Definiție și ce înseamnă scrâșnire

1. [DEX '09] SCRÂȘNIRE, scrâșniri, s. f. Acțiunea de a scrâșni și rezultatul ei; p. ext. scrâșnet; scrâșnit1. – V. scrâșni.

2. [MDA2] scrâșnire sf [At: LB / V: scârș~, (înv) ~nare[1], scrăș~, scărș~, criș~, crâșnire / Pl: ~i / E: scrâșni] 1-3 Scrâșnet (1-3). 4 Cuvânt pronunțat printre dinți Si: (rar) scrâșnit1 (4). 5 (Pex) Supărare (greu stăpânită) Si: (rar) scrâșnit1 (5).

3. [DEX '09] CRÂȘNI vb. IV v. scrâșni.

4. [DEX '09] SCRÂȘNI, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșni vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.

5. [MDA2] cârjni v vz scrâșni

6. [MDA2] cârșni v vz scrâșni

7. [MDA2] cârșnire sf vz scrâșnire

8. [MDA2] crâșni vi vz scrâșni

9. [MDA2] crâșnire sf vz scrâșnire

10. [MDA2] crijni v vz scrâșni

11. [MDA2] crișni v vz crâșni

12. [MDA2] scărșni v vz scrâșni

13. [MDA2] scărșnire sf vz scrâșnire

14. [MDA2] scârșni v vz scrâșni

15. [MDA2] scârșnire sf vz scrâșnire

16. [MDA2] scrășni v vz scrâșni

17. [MDA2] scrășnire sf vz scrâșnire

18. [MDA2] scrâșnare sf vz scrâșnire

19. [MDA2] scrâșni vi [At: PSALT. 68 / V: (pop) scârș~, (îrg) ~răș~, scriș~, ~ărș~, crâșni, (înv) crășni, crișni, cârșni, (reg) ~âjni, ~rijni, str~, cârjni, crijni, crâjni, scărș~ / Pzi: ~nesc / E: fo] 1 (D. oameni; de obicei urmat de determinările „din dinți”, „din măsele” sau înv, „cu dinții”, „în dinți”) A produce un zgomot caracteristic prin strângerea maxilarelor și prin frecarea dinților de jos cu cei de sus, ca efect al supărării, al ciudei, al mâniei, al urii, al furiei, al durerii etc. Si: (îrg) a crâșca, a scrâșca (1). 2 (Fig; d. oameni) A pronunța cuvintele printre dinți vorbind cu supărare, cu ciudă, cu mânie, cu furie, cu ură etc. (greu stăpânite) Si: (înv) ascrâșca (2). 3 (Pan; d. obiecte sau d. părți ale unor obiecte; d. materiale, corpuri, substanțe etc.) A produce (prin întreruperea bruscă a unei frecări, a unei apăsări, a unei deplasări etc.) un zgomot specific, de scurtă durată, aspru și neplăcut Si: (rar; pex) a scârțâi (1). 4 (D. oameni) A provoca scrâșnete (3).

20. [MDA2] scrijni[1] v vz scrâșni

21. [MDA2] scrișni v vz scrâșni

22. [MDA2] strâșni v vz scrâșni

23. [CADE] † CÎRȘCA (cîrșe) -SCRÎȘNI.

24. [CADE] CRÎȘNI (-nesc) vb. intr. A scrîșni (din dinți).

25. [DEX '98] SCRÂȘNI, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșni vb. IV] – Din bg. skărša, scr. scršiti.

26. [DLRLC] CRÎȘNI vb. IV v. scrîșni.

27. [DLRLC] SCRÎȘNI, scrîșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Uneori determinat prin «din dinți» sau «din măsele») A strînge convulsiv fălcile și a freca dinții de jos de cei de sus, făcînd să se audă un zgomot caracteristic (de obicei în momente de mînie, de furie, de durere). Omul scrîșnea din măsele prin somn. C. PETRESCU, A. 351. Bătrînul... scrîșni nervos din dinți. BART, S. M. 63. [Ostașii se luptau] mușcîndu-se, scrîșnind. ALECSANDRI, P. III 224. ◊ (Cu subiectul «dinții») Dinții îi scrîșneau și ochii săi sîngerați se holbaseră. NEGRUZZI, S. I 165. ◊ Tranz. (Cu complementul «dinții») Ce puteam face, domnișorule? șopti Ion scrîșnind dinții. REBREANU, I. 37. Spaniolul, furios, de cîte ori îl întîlnea pe băiat pe punte, își strîngea fălcile și scrîșnea dinții. BART, E. 272. ♦ A pronunța cuvintele printre dinți, a vorbi printre dinți cu ură, cu mînie, cu ciudă. V. mîrîi. M-a apucat de piept și-a scrîșnit la mine... dă-le banii oamenilor. VORNIC, P. 99. În ziar ce spune? Accident, nu? – Accident – scrîșni Petrescu. GALAN, Z. R. 365. ♦ Fig. A da impresia că vorbește cu ciudă, că cîrtește. L-am văzut destul de adesea scrîșnind de lipsă. CARAGIALE, O. III 238. ♦ (Despre substanțe aspre care se freacă între dinți) A scîrțîi. Scuipară amîndoi praful care le scrîșnea în dinți. DUMITRIU, V. L. 106. 2. Fig. A scoate un sunet aspru, a scîrțîi (ca efect al unei frecări). Tancurile veneau scrîșnind printre explozii. CAMILAR, N. I 431. Huruie motoarele, clămpănesc curelele transmisiilor, scrîșnesc mașinile, gem nicovalele izbite de ciocane și de baroase. PAS, L. II 59. Sub tălpile opincilor și călcîiele cizmelor, omătul scrîșnea de ger. C. PETRESCU, R. DR. 143. – Variantă: crîșni (SADOVEANU, N. F. 27, RETEGANUL, P. I 19, ALECSANDRI, P. II 17) vb. IV.

28. [DLRLC] SCRÎȘNIRE, scrîșniri, s. f. Acțiunea de a scrîșni și rezultatul ei; scrîșnet. Pe șosea lupta a început. Soldații izbesc cu furie, curg înjurăturile, scrîșniri de dinți. SAHIA, N. 44. Scrîșniri de dinți, gemete și țipete de moarte se mai aud. RUSSO, O. 28. ♦ 4 Motiv de ciudă; temere, vaiet. Asta să le fie lor spre groază și scrîșnire, care-s dintr-un sat cu dînsul. MIRONESCU, S. A. 62.

29. [Șăineanu, ed. VI] crâșnì v. Mold. V. scrâșnì: geme, urlă și crâșnește AL.

30. [Șăineanu, ed. VI] scârșnì v. Mold. V. scrâșni.

31. [Șăineanu, ed. VI] scrâșnì v. a strânge dinții așa că se aude un scârțăit. [Cf. slav. SKRŬJITATI].

32. [Scriban] crișc, V. scrîșnesc.

33. [Scriban] crîșnésc, V. scrîșnesc.

34. [Scriban] scîrș, scîrnésc V. scrîșnesc.

35. [Scriban] scrîșnésc v. intr. (vsl. *skrŭšnontî sau *kr-, a scrîșni, skrŭgitati, skrŭgŭtati, a scrîșni, a scîrțîĭ, bg. skŭršam, kŭršy, frîng, srb. skršiti, skrhati, a frînge, skrušiti, a strivi, skrgutati, a scrîșni, rut. skrišiti, skrušiti, a strivi. V. scîrțîĭ). Scîrțîĭ din dințĭ de furie saŭ de durere. – în Mold. și crîșnesc în nord și crîșc și crișc a -á (cp. cu sîrb. krčati, a striga). La Rebr. scrîșnesc și cr- (2, 44; 209; 213). În Olt scrîjnesc (Șez. 1922; 54). Vechĭ și scîrșnesc, cîrșnesc și scîrșc, a -á (scris și a scîrcĭca).

36. [DOOM 3] scrâșnire s. f., g.-d. art. scrâșnirii; pl. scrâșniri

37. [DOOM 2] scrâșnire s. f., g.-d. art. scrâșnirii; pl. scrâșniri

38. [DOOM 3] scrâșni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrâșnesc, 3 sg. scrâșnește, imperf. 1 scrâșneam; conj. prez. 1 sg. să scrâșnesc, 3 să scrâșnească

39. [DOOM 2] scrâșni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrâșnesc, imperf. 3 sg. scrâșnea; conj. prez. 3 să scrâșnească

40. [IVO-III] scrâșnesc, -neam 1 imp.

41. [DER] scrîșni (-nesc, -it), vb. – A crișca, a scîrțîi. – Var. crîșni, (s)cîrșni. Megl. crăsnes, crăsniri. Creație expresivă, cf. (s)cîrșca, și sl. skružitati (Cihac, II, 329), bg. skrašna (Conev 91). Der. din sl. (cf. și Miklosich, Slaw. Elem., 45; Tiktin) este posibilă fără a fi o ipoteză necesară. Var. crîșni, este forma cea mai foolosită în limba vorbită (ALR, I, 89). – Der. scrîșnet, s. n. (scrîșnire).

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [DEX '09] SCRIPCAR, scripcari, s. m. 1. (Reg.) Lăutar (care cântă din scripcă). 2. […]
1. [MDA2] scripcuță sf [At: MARIAN, INS. 100 / Pl: ~țe / E: scripcă + […]
1. [MDA2] scripcăi vi [At: BARCIANU / Pzi: ~esc / E: scripcă1 + -ăi] (Rar) […]
1. [MDA2] scripcăraș sm [At: MARIAN, INS. 527 / Pl: ~i / E: scripcar + […]
1. [MDA2] scripcărie sf [At: DDRF / Pl: (rar) ~ii / E: scripcar + -ie] […]
1. [MDA2] scripecior sm [At: ALRM SN I, h 309/886 / Pl: ~i / E: […]
1. [DEX '09] SCRIPET s. m. v. scripete. 2. [MDA2] scripet sn vz scripete 3. […]
1. [DEX '09] SCRIPETE, scripeți, s. m. Mecanism alcătuit dintr-o roată cu un șanț periferic, […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro