1. [DEX '09] SCURSOARE, scursori, s. f. 1. Lichid (murdar) care se scurge dintr-un loc. ♦ (Pop.) Scurgere (3). 2. (Rar) Faptul de a se scurge; (concr.) loc de scurgere. ♦ Albie a unei ape curgătoare. 3. Epitet pentru un om de nimic, decăzut; lepădătură. – Scurge + suf. -oare.
2. [MDA2] scursoare sf [At: LB / Pl: ~ori / E: scurs1 + -oare] 1 Scurgere (1). 2 (Ccr) Lichid murdar care se scurge dintr-un loc sau într-un loc Si: scursură (2). 3 (Spc; rar) Lături. 4 (Pop) Secreție (1). 5 (Pex) Secreție (4). 6 (Îrg) Leucoree. 7 (Îrg) Blenoragie (1). 8 (Îrg; șîs ~ fără sânge) Diaree (1). 9 (Îdt; îs) ~ cu sânge Dizenterie. 10 (Îvr) Scurgere (13). 11 (Ccr) Scurgere (14). 12 (Reg) Vârf (la șira sau la stogul de grâu). 13 (Fig; dep; mpl, iar lsg de obicei csc) Om de nimic Si: lepădătură, scursură (13), (rar) scurs1. 14 (Fig; dep; mpl, iar lsg de obicei csc) Om de la periferia societății Si: scursură (14), (rar) scurs1. 15 Apă care se scurge din pământ, de pe înălțimi etc. Si: (reg) scursură (15). 16 Apă curgătoare Si: (reg) scursură (16). 17 (Rar) Curs (al unei ape) Si: (reg) scursură (17) 18 (Prc) Albie1 (4). 19 (Reg) Cădere de apă, la moară. 20 Curent al unei ape curgătoare.
3. [DEX '98] SCURSOARE, scursori, s. f. 1. Lichid (murdar) care se scurge dintr-un loc. ♦ (Pop.) Scurgere (3). 2. (Rar) Faptul de a se scurge; (concr.), loc de scurgere. ♦ Albie a unei ape curgătoare. 3. Epitet pentru un om de nimic, decăzut; lepădătură. – Scurge + suf. -oare.
4. [DLRLC] SCURSOARE, scursori, s. f. 1. Apă sau lichid (de obicei murdar) care se scurge de undeva. Apăru un om cu cămașa udă de scursoare din coșul cu struguri. CAMIL PETRESCU, O. I 29. Balta... formată mai mult din scursori. ȘEZ. XIX 44. ♦ (Popular) Secreție, hemoragie. 2. Curent al unei ape (curgătoare); curgere. Pe tot lungul Dunării noastre panta nu variază prea mult și curentul (scursoarea) își urmează drumul său. ANTIPA, P. 192. 3. (Rar) Faptul de a se scurge; loc de scurgere; scurgere. Prin tot ocolul acelei văi fără de scursoare țîșnește tina în sus. ODOBESCU, la CADE. A adunat apele și le-a dat o scursoare, cucerind astfel pentru producere o parte mare de pămînt. I. IONESCU, D. 174. ♦ Albie, vale a unei ape curgătoare. I-a pornit în sus, pe scursoarea pîrîului. GALACTION, O. I 293. Duceți-vă agalelor Pe luciul Dunării, La scursorile morii. TEODORESCU, P. P. 574. 4. Fig. (Mai ales la pl.) Om de nimic, derbedeu, haimana. S-au adunat scursorile din mahala. CAMIL PETRESCU, O. II 654. Crescut în mijlocul scursorilor și a gunoaielor orașului, Osman, de tînăr, se aruncă cu capul înainte în vîrtejul patimelor. GANE, N. I 58.
5. [Șăineanu, ed. VI] scursoare f. 1. acțiunea de a se scurge: scursoarea apei; 2. jghiab de scurs; 3. materie ce s’a scurs.
6. [Scriban] scursoáre f., pl. orĭ. Acțiunea de a se scurge, scurgere: scursoarea apeĭ. Ceĭa ce se scurge: scursorile ploilor. Rămășiță scursă, lăturĭ, zoĭ: scursorile bucătăriiĭ. Sculament (o boală urîtă).
7. [DOOM 3] scursoare (rar) s. f., g.-d. art. scursorii; pl. scursori
8. [DOOM 2] scursoare (rar) s. f., g.-d. art. scursorii; pl. scursori
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL