1. [DEX '09] SCLIPIRE, sclipiri, s. f. Faptul de a sclipi, sclipeală, sclipit; lucire, scânteiere. – V. sclipi.
2. [MDA2] sclipire sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~ri / E: sclipi] (Adesea cu determinări în genitiv) 1 Lumină puțin intensă (și intermitentă), ca o scânteie Si: licăr, licărire, lucire, scânteiere (3), scăpărare (5), sclipeală (1), sclipit1 (1), (liv) scintilație, (nob) sclipuire1 (1). 2 Lumină vie și strălucitoare Si: scăpărare (6), strălucire. 3 Strălucire specifică a ochilor, care trădează un sentiment puternic Si: licărire, lucire, scăpărare (10), scânteiere (5), (rar) sticlire, sclipet1, sclipiș (2)
3. [DEX '98] SCLIPIRE, sclipiri, s. f. Faptul de a sclipi; sclipeală, sclipit; lucire, scânteiere. – V. sclipi.
4. [DLRLC] SCLIPIRE, sclipiri, s. f. Faptul de a sclipi; lucire, licărire, scînteiere. Apa limpede, verzuie, se aprindea în sclipiri de aur, pînă pe prundurile alburii de dincolo. SADOVEANU, O. IV 77. Din vale și de pe stînga se furișau pînă la mine sclipirile scurte și fugătoare ale Bistriței. HOGAȘ, M. N. 58. Izvoare limpezi, cu sclipiri de oțel, s-azvîrl printre stînci în valurile grele. VLAHUȚĂ, R. P. 90. ◊ Fig. Tot parcă-l mai înviora cîte-o sclipire de nădejde. La TDRG.
5. [DEX '09] SCLIPI, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare sau intermitentă); a scânteia, a străluci. ♦ (Despre ochi, privire) A scânteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. – Cf. clipi.
6. [MDA2] sclănchi v vz sclipi
7. [MDA2] sclipi vi [At: MOXA, 403 / V: (înv) scri~, (reg) ~pți, ~lănchi / Pzi: ~pesc / E: s- + clipi] 1 A produce o lumină puțin intensă (și intermitentă), ca o scânteie Si: a licări, a luci, a scânteia (3), a scăpăra1 (14), (reg) a sclipui1. 2 (Și prin lărgirea sensului) A produce o lumină vie, strălucitoare Si: a scăpăra (15), a străluci. 3 (D. ochi, privire) A avea o strălucire deosebită care trădează un sentiment puternic Si: a licări, a luci, (rar) a sticli. 4 (D. oameni) A avea o privire strălucitoare, vie, care trădează un sentiment puternic, a privi pătrunzător Si: a scânteia (5), a scăpăra1 (20), a străluci. 5 (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) ochii după cineva (sau după ceva) A dori foarte mult pe cineva (sau ceva). 6 (D. manifestări ale oamenilor, d. stări sufletești, însușiri) A se exterioriza cu putere (și pentru scurt timp) în ochi, în privire. 7 (Pop; d. oameni, de obicei cu determinarea „din ochi”) A clipi (din ochi).
8. [MDA2] sclipți v vz sclipi
9. [MDA2] scripi v vz sclipi
10. [DLRLC] SCLIPI, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare); a scînteia, a străluci. Acum, alb în soare, sclipește pietrișul, Iar Crișul În matca lui leneș se-ntinde, se-ndoaie. BENIUC, A. R. 27. În vale cătră marginea păduricii, sclipea un rîmnic întins în lumina dimineții. SADOVEANU, O. I 35. Sclipind departe, prin frunziș, O stea smerită și albastră Stă singuratică, pieziș, Deasupra noastră. TOPÎRCEANU, P. 244. ◊ (În propoziții atributive introduse prin conjuncția «de» sau urmat de determinări introduse prin prep. «de», exprimînd ideea de superlativ) Sclipește de curățenie. ▭ Căruța era împodobită cu pietre nestimate de sclipeau în fața soarelui ca cine știe ce lucru mare. ISPIRESCU, L. 38. ◊ (Poetic) Pe fața apei sclipesc, ici, sfărmături de oglinzi; colo, plăci de oțel; comori de galbeni între trestii. GÎRLEANU, L. 16. Flori, juvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare. EMINESCU, O. I 43. ♦ (Despre ochi) A scînteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. Ochii lui se uscau de ardoare și sclipeau cu o bolnavă dorință. EMINESCU, N. 75. Erau grozav de mulți bani, și ochii lor sclipeau în vederea lor. SLAVICI, O. I 356. ◊ (Întărit prin «în cap») Îi sclipeau răutăcioasei ochii în cap și plesnea de ciudă. CREANGĂ, P. 69. – Variantă: scripi (BUDAI-DELEANU, la CADE) vb. IV.
11. [DLRLC] SCRIPI vb. IV v. sclipi.
12. [Șăineanu, ed. VI] sclipì v. 1. a luci pentru o clipă; 2. a clipi din ochi. [V. clipì].
13. [Scriban] sclipésc v. intr. (d. clipesc). Strălucesc cu o lumină vie și tremurătoare (ca luceferiĭ, diamantele, zăpada, fluturiĭ de metal ș.a.). A fi curat: rufele sclipesc de albeață. A-țĭ sclipi ochiĭ (de bucurie), a-țĭ scînteĭa ochiĭ, a-ĭ deschide maĭ tare (de bucurie). – Vechĭ și scripesc.
14. [Scriban] scripésc V. sclipesc.
15. [DOOM 3] sclipire s. f., g.-d. art. sclipirii; pl. sclipiri
16. [DOOM 2] sclipire s. f., g.-d. art. sclipirii; pl. sclipiri
17. [DOOM 3] !sclipi (a ~) (a luci; a scânteia) vb., ind. prez. 3 sg. sclipește, 3 pl. sclipesc, imperf. 3 sg. sclipea; conj. prez. 3 să sclipească
18. [DOOM 2] sclipi (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipesc, imperf. 3 sg. sclipea; conj. prez. 3 să sclipească
19. [IVO-III] sclipesc, -peam 1 imp.
20. [DER] sclipi (-pesc, -it), vb. – A luci, a străluci, a scînteia, a licări. Gr. sau mgr. στίλβω, aorist ἔστιλψα „a luci”, prin intermediul unui rezultat *stlipi; prin schimbarea stl, < scl, cf. scîlcia. Legătura cu sl. klepati „a închide”, cf. clipi (Cihac, II, 331; Tiktin; Candrea) este improbabilă. Este dubletul lui sclivisi, vb. (a lustrui; a se găti), din ngr. στίλβω, aorist στιλβήσω „a lustrui” (Cihac, I, 697; Gáldi 249; Graur, BL, IV, 114), der. scliviseală, s. f. (lustruială, șlefuire), și sclivisitoare, s. f. (lustruitoare); și a lui sclifosi, vb. refl. (a se spilcui, a se găti; a se smiorcăi), din ngr. στιλβώνω, aorist στιλβώσω (Gáldi 249; legătura cu gr. ϰλαίω, aorist ἔϰλαψα „a plînge”, sugerată de Cihac, II, 696 și Geheeb 34 nu este probabilă), der. sclifoseală, s. f. (moft, capriciu). Der. sclipeală, s. f. (strălucire); sclipeț (var. Maram. *sclipet), s. m. (scrîntitoare, Potentilla tormentilla), sclipiș, s. n. (licăr, fulger); sclipicios (var. sclipitor), adj. (care sclipește); sclipitură, s. f. (lucire).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL