1. [DEX '09] SEMIVOCALĂ, semivocale, s. f. Sunet intermediar între vocală și consoană, cu însușiri comune amândurora. – Semi- + vocală (după fr. semi-voyelle).
2. [MDA2] semivocală sf [At: ȘĂINEANU2 / Pl: ~le / E: semi- + vocală cf fr semi-voyelle] Sunet intermediar între vocală și consoană, cu însușiri comune amândurora Si: semiconsoană, (rar) semiconsonantă.
3. [DEX '96] SEMIVOCALĂ, semivocale, s. f. Sunet intermediar între vocală și consoană, cu însușiri comune amândurora; semiconsoană. – Semi- + vocală (după fr. semi-voyelle).
4. [DLRLC] SEMIVOCALĂ, semivocale, s. f. Vocală scurtă care nu se poate rosti decît însoțită de altă vocală, formînd împreună un diftong; semiconsoană. Semivocalele constituie elementul mai scurt, mai puțin sonor, elementul consonantic al diftongilor urcători și coborîtori. GRAM. ROM. I 64.
5. [DN] SEMIVOCALĂ s.f. Vocală care nu se poate rosti decît împreună cu o altă vocală (cu care formează un diftong); semiconsoană. [< semi- + vocală, după fr. semi-voyelle].
6. [MDN '00] SEMIVOCALĂ s. f. sunet între vocală și consoană; semiconsoană. (după fr. semi-voyelle)
7. [Șăineanu, ed. VI] semivocală f. Gram. se zice de consoanele numite obișnuit lichide.
8. [Scriban] *semivocálă f., pl. e. Gram. În unele limbĭ (vechea slavonească, sîrbeasca, ceha, polona, sanscrita), consonantă lichidă (R și L) pronunțată fără vocală, ca Srb. îld. Sîrb.
9. [DOOM 3] semivocală s. f., g.-d. art. semivocalei; pl. semivocale
10. [DOOM 2] semivocală s. f., g.-d. art. semivocalei; pl. semivocale
11. [DOOM 3] +sunet-semivocală s. n., pl. sunete-semivocală
12. [DTL] SEMIVOCALĂ s. f. (< semi „jumătate”, cf. lat. semi + vocală, cf. it. vocale, lat. vocalis, germ. Vokal, după fr. semi-voyelle): vocală care nu se poate rosti decât împreună cu o altă vocală, cu care formează un diftong; sunet intermediar între vocală și consoană, cu însușiri comune amândurora. S. limbii române sunt: e̯ corespunzătoare vocalei e și componentă a diftongilor e̯a și e̯o (seară, pleosc) și a triftongului e̯au (vreau); o̯ – corespunzătoare vocalei o – și componentă a diftongului o̯a (doagă) și a triftongului e̯oa (leoarcă, fleoarcă); i̯ – corespunzătoare vocalei i și componentă a diftongilor i̯a, i̯e, i̯o, i̯u și îi̯ (iarbă, pietre, chioșc, iureș, întâi) și a triftongilor i̯ai̯ (tăiai) și i̯au̯ (tăiau); u̯ – corespunzătoare vocalei u și componentă a diftongilor u̯a și u̯ă (roua, ziuă) și a triftongului i̯au̯ (suiau).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL