1. [DEX '09] SERGENT, sergenți, s. m. 1. Grad inferior în armată sau în poliție, imediat superior gradului de caporal; persoană care poartă acest grad. ◊ Sergent-major = grad militar superior sergentului și inferior plutonierului, primul grad de subofițer; persoană care are acest grad. 2. (În trecut) Gardist (1); gardian. – Din fr. sergent.
2. [MDA2] sergent sm [At: N. COSTIN, LET. II, 73/17 / V: (înv) ~e, ~eant, serjant, serje~, sarjant, șerjant, (reg) serjă, sărjent / Pl: ~nți / E: fr sergent, rs сержант, pn sierzant, ger Sergeant] 1 Grad militar imediat superior gradului de caporal. 2 Persoană care are gradul de sergent (1). 3 Funcția sergentului (2). 4 Titlul sergentului (2). 5 Perioadă în care sergentul (2) și-a exercitat funcția. 6 (Iuz; șîs ~ de stradă, ~ de noapte) Polițist (1) care asigura paza în timpul zilei (sau al nopții) într-un oraș Si: gardian, gardist, (înv) zapciu, (arg) scatiu (6), sticlete (8).
3. [DLRLC] SERGENT, sergenți, s. m. 1. Grad inferior în armată sau în miliție, imediat superior gradului de caporal; persoană avînd acest grad. Mai tîrziu un sergent care face legătura la batalion mă lămurește. CAMIL PETRESCU, U. N. 338. Radu luă loc, privind la sergentul șef de post, Iftodiu Dumitru, cu cea mai mare nedumerire. C. PETRESCU, Î. II 170. Sergentul jandarmilor din sat a înaintat semeț prin mulțime pînă la scamatorul urcat pe scaun. SAHIA, N. 68. Se știa că la cazarmă [Bălcescu] aduna pe lîngă dînsul, în orele de recreație, mai mulți sergenți și soldați cărora le povestea despre vitejiile romînilor în luptele cu turcii. GHICA, S. A. 141. ◊ Sergent-major = persoană care urmează în grad după sergent. Îl cercetează un sergent-major. STANCU, D. 160. Instrucția pe școli o făceau sergenți-majori care uitau că nu sînt la cazarmă, astfel că vă înjurau și vă băteau ca pe soldații lor. PAS, Z. I 112. 2. (În trecut, de obicei determinat prin «de stradă») Agent de poliție însărcinat cu menținerea ordinii publice pe străzi și cu paza vieții și avutului cetățenilor; gardian, gardist. V. polițist. Căpătă de la un sergent de stradă lămuririle de care avea nevoie. GALAN, B. I 16. Pleacă, fiindcă acum chem sergentul! C. PETRESCU, C. V. 270. Birjarii... trag cu biciul, sergenții îi cară la pumni, iar țăranul zăpăcit, pierdut nu știe... unde să cîrmească. GHEREA, ST. CR. III 126.
4. [DN] SERGENT s.m. Grad inferior în armată sau în miliție, mai mare decît cel de caporal; militar care are acest grad. ♦ Sergent-major = grad militar superior sergentului și inferior plutonierului, primul grad de subofițer. [< fr. sergent].
5. [MDN '00] SERGENT s. m. grad militar superior celui de caporal. ♦ ~ -major = primul grad militar acordat subofițerilor. (< fr. sergent)
6. [Șăineanu, ed. VI] sergent m. 1. grad inferior în armată: sub-ofițer; sergent-major, primul sub-ofițer al unei companii de infanterie, însărcinat cu contabilitatea; sergent-furier, ajutorul sergentului-major și care poartă grija proviziunilor; 2. agent de poliție numit și gardian: chiamă pe un sergent.
7. [Scriban] *sergént m. (fr. sergent, d. lat. serviens, -éntis, care servește. V. servant). Subofițer din orĭ-ce armă saŭ serviciŭ. Gardist (numit și gardian, sergent de oraș orĭ sergent de stradă). Sergent major (cu art. sergentu major saŭ și sergent-majoru), primu sergent, acela care ținea contabilitatea uneĭ companiĭ (V. vagmistru și plotonier). Sergent furier, sergentu care ține corespondenta, secretaru companiiĭ, escadronuluĭ, bateriiĭ ș.a.
8. [DEX '09] MAJOR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur, major.
9. [MDA2] sarjant[1] sm vz sergent
10. [MDA2] sărgenț[1] sm vz sergent
11. [MDA2] sărjent sm vz sergent
12. [MDA2] sergeant sm vz sergent
13. [MDA2] sergente sm vz sergent
14. [MDA2] serjant sm vz sergent
15. [MDA2] serjanț[1] sm vz sergent
16. [MDA2] serjă1 sf vz sergent
17. [MDA2] serjent sm vz sergent
18. [DEX '98] MAJOR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile și politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.; în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conține termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (și substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri și două semitonuri. – Din fr. majeur.
19. [DLRLC] MAJOR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni; în opoziție cu minor) Care a împlinit vîrsta cînd se poate bucura prin lege de drepturi civile și politice depline. Eleonora era majoră, era stăpînă pe moșie mai mult ca oricînd. DUMITRIU, B. F. 146. Ca mîine vii să-mi ceri consimțămîntul; și nu ți-l dau... – Nu-mi pasă; sînt majoră. D. ZAMFIRESCU, R. 139. 2. Foarte important, principal, de căpetenie. Preocuparea lor majoră, artă sau speculația filozofică, le absoarbe întreaga existență. SADOVEANU, E. 30. ◊ Caz de forță majoră v. forță. 3. (Mil.; numai în expr.) Sergent-major v. sergent. Locotenent-major v. locotenent. (Ieșit din uz) Plutonier-major v. plutonier. Stat-major = grup de ofițeri care funcționează pe lîngă un comandant în scopul conducerii trupelor. [Un] general scund și grozav de spătos, în uniformă cu buzunări numeroase și enorme, încît ar fi putut cuprinde toată arhiva marelui stat-major. C. PETRESCU, Î. II 71. 4. (Muz.; în expr.) Gamă majoră = modul diatonic (cu semitonuri între treptele 3-4 și 7-8) pe care se bazează sistemul armonic tonal. 5. (Logică; în expr.) Termen major (sau premisă majoră) = unul din cei doi termeni (sau din cele două premise) ai unui silogism, și anume acela care conține obiectul concluziei.
20. [DOOM 3] sergent s. m., pl. sergenți; abr. serg.
21. [DOOM 2] sergent s. m., pl. sergenți; abr. serg.
22. [MDO] sergent
23. [IVO-III] sergent.
24. [DOOM 3] sergent-major s. m., pl. sergenți-majori; abr. serg.-maj.
25. [DOOM 2] sergent-major s. m., pl. sergenți-majori; abr. serg.-maj.
26. [DE] SERGENT [serʒã], Émile (1867-1943),medic francez. Prof. univ. la Paris. Cercetări importante privind insuficiența glandelor suprarenale, bolilor aparatului respirator, în special tuberculoza („Sindroamele respiratorii”). A vizitat de mai multe ori România. M. de onoare al Acad. Române (1930).
27. [Argou] sergent, sergenți s. m. chiștoc de țigară de dimensiuni mici.
28. [Argou] a aresta locotenenți / sergenți expr. (deț.) a fuma chiștoace
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL