1. [MDA2] săciui v vz seciui
2. [MDA2] seciui vt [At: URECHE, LET. I, 185/27 / P: ~ciu-i / V: (îrg) săc~ (Pzi: 3 săciuiește și săciuie) / Pzi: seciuiesc / E: seci + -ui] 1 (Îrg; c. i. copaci, păduri) A reteza (1). 2 (Îrg; pex) A prăvăli (1). 3 (Trs; c. i. păduri, lunci etc.) A defrișa pentru cultură. 4 (Reg; c. i. vreascuri) A îngrămădi.
3. [Scriban] săcĭuĭésc V. secĭuĭésc.
4. [Scriban] secĭuĭésc v.tr. (d. secĭ vsl. sĭešti-seĭkon, a tăĭa). Vechĭ. Azĭ. Trans. Lăzuĭesc. Curăț, un loc tăind copaciĭ. – În est să-.
5. [DLRLV] SECIUI vb. (Mold.) A tăia, a reteza, a prăvăli (copaci, păduri). Pre la codrul Cosminului să treacă se temea de țerani, înțelegînd de dînșii să nu săciuiască pădurea asupra lor. URECHE. Au trimes înainte să săciuiască pădurea. URECHE; cf. M. COSTIN. Etimologie: seci + suf. -ui. Vezi și seci.
6. [DAR] seciui, seciuiesc, vb. IV 1. (înv. și reg.; despre copaci sau păduri) a reteza; a prăvăli. 2. (reg.; despre păduri sau lunci) a defrișa pentru culturi. 3. (reg.; despre vreascuri) a îngrămădi.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL