1. [DEX '09] SCRÂNTIT, -Ă, scrântiți, -te, adj. 1. (Despre membre, oase, încheieturi) Deplasat din articulație; luxat. 2. Fig. (Despre oameni) Dezechilibrat mintal; nebun, țicnit. – V. scrânti.
2. [MDA2] scrântit, ~ă a [At: ANON. CAR. / V: (pop) ~rin~, (reg) sclin~, sclân~ / Pl: ~iți, ~e / E: scrânti] 1 (D. oase sau d. extremități mobile ale oaselor) Deplasat din articulația din care face parte. 2 (D. membrele corpului) Care are deplasat un os, o articulație etc. din poziția normală Si: luxat, dezarticulat, dislocat, răsucit, sucit2, (reg) proclintit. 3 (Mai ales d. oameni) Care are un os, un membru etc. scrântit (1-2). 4 (Fig; d. oameni sau d. mintea, gândurile lor) Care și-a pierdut judecata normală Si: alienat, dezechilibrat, dement, (pop) smintit, smucit, țicnit, (îrg) nerod, (reg) sașiu.
3. [DEX '09] SCLINTI vb. IV v. scrânti.
4. [DEX '09] SCRÂNTI, scrântesc, vb. IV. 1. Tranz. A deplasa, a scoate din articulație, din poziția sa normală un os, o încheietură etc.; a luxa. ◊ Expr. (Fam.) A o scrânti = a face o prostie, o gafă; a greși. ♦ Refl. (Despre membre, articulații etc.) A se deplasa de la locul normal. 2. Refl. Fig. A-și pierde dreapta judecată; a se zăpăci, a înnebuni, a se țicni. [Var.: scrinti, (reg.) sclinti vb. IV] – Din sl. krentati „a suci, a întoarce”.
5. [DEX '09] SCRINTI vb. IV v. scrânti.
6. [MDA2] crinti v vz scrânti
7. [MDA2] scânti v vz scrânti
8. [MDA2] sclânti v vz scrânti
9. [MDA2] sclântit, ~ă a vz scrântit
10. [MDA2] sclinti v vz scrânti
11. [MDA2] sclintit, ~ă a vz scrântit
12. [MDA2] scrăti[1] v vz scrânti
13. [MDA2] scrânti [At: PO 112/24 / V: (îvp) scrinti, (reg) ~răti, sclin~, sclân~, scân~, slân~ / Pzi: ~tesc / E: slv съкрѫнѫти] 1 vr (Med; d. oase sau d. extremitățile mobile ale oaselor) A se deplasa din poziția normală față de articulația din care face parte Si: a se luxa, a se departicula, a se disloca, a se răsuci, a se suci, (reg) a se proclinti. 2 vr (D. membre ale corpului) A suferi o deplasare a unui os, a unei articulații etc. din poziția normală Si: a se luxa, a se departicula, a se disloca, a se răsuci, a se suci, (reg) a se proclinti. 3 vt (Med; mai ales d. oameni, c. i. oase ori extremități mobile ale acestora sau membre ale corpului) A scoate din articulație, din poziția normală Si: a luxa, a departicula, a disloca, a răsuci, a suci, (reg) a proclinti. 4 vt (Îe) A o ~ A comite o eroare Si: a greși. 5 vt (Îae) A face o gafă, o prostie. 6 vt (Reg) A deplasa (1). 7 vr (Îvr; fig) A se abate de la convingerile sau hotărârile sale Si: a se clinti, a șovăi. 8 vr (Fig; d. oameni; adesea cu determinări ca „la minte”, „la cap” etc.) A-și pierde judecata Si: a înnebuni, a se sminti, a se țicni.
14. [MDA2] scrinti v vz scrânti
15. [MDA2] scrintit, ~ă a vz scrântit
16. [MDA2] slânti v vz scrânti
17. [DLRLC] SCLINTI vb. IV v. scrînti.
18. [DLRLC] SCLINTIT, -Ă adj. v. scrîntit.
19. [DLRLC] SCRINTI vb. IV v. scrînti.
20. [DLRLC] SCRINTIT, -Ă adj. v. scrîntit.
21. [DLRLC] SCRÎNTI, scrîntesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la oase, încheieturi, membre) A scoate din articulație, din poziția normală, a deplasa, a disloca; a luxa. Și-a scrîntit... vrun picior, dîndu-se de-a tumba pe vro căpiță de fîn. HOGAȘ, M. N. 28. Valeu!... că mi-am scrîntit piciorul. ALECSANDRI, T. I 113. Mîna pe baltac punea, Drept către zapciu pornea... Mîn-a dreaptă Că-i frîngea Și p-a stîngă I-o scrîntea. TEODORESCU, P. P. 603. ◊ Expr. A o scrînti = a face o prostie, o boroboață, a greși. Dascălul văzu că a cam scrîntit-o, și o întoarse pe foaia ailaltă. ISPIRESCU, L. 273. ♦ Fig. A deforma, a strica, a poci. Crezînd că drege ceea ce aripa zdrobitoare a timpului... stricase la gingașul monument al lui Neagoe, el n-a făcut altceva decît a-l altera și mai tare, decît a-l ciunti, a-l păta, a-l știrbi și a-l scrînti în multe părți ale sale. ODOBESCU, S. II 513. 2. Refl. Fig. (Despre oameni și despre facultățile lor mintale) A-și pierde dreapta judecată, a se zăpăci, a deveni dezechilibrat. Dacă i s-a scrîntit mințile, am eu pe cine mîna să i le pună la loc. CARAGIALE, O. III 90. – Variante: scrinti (EMINESCU, N. 70), sclinti (SADOVEANU, B. 41, ALECSANDRI, P. P. 17) vb. IV.
22. [DLRLC] SCRÎNTIT, -Ă, scrîntiți, -te, adj. 1. (Despre oase, încheieturi, membre) Scos, deplasat din articulație; luxat. Mînă scrîntită. ♦ Fig. Deformat, alterat. Porni axionul, de unde lăsase cu vocea zgîriată și cam scrîntită de ciudă. STĂNOIU, C. I. 196. 2. Fig. (Despre oameni și despre facultățile lor mintale) Dezechilibrat, tulburat, nebun. Îmi declară pe față, cu mînie, că sînt scrîntit. VORNIC, P. 13. Ca toate mahalalele, își avea și a voastră făpturile ei, cu trupuri mutilate și cu mintea scrîntită. PAS, Z. I 54. – Variante: scrintit, -ă (la TDRG), sclintit,-ă (SBIERA, P. 318) adj.
23. [Șăineanu, ed. VI] sclintì v. a scrinti: mâna dreaptă să-ți sclintească POP. [V. clintì].
24. [Șăineanu, ed. VI] scrântì v. V. scrintì.
25. [Șăineanu, ed. VI] scrintì v. 1. a face un os să iasă din locul său natural; 2. fig. a greși în vorbă sau în faptă: ai scrintit’o. [Și scrânti = slav. SŬKRĒNÕTI, a îndoi, a suci].
26. [Scriban] sclintésc V. scrîntesc.
27. [Scriban] scrintésc V. scrîntesc.
28. [Scriban] scrîntésc (Trans.) scrintésc și (Bas.) crîntésc v. tr. (vsl. krentati, a întoarce, a suci, sŭkrennonti sen, a se răsuci, d. krontŭ, tors, sucit; srb. [s]kretati, rus. krutitĭ, skrutitĭ, pol. skrecić, a suci, skret, sucitură. V. creț, crint, crutcă, scrîncĭov, scruntar). Fac un os să ĭasă din locu lui natural, luxez: am căzut și mi-am scrîntit mîna. Fig. A o scrînti, a face o greșală, o gafă: am scrîntit-o! – În Mold. nord, Olt. Ban. sclintesc (după clintesc). Forma crî- la Orhei (Șez. 30, 204). V. buclarisesc.
29. [DOOM 3] scrânti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântesc, 3 sg. scrântește, imperf. 1 scrânteam; conj. prez. 1 sg. să scrântesc, 3 să scrântească
30. [DOOM 2] scrânti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrântesc, imperf. 3 sg. scrântea; conj. prez. 3 să scrântească
31. [MDO] scrînti
32. [IVO-III] scrintesc, -team 1 imp.
33. [DER] scrinti (-tesc, -it), vb. – 1. A răsuci, a disloca, a luxa, a se dezarticula. – 2. (Refl.) A țicni, a-și ieși din minți, a înnebini. – 3. (Cu pron. o) A greși, a face o gafă. – Var. scrînti, Banat sclinti. Sl. iskretąti „a rupe”, cf. sb., slov. (s)kretati, pol. skręcić. Mai puțin probabilă der. din sl. sŭkrenati sę „a devia” (Cihac, II, 41), (sŭ)krątiti (Tiktin; Candrea) sau sŭkrętati (Procopovici, Dacor., X, 70). Uz general (ALR, I, 148). – Der. scrinteală, s. f. (răsucire; nebunie, manie); scrintitură, s. f. (răsucire); scrintitoare (var. scrintee), s. f. (sclipeț, Potentilla tormentilla), probabil în loc de *sclintitoare, deformare a celuilalt nume al său sclipeț, poate prin intermediul unei var. sclipitoare (după Tiktin, traducere a numelui științific, ipoteză care pare improbabilă).
34. [Argou] scrântit, -ă, scrântiți, -te adj. (d. oameni) nebun, dement
35. [Argou] a o scrânti expr. a face o prostie / o gafă; a greși.
36. [Argou] scrânti, scrântesc v. r. a se zăpăci, a înnebuni, a lua-o razna
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL