1. [DEX '09] SCUIPĂTURĂ, scuipături, s. f. Scuipare; (concr.) scuipat (2). – Scuipa + suf. -ătură.
2. [MDA2] scuipătură sf [At: N. TEST. (1648), 118r/13 / V: (înv) ~pit~, (îvr) ~uepit~ / Pl: ~ri / E: scuipa + ătură] 1 Scuipare (1). 2 (Ccr) Scuipat1 (4).
3. [DLRLC] SCUIPĂTURĂ, scuipături, s. f. Acțiunea de a scuipa; scuipat. Baba Ghioala... folosea toate descîntecele ei cu cărbuni stinși în apă, cu treceri peste prag, cu scuipături în vînt. PAS, Z. I 216.
4. [Scriban] scuĭpătúră (vest) și stupitúră (est) f., pl. ĭ. Substanță scuipată: scuĭpăturĭ pe pardoseală. Acțiunea de a scuĭpa o dată sau felu de a scuĭpa: scuĭpătură țigănească.
5. [MDA2] scuepitură sf vz scuipătură
6. [MDA2] scuipitură sf vz scuipătură
7. [DOOM 3] scuipătură s. f., g.-d. art. scuipăturii; pl. scuipături
8. [DOOM 2] scuipătură s. f., g.-d. art. scuipăturii; pl. scuipături
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL