1. [Scriban] schéun, a -á v. intr. (rudă cu schincănesc și scîncesc. Cp. cu mĭeun). Gem, schelălăĭesc foarte încet, cum fac cîniĭ cînd așteaptă la ușă și nu li se deschide saŭ aŭ altă nemulțămire saŭ și cînd se gudură: scheunînd ușor, dădea din coadă (VR 1911, 12, 419), scheaună, să scheune. – Și schion, a schioni (Munt. est.) și cheun, a cheuna (Munt. vest CL. 1910, 5, 551 și Trans. Agrb. Înt. 24).
2. [Scriban] schion, -it V. scheun.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL