (mic). 5 Bucată (pătrată) de hârtie subțire (poroasă și ușor creponată), special confecționată, întrebuințată la masă pentru ștersul gurii și al mâinilor. 6 (Șîs ~ parfumat) Bucată de hârtie subțire (parfumată), foarte fină și poroasă, special confecționată, care servește la împrospătarea și la ștergerea feței sau a mâinilor sau ca batistă pentru nas în timpul răcelii. 7 (Reg) Batistă (de buzunar). 8 (Mun; îcs) De-a ~u Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.
3. [DLRLC] ȘERVEȚEL, șervețele, s. n. Diminutiv al lui șervet. Nevasta învățătorului șezuse lîngă Eleonora... finind în mînă un șervețel murdar pe care îl scăpase din mînă la intrarea doamnei Vorvoreanu. DUMITRIU, B. F. 142. Doamna prefect scosese fețele de masă și șervețelele cele mai albe. C. PETRESCU, R. DR. 199. ♦ Șervet care se leagă la gîtul copiilor mici, ca să nu-și murdărească hainele cînd mănîncă. Te uitai ce cuminți stau la masă și cît de frumos mănîncă Titi, frate-său și surorile lui, toți cu șervețele de după gît și fiecare cu paharul lui de tablă. PAS, Z. I 110.
4. [DOOM 3] șervețel s. n., pl. șervețele
5. [DOOM 2] șervețel s. n., pl. șervețele
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL