1. [DEX '09] ȘERPUIRE, șerpuiri, s. f. Faptul de a șerpui; șerpuială; sinuozitate. – V. șerpui.
2. [MDA2] șerpuire sf [At: FILIMON, O. II, 161 / Pl: ~ri / E: șerpui] 1 Formare (în mișcare) a unei linii unduitoare Si: (rar) șerpuială (1), șerpuit1 (1). 2 (Ccr) Linie unduitoare Si: sinuozitate, (rar) șerpuială (2), șerpuit1 (2). 3 Străbatere a ceva cu linii ondulate Si: (rar) șerpuială (3), șerpuit1 (3).
3. [DLRLC] ȘERPUIRE, șerpuiri, s. f. Acțiunea de a șerpui și rezultatul ei; linie șerpuitoare. Rîul Teleorman e linie de hotar din partea asta! rosti Grigore, ridicîndu-se în trăsură și indicînd cu mîna șerpuirea ușoară a văii. REBREANU, R. I 71. Vedeam pe șerpuirea albă în largul drumului de țară Un om bătrîn ducînd povara unei vieți nemîngîiete. GOGA, C. P. 10. În șerpuiri largi se îndoaie strălucitorul rîu, printre munții întunecați de codru. VLAHUȚĂ, O. A. 415.
4. [DEX '09] ȘERPUI, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea sau a forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui. – Șarpe + suf. -ui.
5. [MDA2] sărpui v vz șerpui
6. [MDA2] șerpui [At: DRLU / V: (reg) săr~, ~poi (Pzi: 3 ~oaie) / Pzi: 3 ~ește, (rar) șerpuie / E: șarpe + -ui] 1 vi A forma (în mișcare) o linie unduitoare, ca mersul șarpelui (2) Si: (nob) a șerpa. 2 vt A străbate cu linii ondulate.
7. [DLRLC] ȘERPOI vb. IV v. șerpui.
8. [DLRLC] ȘERPUI, șerpuiesc, vb. IV. Intranz. A avea (sau a forma în mișcare) o linie unduitoare ca mersul șarpelui; a undui. Între munții cu granitul sur, Arieșul, șoseaua și linia îngustă a trenului șerpuiesc împletindu-se cu poduri de piatră. C. PETRESCU, S. 225. Apucase pe drumuri ce șerpuiau pe coasta Negrilesii. AGÎRBICEANU, S. P. 19. O cărăruie mică șerpuiește pe coastă. DUNĂREANU, CH. 104. Luci pe fața mării un fulger șerpuind. Urmat d-un tare trăsnet. BOLINTINEANU, O. 242. ◊ Fig. Ideea măreață a țării șerpuia prin suflete sub forma unoi fiori, ce se aninau de nimicurile trecătoare ale ceasului de acum. D. ZAMFIRESCU, R. 254. ◊ Tranz. În picioare lîngă sac, se-nțepeni și el, măsurînd cu ochii munții fugari care-și șerpuiau spinările negre în zarea albastră. MIRONESCU, S. A. 131. Soarele, la zori, șerpuiește munții Triestului cu chenare de rubin, iar la amiezi sparge și risipește curcubeie. DELAVRANCEA, S. 70. ♦ Tranz. A străbate, a brăzda cu linii ondulate. Cîmpiile... păreau o mare de omăt șerpuită ici-colea de dungulițe cenușii, ale cărora capete nu le mai zăreai. CONTEMPORANUL, VI 104. ◊ Fig. Fiori reci mă șerpuiră la gîndul că putea fi lipsă o treaptă și să lunec în gol. CAZABAN, V. 63. – Variantă: șerpoi (ALECSANDRI, P. I 237) vb. IV.
9. [Șăineanu, ed. VI] șerpuì v. a avea un curs întortochiat, a curge în zigzag (cum umblă șarpele); râul șerpuiește.
10. [Scriban] șerpuĭésc v. intr. (d. șerpe). Înaintez ca mersu unuĭ șarpe, mă întind cu ocolurĭ, curg întortocheat: drumu, rîu șerpuĭește pin munțĭ.
11. [DOOM 3] șerpuire s. f., g.-d. art. șerpuirii; pl. șerpuiri
12. [DOOM 2] șerpuire s. f., g.-d. art. șerpuirii; pl. șerpuiri
13. [DOOM 3] șerpui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiesc, 3 sg. șerpuiește, imperf. 1 șerpuiam; conj. prez. 1 sg. să șerpuiesc, 3 să șerpuiască
14. [DOOM 2] șerpui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiesc, imperf. 3 sg. șerpuia; conj. prez. 3 să șerpuiască
15. [MDO] șerpui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerpuiesc, conj. șerpuiască)
16. [IVO-III] șerpuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL