1. [DEX '09] SCHIMĂ, schime, s. f. I. 1. Ordin călugăresc sau preoțesc; tagmă, cin. 2. Haină călugărească. II. Gest, mișcare prin care cineva vrea să exprime ceva. ♦ Mișcare a feței; grimasă, strâmbătură. – Din ngr. schima.
2. [MDA2] schimă1 sf [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 67r/4 / V: (înv) shi~, sti~ / Pl: ~me / E: slv скима, ngr σχήμα] 1 (Îrg; de obicei determinat prin „călugărească” sau „îngerească”; și prin lărgirea sensului) Rasă1 (călugărească). 2 (Îrg; de obicei determinat prin „călugărească” sau „îngerească”; și prin lărgirea sensului) Haină preoțească. 3 (Îe) A lua (sau a îmbrăca) ~ma călugărească (sau monahală ori monahicească) ori a se îmbrăca în shima îngerească A se călugări. 4 (Îe) A dezbrăca (pe cineva) de shima călugărească A face să renunțe la călugărie. 5 (Înv; pex) Cin2 (11) (călugăresc sau preoțesc). 6 (Înv; pex) Viață monahală sau preoțească. 7 (Îf shima) Învestitură monahală. 8 (Înv) Fizionomie (1). 9 (Înv) Formă (1). 10 (Îs) ~ma vânturilor Un fel de anemometru. 11 Strâmbătură a feței Vz grimasă. 12 Mișcare a feței ori a unei părți a ei (care exprimă ceva). 13 (Pgn; asr) Mișcare, gest, atitudine a corpului, a brațelor, a capului (care exprimă ceva). 14 (Îvr; îf shimă; csnp) Intenție. 15 (Îvr; îf shimă) Figură de stil.
3. [DLRLC] SCHIMĂ1, schime, s. f. 1. Gest, mișcare expresivă (mai ales a brațelor). Venea o femeie... care avea umbletul și schimele unei nebune. GALACTION, O. I 166. Virtuoșii, ctitori de așezăminte, Unde spumegă desfrîul în mișcări și în cuvinte, Cu evlavie de vulpe, ca în strane, șed pe locuri Și aplaudă frenetic schime, cîntece și jocuri. EMINESCU, O. I 150. ◊ Fig. Caisul era un schelet, care se clătina și făcea schime, izbind... încoace și încolo. GALACTION, O. I 200. 2. Grimasă; strîmbătură. Fața lui Rădașcă avu o schimă care părea a răspunde unui spasm lăuntric. SADOVEANU, P. M. 188. Îl cercetă și răsfrînse buza de jos într-o schimă de supremă compătimire. C. PETRESCU, A. R. 16. Histrionii aceia întocmiră ale lor jocuri fără de a cînta și fără chiar de a face ceva schime care să vădească înfățișarea teatrală a vreunui fapt. ODOBESCU, S. I 40. ♦ Sens. Vederea i se întunecă și schima cuvintelor i se pierdu în minte. GANE, la TDRG. – Variantă: shimă (BUDAI-DELEANU, Ț. 168) s. f.
4. [DLRLC] SCHIMĂ2, schime, s. f. Ordin călugăresc sau preoțesc; cin, tagmă. Amărît de schima popească, Creangă umblase, pe dată ce strînsese ceva bani din cărți, să-și cumpere o căsuță. CĂLINESCU, I. C. 163. Trebuia să fie «tuns», sub numele de Nifon, în schima monahală. ARGHEZI, P. T. 5. ♦ Haină călugărească.
5. [Șăineanu, ed. VI] schimă f. 1. gest, grimasă: și aplaudă frenetic schime, cântece și jocuri EM.; 2. tagmă: îmbrățișă schima monacală. [De origină slavo-greacă].
6. [Scriban] schímă f., pl. e (ngr. shima, vgr. shêma, formă, haĭnă, figură, trăsătură, gest; vsl. skima, rus. shima. V. schemă). Vechĭ (și shimă). Gest. Azĭ. Gest. schimositură, strîmbătură: schime, cîntece și jocurĭ (Em.). Figură, formă, aspect: o schimă misterioasă. Haĭnă călugărească. Schima cea mică, rasa (haĭna) pe care o poartă frațiĭ; schima cea mare, potcapu (pe care-l poartă numaĭ monahiĭ). – Și știmă, stahie, monstru, arătare, ĭazmă, vîlvă, pocitanie, duh necurat, zînă de apă: oameniĭ mor și se fac știme (Șez. 36, 31), știma Dunăriĭ, știmele mlaștiniĭ (Chir.). – Și stimă (Bucov.) și chimă (Mold. nord): chima răuluĭ pe malu pîrăuluĭ (Cr.).
7. [MDA2] chimă2 sf vz schimă
8. [MDA2] shimă sf vz schimă1
9. [CADE] ❍ CHIMĂ (pl. -me) sf. Mold. Vîrl, culme (numai Ⓕ): chima răului, necazului; chima răului pe malul pîrăului (CRG.) [gr.].
10. [DLRLC] SHIMĂ s. f. v. schimă1.
11. [Scriban] chímă f. Chima răuluĭ. V. schimă.
12. [Scriban] shímă V. schimă.
13. [Scriban] ștímă, V. schimă.
14. [DOOM 3] schimă (ordin călugăresc, grimasă) (înv.) s. f., g.-d. art. schimei; pl. schime
15. [DOOM 2] schimă (ordin călugăresc, grimasă) s. f., g.-d. art. schimei; pl. schime
16. [DER] schimă (-me), s. f. – 1. Formă, figură. – 2. Gest, grimasă, mină. – 3. Înfățișare, aspect, aparență. – 4. Nălucă, stafie, duh rău, drăgaică. – 5. Ținută, îmbrăcăminte, veșmînt. – Var. înv. shimă, Mold. (sensul 4) știmà. Mgr. σχῆμα (Cihac, II, 696; Roesler 675; Gáldi 248). Este dubletul lui schemă, s. f., din fr. schéma, der. schematic, adj., din fr. schématique; schematism, s. n., din germ. Schematismus, cu var. Trans.; șematism, s. n. (schemă); schematiza, vb., din fr. schématiser. Der. schimnic (var. schivnic și der.), s. m. (eremit, pustnic, anahoret), din sl. skimĭnikŭ < skima „rasă călugărească” (Cihac, II, 331; Conev 109); schimnică, s. f. (pustnică); schimnici, vb. (a trăi ca un schimnic); schimnicie, s. f. (viață de anahoret); schimnicesc, adj. (de schimnic); schimonosi (var. Mold. schimosi), vb. (a deforma, a desfigura; a imita, a parodia), cu suf. expresiv -si, poate atașat direct la ngr. ἄσχημω, aorist ἀσχημώνω „a se purta urît” (Murnu 50; după Rosetti, Studii ling., 30, schimosi este ngr. άσϰημίζω); schimonoseală (var. schimonositură), s. f. (imitație, parodie, reproducere proastă; avort, monstru; strîmbătură, grimasă); șteamătă, s. f. (fantasmă, viziune, arătare), în Trans., și Bucov., probabil din pl. gr. σϰήματα (Pușcariu, Dacor., V, 411), cf. știmă și așteamăt; scheamătă, s. f. (Trans., trăsătură, umbră), var. a cuvîntului anterior (glosată greșit de Scriban: „rest, fragment”). Relația acestor cuvinte din umbră cu sb. štimati „a crede” (Iordan, RF, II, 272), pare îndoielnică.
17. [D.Religios] schimă, schime s. f. (Înv.) 1. (De obicei determinat prin „călăgărească” și „îngerească”) Acoperământ de cap purtat de schimonahi; cuculiu. 2. Denumirea slujbei prin care arhiereul sau egumenul hirotezește călugării. ◊ Schimă mică = slujbă bisericească prin care cel tuns în monahism primește hainele călugărești; dulama, paramanul, rasa, mantia, potcapul, camilafca și metaniile. ◊ Schimă mare = slujbă bisericească prin care un monah, pregătit pentru „chipul îngeresc”, devine schimonah și primește hainele: dulama, schima (cuculionul), analabul, brâul, rasa, mantia, potcapul, camilafca, metaniile și crucea. ◊ Expr. A lua (sau a îmbrăca) schima călugărească (sau monahală ori monahicească) sau a îmbrăca schima îngerească = a se călugări. ◊ A dezbrăca (pe cineva) de schima călugărească = a face să renunțe la călugărie. 2. Tagmă (călugărească sau preoțească); cin; viață monahală sau preoțească. ♦ Învestitură monahală. [Var.: shimă s. f.] – Din sl. skima, gr. shima.
18. [D.Religios] shimă s. f. v. schimă.
19. [DLRLV] SHIMĂ s.f. (Mold.) Rasă călugărească, haină preoțească. Fu oprit de domnul Alexa[n]driei și dezbrăcat de shima călugărească. DOSOFTEI, VS. Îmbrăca shima îngerească cînd slujiia sv[î]nta liturghie. DOSOFTEI, VS. ◊ Expr. A lua shima călugărească = a se călugări. Theodosie . . . de bună voie lăsînd împărăția și luînd shima călugărească, au lăsat în locul său pe Leon. CANTEMIR, HR. A dezbrăca pe cineva de shima călugărească = a face să renunțe la călugărie. Dezbrăcînd-o de shima călugărească, o luase femeie. CANTEMIR, HR. Etimologie: ngr. shíma.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL