1. [DEX '09] SCUTEC, scutece, s. n. Bucată de pânză, de flanelă, de pichet etc., de obicei dreptunghiulară, cu care se înfașă sugarii. – Cf. bg. skutak.
2. [MDA2] scutec sn [At: CORESI, EV. 503 / V: (îrg) ~urt~, ~tic (Pl: ~tice sn și ~tici sm), (reg), ~teic, scurteic / Pl: ~ece / E: ns cf bg скутак] 1 Bucată de pânză, de flanelă, de pichet etc., de obicei dreptunghiulară, cu care se înfașă bebelușii Si: (reg) cârpă, pelincă, rantie. 2 (Îlav) Din ~ece Imediat după naștere. 3 (Îal) Din copilărie. 4 (Pop; îe) A fi lovit cu ~ul A fi smintit, zăpăcit, prostănac. 5 (Fig) Fază inițială (de dezvoltare) Si: început. 6 (Reg) „Țol”. 7 (Reg) Opreg.
3. [DEX '98] SCUTEC, scutece, s. n. Bucată de pânză, de flanelă, de pichet etc., de obicei dreptunghiulară, cu care se înfașă sugarii. – Cf. bg. skutak.
4. [DLRLC] SCUTEC, scutece, s. n. Bucată de pînză, cu care se înfășoară copiii sugaci. Copilul dormea în pragul ușii, cu capul la umbră și cu trupușorul strîns în scutece, scăldat în soare. GALACTION, O. I 160. Din scutece copilul Cînd plînge-n săhăidac Te duci și-l joci pe brațe. COȘBUC, P. I 215. Pe scutecele copilului era o hîrtie. NEGRUZZI, S. III 282. – Variantă: scutic (VLAHUȚĂ, O. AL. I 122) s. n.
5. [Șăineanu, ed. VI] scutec n. bucată pătrată de flanelă sau de pichet de înfășat pruncii. [Tras din scutì].
6. [Scriban] scútec (vest) și scútic (est) n., pl. e (pol. skutek efect. ceh. skutek, acțiune, d. vsl. skutŭ, învălitoare, pulpană, canaf, d. got. skauts, ngerm. schooss, pulpană; bg. srb. skut, pulpană; ngr. skutt, haină). Pelincă, cearșaf mic în care se învălesc prunciĭ. Fig. În scutice, în prima fază, în copilărie.
7. [MDA2] scurtec sn vz scutec
8. [MDA2] scuteic sn vz scutec
9. [MDA2] scutic sn vz scutec
10. [DLRLC] SCUTIC s. n. v. scutec.
11. [DOOM 3] scutec s. n., pl. scutece
12. [DOOM 2] scutec s. n., pl. scutece
13. [MDO] scutec
14. [IVO-III] scutec, -ce.
15. [DER] scutec (-ce), s. n. – Cîrpă, pelincă. – Mr. scutic „dimie”. Origine îndoielnică. Ar putea fi, cum se presupune în general, sl. skutŭ „poală, fustă, partea din față a unui veșmînt femeiesc” (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Cihac, II, 335; Tiktin; Conev 83), cf. sb., cr. skut, rus. skutatĭ „a înfășura”, alb. skutinë „îmbrăcăminte”, ngr. σϰουτί „îmbrăcăminte”; dar rezultatul din rom. nu se explică formal, fiindcă -ec nu este suf. productiv în rom. (bg. skuták, citat de Candrea nu se potrivește fonetic cu cel rom.). Forma se potrivește mai bine lat. scuticum, scutica, folosit în epoca clasică cu sensul de „bici din piele” (cf. San Isidoro, V, 27, 15; Plummer, II, 26), și care s-a confundat, desigur, cu urmașii lui cutis, cf. lat. cutica „pieliță unui fruct, coajă”, de unde it. cotica, calabr. cútica (Battisti, II, 1147). Pornind de la *scuticum „curea de piele” sau „piele”, s-ar putea explica și cuvîntul rom.; pentru trecerea semantică de la ideea de „piele” la cea de „țesătură”, cf. scoarță și pentru der. tosc. scoticare „a se jupui”.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL