1. [DEX '09] SCHIPTRU, schiptre, s. n. (Înv.) Sceptru. – Din sl. skiptru.
2. [MDA2] schiptru sn vz sceptru
3. [DLRLC] SCHIPTRU, schiptre, s. n. (Învechit și arhaizant) Sceptru. Trestia își legăna spicul uriaș, pufos și auriu, ca pe un prea înalt schiptru împărătesc. DUMITRIU, P. F. 220. În mîna dreaptă purta schiptrul voievozilor, în cap cucă și peste hainele scumpe cabanița împărătească. SADOVEANU, O. VII 72. Mîna-mi dreaptă abia poate schiptrul țării a-l mai ține. EFTIMIU, Î. 10.
4. [Șăineanu, ed. VI] schiptru n. sceptru (formă arhaică): cu schiptru ’n mână EM. [Gr. mod.].
5. [Scriban] schíptru V. sceptru.
6. [DEX '09] SCEPTRU, sceptre, s. n. Toiag, baston (împodobit) purtat de suverani ca simbol al autorității. ♦ Fig. Demnitate, putere, mărire, autoritate de suveran; domnie, conducere. – Din fr. sceptre, lat. sceptrum.
7. [MDA2] sceptru sn [At: URECHE, ap. LET I, 118/7 / V: (înv) schep~, schip~ (Pl: schiptruri), scrip~, șchip~ (Pl: șchiptruri) / Pl: ~re / E: lat sceptrum, fr sceptre, it scettro, cf ngr σκῆπτρον] 1 Obiect în formă de baston, de obicei încrustat cu metale și cu pietre prețioase, purtat de suverani, de înalții demnitari bisericești, ca simbol al autorității lor. 2 (Pex) Autoritate a unui suveran, a unui prelat (simbolizate de sceptru (1)). 3 (Îs) ~ de fier Autoritate, domnie despotică Si: tiranie. 4 (Fig; de obicei urmat de determinări care indică domeniul) Superioritate, autoritate necontestată a cuiva într-un anumit domeniu Si: supremație.
8. [MDA2] scheptru sn vz sceptru
9. [MDA2] scriptru sn vz sceptru
10. [MDA2] șchiptru sn vz sceptru
11. [MDA2] șeptru sn vz sceptru
12. [DLRLC] SCEPTRU, sceptre, s. n. Toiag sau baston frumos împodobit, purtat (mai ales odinioară) de suverani, ca semn al autorității supreme. Pe sceptre și steme și tronuri sfărmate, Trufașă tu calcă. NECULUȚĂ, Ț. D. 40. ◊ (Metaforic) În mînă cu sceptru de flori, Cu stea de lumină pe frunte, Treci mîndră cu pașii ușori Din vale în munte. NECULUȚĂ, Ț. D. 56. ♦ Demnitate, putere, autoritate; conducere, domnie. Mîna care-a dorit sceptrul universului și gînduri Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scînduri. EMINESCU, O. I 134. A uni, subt un singur sceptru, provințiile romîne. NEGRUZZI, S. I 271.
13. [DN] SCEPTRU s.n. Un fel de baston împodobit, care se poartă ca semn al autorității. ♦ (Fig.) Demnitate, putere, mărime, domnie. [Pl. -re, -ruri (s.m.) -ri. / cf. fr. sceptre, lat. sceptrum, gr. skeptron – baston].
14. [MDN '00] SCEPTRU s. n. baston împodobit, purtat de suverani, ca însemn al puterii lor. ◊ (fig.) demnitate, putere, mărire; domnie. (< fr. sceptre, lat. sceptrum)
15. [Șăineanu, ed. VI] sceptru n. 1. baston de comandă, semn al puterii supreme; 2. fig. autoritate suverană, regalitate: a ambiționa un sceptru; 3. superioritate: Englezii posed sceptrul mărilor.
16. [Scriban] * scéptru n., pl. e (lat. sceptrum, vgr. skêptron). Un fel de baston saŭ măcĭucă care e insigna suveranitățiĭ. Fig. Suveranitate, domnie: a ambiționa sceptru. Superioritate: Anglia ține sceptru mărilor. Sceptru de fer, domnie aspră și despotică. – Vechĭ schiptru (ngr. skiptron, vsl. skiptrŭ). V. buzdugan, topuz.
17. [DOOM 3] schiptru (înv.) s. n., art. schiptrul; pl. schiptre
18. [DOOM 2] schiptru (înv.) s. n., art. schiptrul; pl. schiptre
19. [DOOM 3] sceptru s. n., art. sceptrul; pl. sceptre
20. [DOOM 2] sceptru s. n., art. sceptrul; pl. sceptre
21. [MDO] sceptru (pr. sce)
22. [DER] sceptru (-re), s. n. – Baston, simbol al autorității. – Var. înv. schiptru. Mr. schiptru. Lat. sceptrum (sec. XIX), și var. din mgr. σϰήπτρον (Murnu 50), cf. sl. skiptrŭ (Vasmer, Gr., 133). Sec. XVII.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL