1. [DEX '09] SCHERZO, scherzouri, s. n. Piesă muzicală (sau parte dintr-o sonată ori dintr-o simfonie) scrisă într-un tempo însuflețit, vioi și vesel. [Pr.: scherțo] – Cuv. it.
2. [MDA2] scherzo s, av [At: TIM. POPOVICI, D. M. / P: ~rțo / E: it scherzo] 1-2 Piesă muzicală sau parte dintr-o simfonie sau sonată scrisă și executată) într-un tempo vioi, însuflețit, vesel, jucăuș, cu umor.
3. [DEX '98] SCHERZO subst. Piesă muzicală (sau parte dintr-o sonată ori dintr-o simfonie) scrisă într-un tempo însuflețit, vioi și vesel. [Pr.: scherțo] – Cuv. it.
4. [DLRLC] SCHERZO s. n. Piesă muzicală instrumentală de sine stătătoare (sau parte dintr-o sonată sau o simfonie), în general cu o alură vioaie, ritmică. Pînă la scherzo ar merge... dar la scherzo, fără corn englezesc, sînt mort. SEBASTIAN, T. 304.
5. [DN] SCHERZO s.n. (Muz.) Piesă instrumentală scrisă într-un tempo vioi și glumeț. [Pron. scher-țo. / < it. scherzo].
6. [MDN '00] SCHERZO O/ s. n. piesă instrumentală sau parte dintr-o sonată ori simfonie în tempo vioi și cu caracter vesel. (< it. scherzo)
7. [Scriban] * schérzo n., fără pl. (cuv. it. pron. skerțo, d. germ. scherz, glumă). Muz. Bucată muzicală veselă și ușoară: un scherzo de Mozart.
8. [DOOM 3] scherzo (muz.) (it.) [z pron. ț] s. n., pl. scherzouri
9. [DOOM 2] !scherzo (it.) [z pron. ț] s. n., art. scherzoul; pl. scherzouri
10. [DTM] scherzo (cuv. it. [skertso] „glumă”) 1. Lucrare vocală sau instrumentală scurtă, vioaie, dinamică, având un caracter glumeț. Numele s. este dat prima dată unor cântece laice în sec. 17 (la A. Trollo – 1608 și la Monterverdi – 1628). 2. Parte a ciclului (1, 2) de sonată* – de obicei a III-a – ce înlocuiește menuetul*. În măsură ternară* (3/4) ca și menuetul, s. este plin de humor, sarcastic, fantastic sau chiar demoniac, îndepărtându-se astfel sensibil de caracterul dansant originar. S. a fost introdus în ciclul sonatei de către J. Haydn (Cvart. de coarde op 33, 1781); în simf. îl adoptă Beethoven (Simf. Eroica), adâncindu-i caracterul (cele mai variate expresii, incluzând și bonomia țărănească, însoțită la nevoie chiar de introducerea în cadrul s. a unor dansuri în măsuri binare*; Simf. a VI-a și a IX-a) până la conturarea unui gen independent. În sensul beethovenian, a fost preluat de simfoniștii de mai târziu (Brahms, Bruckner, Mahler) sau contaminat cu forma de rondo* (Schumann) sau cu valsul* (Berlioz, Ceaikovski) sau marșul* (Ceaikovski). Redevine o piesă independentă la Berlioz, Brahms, Rahmaninov. Forma s. beethoveniană dezvoltă forma menuetului cu trio (3), prin repetarea acestei din urmă secțiuni devenind: ABABA.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL