1. [DEX '09] SCRÂȘNITOR, -OARE, scrâșnitori, -oare, adj. Care scrâșnește. – Scrâșni + suf. -tor.
2. [MDA2] scrâșnitor, ~oare a [At: ALECSANDRI, POEZII, 238 / V: (pop) scârș~, crâșnitor / Pl: ~i, ~oare / E: scrâșni + -tor] 1 (D. dinți, maxilare etc.) Care produce un zgomot caracteristic prin strângerea maxilarelor și prin frecarea dinților de jos cu cei de sus, ca efect al supărării, al ciudei, al mâniei, al urii, al furiei, al durerii etc. Si: (îvr) scrâșnind. 2-3 (Îvr; d. stări afective sau d. manifestări ale oamenilor, îf crâșnitor) Scrâșnit2 (1-2). 4 (Pan; d. obiecte sau părți ale lor; d. materiale, corpuri, substanțe etc.) Care produce (prin întreruperea bruscă a unei frecări, a unei apăsări, a unei deplasări etc.) un zgomot specific, de scurtă durată, aspru și neplăcut.
3. [MDA2] crâșnitor, ~oare smf, a vz scrâșnitor
4. [MDA2] scârșnitor, ~oare a vz scrâșnitor
5. [DLRLC] SCÎRȘNITOR, -OARE adj. v. scrîșnitor.
6. [DLRLC] SCRÎȘNITOR, -OARE, scrîșnitori, -oare, adj. Care scrîșnește, care scoate scrîșnete. (Atestat în forma scîrșnitoare) Cu fălci negre scîrșnitoare. ALECSANDRI, P. III 238. – Variantă: scîrșnitor, -oare adj.
7. [Șăineanu, ed. VI] scârșnitor a. Mold. scrâșnitor: cu fălci negre scârșnitoare AL.
8. [DOOM 3] scrâșnitor adj. m., pl. scrâșnitori; f. sg. și pl. scrâșnitoare
9. [DOOM 2] scrâșnitor adj. m., pl. scrâșnitori; f. sg. și pl. scrâșnitoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL