1. [DEX '09] SEMANTEM, semanteme, s. n. (Lingv.) Unitate de bază a cuvântului, în cadrul unei familii lexicale (egală, de obicei, cu rădăcina cuvântului), considerată ca purtătoare a sensului lexical. – Din fr. sémantème.
2. [MDA2] semantem sn [At: SCL 1955, 46 / Pl: ~e / E: fr sémantème] (Lin) 1 Parte a unui cuvânt (identificată adesea cu rădăcina cuvântului) sau cuvinte considerate ca purtătoare ale sensului lexical. 2 Unitate (minimală) de expresie care are sens lexical. 3 Parte componentă a sememului, constituită din ansamblul de seme specifice ale acestuia.
3. [DLRLC] SEMANTEM, semanteme, s. n. (Lingv.) Unitate semantică de bază a cuvîntului.
4. [DN] SEMANTEM s.n. Unitate de bază a unui cuvînt în cadrul unei familii lexicale, purtătoare a sensului lexical. [< fr. sémantème, cf. gr. semainen – a însemna].
5. [MDN '00] SEMANTEM s. n. (lingv.) cea mai mică unitate semantică a unui cuvânt, identificabilă adesea cu rădăcina acestuia, care constituie suportul semnificației lexicale; lexem. (< fr. sémantème)
6. [DOOM 3] semantem s. n., pl. semanteme
7. [DOOM 2] semantem s. n., pl. semanteme
8. [DTL] SEMANTEM s. n. (< fr. sémanthème, cf. gr. semainen – a însemna): v. lexem.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL