1. [DEX '09] SCUTELNIC, scutelnici, s. m. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Țăran care, în schimbul unor obligații suplimentare față de domn sau de stăpânul de moșie, era scutit de plata birului domnesc. – Scuti + suf. -elnic.
2. [MDA2] scutelnic2 sm [At: BARCIANU / Pl: ~ici / E: scut + -elnic] 1-8 (Rar) Scutier (1-8).
3. [MDA2] scutelnic1 [At: PRAV. 49 / Pl: ~ici / E: scuti + -elnic] 1 sm Țăran care era scutit de plata birului domnesc în schimbul unor obligații suplimentare (de obicei militare) față de domnie sau față de stăpânul moșiei Si: (înv) scuteală (14), scutnic. 2 a (Înv) Care era scutit de biruri, de obligații (către stat).
4. [DEX '98] SCUTELNIC, scutelnici, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Țăran care, în schimbul unor obligații suplimentare față de domn sau de stăpânul de moșie, era scutit de plata birului domnesc. – Scuti + suf. -elnic.
5. [DLRLC] SCUTELNIC, scutelnici, s. m. (Învechit) 1. Om scutit de biruri (pentru că se afla în serviciul domnului sau al unui boier). [Orășelul] abia atunci începuse, numai pe malul stîng al gîrlei, a se împlini ici cu gardul unei colibe de vecin, mai colo cu ulucele unei căscioare de brăslaș ori de scutelnic. ODOBESCU, S. A. 117. 2. Ostaș care slujea fără salariu, fiind în schimb scutit de biruri. În soldații bătînd talpa în asfalt, recunoști... strănepoții catanelor spătărești cu mintene... ai scutelnicilor și ai seimenilor. C. PETRESCU, C. V. 80. Vornicul n-are-alinare. Scutelnici chemînd: «Să-ncalece zece-n curînd!». COȘBUC, P. I 290. Veneau lefegii cu haine galbene, simenii și scutelnicii pedeștri. ODOBESCU, S. I 73.
6. [Șăineanu, ed. VI] scutelnic m. 1. od. cel scutit de toate dările către stăpânire: scutelnicii munciau în folosul Domnului, al boierilor sau al mânăstirilor în apropierea cărora locuiau; 2. pl. corp de călărime în număr de 400: seimenii și scutelnicii pedeștri OD. [Derivat din scutì].
7. [Scriban] scutélnic m. (d. scutesc). Vechĭ. Om scutit de bir către stat în schimbu unor zile de muncă p. domn, boĭerĭ saŭ mînăstirĭ. Pl. Un corp de 500 de călăreți care, împreună cu sărăceiĭ, formaŭ câlârimea Bucureștilor și eraŭ comandațĭ de căpitanu spătăriiĭ. – Și scútnic (1814). V. iscusat.
8. [DOOM 3] scutelnic s. m., pl. scutelnici
9. [DOOM 2] scutelnic s. m., pl. scutelnici
10. [Onomastic] SCUTELNIC subst. vechi „o categorie de birnici”. 1. – u, Ioan, mold., act. 2. Prin căderea lui s: Cutelnicu, Emilia, mold., act. 3. Din subst. scutire: Scutirici (17 B II 63).
11. [DE] SCUTELNICI, com. în jud. Buzău, situată în V C. Bărăganului; 2.545 loc. (2005). Expl. de petrol și gaze naturale.
12. [DAR] scutelnic2, scutelnici, s.m. (înv.) scutier (tânăr nobil vasal care purta scutul și celelalte arme ale cavalerului sau seniorului).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL