1. [DEX '09] SERBARE, serbări, s. f. 1. Faptul de a serba; sărbătorire; p. ext. manifestare cu caracter solemn organizată cu scopul de a celebra un eveniment important; festivitate, petrecere. 2. (Rar) Sărbătoare (1). – V. serba.
2. [MDA2] serbare sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (înv) săr~ (G-D: sărbarei și sărbărei) / Pl: ~bări / E: serba] 1 (Asr) Sărbătoare (2). 2 (Spc) Manifestare cu caracter solemn, sărbătoresc, colectiv, organizată pentru a marca un eveniment (considerat) important, pentru a aniversa sau comemora ceva sau pe cineva, pentru a cinsti, a omagia pe cineva sau ceva Si: aniversare, comemorare, festivitate, celebrare, oficiere. 3 Oficiere a unei ceremonii Si: celebrare. 4 (Pex) Petrecere. 5 (Înv) Hram (2).
3. [DEX '98] SERBARE, serbări, s. f. 1. Faptul de a serba; sărbătorire; p. ext. manifestare cu caracter solemn organizată cu scopul de a celebra un eveniment important; festivitate, petrecere. 2. (Rar) Sărbătoare (1). – V. serba.
4. [DLRLC] SERBARE, serbări, s. f. 1. Faptul de a serba; sărbătorire; p. ext. festivitate, petrecere. Acum trei ori patru ani, meșterul Roman Lupu l-a văzut doar cu ochii lui pe șeful gării, la Iași, luînd parte la serbarea de 1 Mai. GALAN, Z. R. 11. Eram și eu p-acolo de căscam gura pe din afară pe la toate serbările. ISPIRESCU, L. 32. Radul, neclintit în deciziunea sa, ordona să se pregătească serbarea nunții. NEGRUZZI, S. I 107. 2. Sărbătoare. Învingătorul crezu de cuviință a-i eterniza memoria zidind o biserică pe locul bătăliei și înființînd o serbare anuală, rămasă pînă astăzi sub numele de «Moși». HASDEU, I. V. 169. ◊ (Poetic) Se apropie cea mai dulce și mai poetică serbare a primăverii: înflorirea livezilor. SADOVEANU, O. VI 400.
5. [Șăineanu, ed. VI] serbare f. acțiunea de a serba și sărbătoarea însăș.
6. [DEX '09] SERBA, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare.
7. [MDA2] sărba v vz serba
8. [MDA2] sărbare sf vz serbare
9. [MDA2] sărbi v vz serba
10. [MDA2] serba vtrp [At: PSALT. 151 / V: (îrg) săr~, (înv) sărbi, (reg) ~rva, sirva / Pzi: ~bez / E: ml servare] 1-2 (C. i. evenimente, persoane etc.) A (se) cinsti printr-o întrunire cu caracter solemn, festiv etc. Si: a aniversa, a celebra, a comemora. 3-4 (C. i. evenimente sau personalități religioase) A (i se) închina o sărbătoare (1) Si: a prăznui (1), proslăvi (2), ține (5). 5-6 (Rar; fig) A (se) omagia. 7-8 (Înv) A (se) oficia.
11. [MDA2] serva1 v vz serba
12. [MDA2] sirva v vz serba
13. [DLRLC] SERBA, serbez, vb. I. Tranz. (Complementul indică un fapt însemnat, un eveniment memorabil etc.) A sărbători. Lîngă lacul care-n tremur somnoros și lin se bate, Vezi o masă mare-ntinsă cu făclii prea luminate, Căci din patru părți a lumii împărați și-mpărătese Au venit ca să serbeze nunta gingașei mirese. EMINESCU, O. I 85. Potoski dă poruncă să-mpartă vin pe la soldați, pentru ca să serbeze victoria noastră. ALECSANDRI, T. II 37. (Cu pronunțare regională) Găsim într-un jurnal aducerea-aminte a adunării de la Blaj, ziua cea mare de 15 mai 1848, sărbată de pribegii din Principate la Paris la 15 mai 1851. RUSSO, S. 67. ♦ Fig. A omagia, a cinsti. Cînd privesc la tine, scumpa mea iubită, Ca o liră dulce inima-mi trezită Cîntă și serbează bunurile vieții, Farmecul iubirii și a tinereții. ALECSANDRI, P. II 27. Ciocîrlia cea voioasă în văzduh se legăna Și-nturnarea primăverii prin dulci ciripiri serba. NEGRUZZI, S. I 115. ♦ (În limbajul bisericesc) A ține sărbătoare, a prăznui.
14. [Șăineanu, ed. VI] sărba f. horă țărănească, importată din Serbia.
15. [Șăineanu, ed. VI] serbà v. a sărbători: cântă și serbează bunurile vieții AL. [Lat. SERVARE].
16. [Scriban] sărbáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a sărba. Petrecere laică maĭ deosebită a uneĭ mulțimĭ: sărbare populară, societatea viticultorilor va da o sărbare în grădina publică, a da o sărbare în onoarea unuĭ poet.
17. [Scriban] sărbéz, a -á v. intr. (din serbez, forma vestică, rară și ĭa, d. lat. servare, a conserva, a păstra; it. serbare, pv. vcat. vsp. servar. V. con-serv). Țin o sărbătoare: a sărba învierea Domnuluĭ.
18. [Scriban] serbéz V. sărbez.
19. [DOOM 3] serbare s. f., g.-d. art. serbării; pl. serbări
20. [DOOM 2] serbare s. f., g.-d. art. serbării; pl. serbări
21. [IVO-III] serbare.
22. [DOOM 3] serba (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. serbez, 3 serbează; conj. prez. 1 sg. să serbez, 3 să serbeze
23. [DOOM 2] serba (a ~) vb., ind. prez. 3 serbează
24. [MDO] serba
25. [IVO-III] serbez.
26. [DER] serba (-bez, -at), A celebra, a comemora, a sărbători. – Var. sărba. Lat. servāre (Pușcariu 1582; REW 7872), cf. it. serbare, prov., cat., v. sp. servar. – Der. serbare, s. f. (festivitate, petrecere); sărbătoare (mr. sărbătoare, megl. sîrbătoare), s. f. (zi festivă, petrecere), din participiul serbat cu suf. -oare ca scăldătoare, cîntători etc. (după Pascu, I, 151 și Densusianu, GS, II, 310, din lat. *servatoria); sărbători, vb. (a celebra); sărbătoresc, adj. (festiv).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL