1. [MDA2] scrâșnind, ~ă a [At: HELIADE, O. I, 162 / Pl: ~nzi, ~e / E: scrâșni] (Îvr; d. dinți, maxilare etc.) Scrâșnitor (1).
2. [DEX '09] CRÂȘNI vb. IV v. scrâșni.
3. [DEX '09] SCRÂȘNI, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșni vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.
4. [MDA2] cârjni v vz scrâșni
5. [MDA2] cârșni v vz scrâșni
6. [MDA2] crâșni vi vz scrâșni
7. [MDA2] crijni v vz scrâșni
8. [MDA2] crișni v vz crâșni
9. [MDA2] scărșni v vz scrâșni
10. [MDA2] scârșni v vz scrâșni
11. [MDA2] scrășni v vz scrâșni
12. [MDA2] scrâșni vi [At: PSALT. 68 / V: (pop) scârș~, (îrg) ~răș~, scriș~, ~ărș~, crâșni, (înv) crășni, crișni, cârșni, (reg) ~âjni, ~rijni, str~, cârjni, crijni, crâjni, scărș~ / Pzi: ~nesc / E: fo] 1 (D. oameni; de obicei urmat de determinările „din dinți”, „din măsele” sau înv, „cu dinții”, „în dinți”) A produce un zgomot caracteristic prin strângerea maxilarelor și prin frecarea dinților de jos cu cei de sus, ca efect al supărării, al ciudei, al mâniei, al urii, al furiei, al durerii etc. Si: (îrg) a crâșca, a scrâșca (1). 2 (Fig; d. oameni) A pronunța cuvintele printre dinți vorbind cu supărare, cu ciudă, cu mânie, cu furie, cu ură etc. (greu stăpânite) Si: (înv) ascrâșca (2). 3 (Pan; d. obiecte sau d. părți ale unor obiecte; d. materiale, corpuri, substanțe etc.) A produce (prin întreruperea bruscă a unei frecări, a unei apăsări, a unei deplasări etc.) un zgomot specific, de scurtă durată, aspru și neplăcut Si: (rar; pex) a scârțâi (1). 4 (D. oameni) A provoca scrâșnete (3).
13. [MDA2] scrijni[1] v vz scrâșni
14. [MDA2] scrișni v vz scrâșni
15. [MDA2] strâșni v vz scrâșni
16. [CADE] † CÎRȘCA (cîrșe) -SCRÎȘNI.
17. [CADE] CRÎȘNI (-nesc) vb. intr. A scrîșni (din dinți).
18. [DEX '98] SCRÂȘNI, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșni vb. IV] – Din bg. skărša, scr. scršiti.
19. [DLRLC] CRÎȘNI vb. IV v. scrîșni.
20. [DLRLC] SCRÎȘNI, scrîșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Uneori determinat prin «din dinți» sau «din măsele») A strînge convulsiv fălcile și a freca dinții de jos de cei de sus, făcînd să se audă un zgomot caracteristic (de obicei în momente de mînie, de furie, de durere). Omul scrîșnea din măsele prin somn. C. PETRESCU, A. 351. Bătrînul... scrîșni nervos din dinți. BART, S. M. 63. [Ostașii se luptau] mușcîndu-se, scrîșnind. ALECSANDRI, P. III 224. ◊ (Cu subiectul «dinții») Dinții îi scrîșneau și ochii săi sîngerați se holbaseră. NEGRUZZI, S. I 165. ◊ Tranz. (Cu complementul «dinții») Ce puteam face, domnișorule? șopti Ion scrîșnind dinții. REBREANU, I. 37. Spaniolul, furios, de cîte ori îl întîlnea pe băiat pe punte, își strîngea fălcile și scrîșnea dinții. BART, E. 272. ♦ A pronunța cuvintele printre dinți, a vorbi printre dinți cu ură, cu mînie, cu ciudă. V. mîrîi. M-a apucat de piept și-a scrîșnit la mine... dă-le banii oamenilor. VORNIC, P. 99. În ziar ce spune? Accident, nu? – Accident – scrîșni Petrescu. GALAN, Z. R. 365. ♦ Fig. A da impresia că vorbește cu ciudă, că cîrtește. L-am văzut destul de adesea scrîșnind de lipsă. CARAGIALE, O. III 238. ♦ (Despre substanțe aspre care se freacă între dinți) A scîrțîi. Scuipară amîndoi praful care le scrîșnea în dinți. DUMITRIU, V. L. 106. 2. Fig. A scoate un sunet aspru, a scîrțîi (ca efect al unei frecări). Tancurile veneau scrîșnind printre explozii. CAMILAR, N. I 431. Huruie motoarele, clămpănesc curelele transmisiilor, scrîșnesc mașinile, gem nicovalele izbite de ciocane și de baroase. PAS, L. II 59. Sub tălpile opincilor și călcîiele cizmelor, omătul scrîșnea de ger. C. PETRESCU, R. DR. 143. – Variantă: crîșni (SADOVEANU, N. F. 27, RETEGANUL, P. I 19, ALECSANDRI, P. II 17) vb. IV.
21. [Șăineanu, ed. VI] crâșnì v. Mold. V. scrâșnì: geme, urlă și crâșnește AL.
22. [Șăineanu, ed. VI] scârșnì v. Mold. V. scrâșni.
23. [Șăineanu, ed. VI] scrâșnì v. a strânge dinții așa că se aude un scârțăit. [Cf. slav. SKRŬJITATI].
24. [Scriban] crișc, V. scrîșnesc.
25. [Scriban] crîșnésc, V. scrîșnesc.
26. [Scriban] scîrș, scîrnésc V. scrîșnesc.
27. [Scriban] scrîșnésc v. intr. (vsl. *skrŭšnontî sau *kr-, a scrîșni, skrŭgitati, skrŭgŭtati, a scrîșni, a scîrțîĭ, bg. skŭršam, kŭršy, frîng, srb. skršiti, skrhati, a frînge, skrušiti, a strivi, skrgutati, a scrîșni, rut. skrišiti, skrušiti, a strivi. V. scîrțîĭ). Scîrțîĭ din dințĭ de furie saŭ de durere. – în Mold. și crîșnesc în nord și crîșc și crișc a -á (cp. cu sîrb. krčati, a striga). La Rebr. scrîșnesc și cr- (2, 44; 209; 213). În Olt scrîjnesc (Șez. 1922; 54). Vechĭ și scîrșnesc, cîrșnesc și scîrșc, a -á (scris și a scîrcĭca).
28. [DOOM 3] scrâșni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrâșnesc, 3 sg. scrâșnește, imperf. 1 scrâșneam; conj. prez. 1 sg. să scrâșnesc, 3 să scrâșnească
29. [DOOM 2] scrâșni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrâșnesc, imperf. 3 sg. scrâșnea; conj. prez. 3 să scrâșnească
30. [IVO-III] scrâșnesc, -neam 1 imp.
31. [DER] scrîșni (-nesc, -it), vb. – A crișca, a scîrțîi. – Var. crîșni, (s)cîrșni. Megl. crăsnes, crăsniri. Creație expresivă, cf. (s)cîrșca, și sl. skružitati (Cihac, II, 329), bg. skrašna (Conev 91). Der. din sl. (cf. și Miklosich, Slaw. Elem., 45; Tiktin) este posibilă fără a fi o ipoteză necesară. Var. crîșni, este forma cea mai foolosită în limba vorbită (ALR, I, 89). – Der. scrîșnet, s. n. (scrîșnire).
32. [DAR] scrâșnind, -ă, adj. (înv.; despre dinți maxilare) care scrâșnenște, scrâșnitor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL