1. [DEX '09] SCEPTRU, sceptre, s. n. Toiag, baston (împodobit) purtat de suverani ca simbol al autorității. ♦ Fig. Demnitate, putere, mărire, autoritate de suveran; domnie, conducere. – Din fr. sceptre, lat. sceptrum.
2. [MDA2] sceptru sn [At: URECHE, ap. LET I, 118/7 / V: (înv) schep~, schip~ (Pl: schiptruri), scrip~, șchip~ (Pl: șchiptruri) / Pl: ~re / E: lat sceptrum, fr sceptre, it scettro, cf ngr σκῆπτρον] 1 Obiect în formă de baston, de obicei încrustat cu metale și cu pietre prețioase, purtat de suverani, de înalții demnitari bisericești, ca simbol al autorității lor. 2 (Pex) Autoritate a unui suveran, a unui prelat (simbolizate de sceptru (1)). 3 (Îs) ~ de fier Autoritate, domnie despotică Si: tiranie. 4 (Fig; de obicei urmat de determinări care indică domeniul) Superioritate, autoritate necontestată a cuiva într-un anumit domeniu Si: supremație.
3. [DLRLC] SCEPTRU, sceptre, s. n. Toiag sau baston frumos împodobit, purtat (mai ales odinioară) de suverani, ca semn al autorității supreme. Pe sceptre și steme și tronuri sfărmate, Trufașă tu calcă. NECULUȚĂ, Ț. D. 40. ◊ (Metaforic) În mînă cu sceptru de flori, Cu stea de lumină pe frunte, Treci mîndră cu pașii ușori Din vale în munte. NECULUȚĂ, Ț. D. 56. ♦ Demnitate, putere, autoritate; conducere, domnie. Mîna care-a dorit sceptrul universului și gînduri Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scînduri. EMINESCU, O. I 134. A uni, subt un singur sceptru, provințiile romîne. NEGRUZZI, S. I 271.
4. [DN] SCEPTRU s.n. Un fel de baston împodobit, care se poartă ca semn al autorității. ♦ (Fig.) Demnitate, putere, mărime, domnie. [Pl. -re, -ruri (s.m.) -ri. / cf. fr. sceptre, lat. sceptrum, gr. skeptron – baston].
5. [MDN '00] SCEPTRU s. n. baston împodobit, purtat de suverani, ca însemn al puterii lor. ◊ (fig.) demnitate, putere, mărire; domnie. (< fr. sceptre, lat. sceptrum)
6. [Șăineanu, ed. VI] sceptru n. 1. baston de comandă, semn al puterii supreme; 2. fig. autoritate suverană, regalitate: a ambiționa un sceptru; 3. superioritate: Englezii posed sceptrul mărilor.
7. [Scriban] * scéptru n., pl. e (lat. sceptrum, vgr. skêptron). Un fel de baston saŭ măcĭucă care e insigna suveranitățiĭ. Fig. Suveranitate, domnie: a ambiționa sceptru. Superioritate: Anglia ține sceptru mărilor. Sceptru de fer, domnie aspră și despotică. – Vechĭ schiptru (ngr. skiptron, vsl. skiptrŭ). V. buzdugan, topuz.
8. [MDA2] scheptru sn vz sceptru
9. [MDA2] schiptru sn vz sceptru
10. [MDA2] scriptru sn vz sceptru
11. [MDA2] șchiptru sn vz sceptru
12. [MDA2] șeptru sn vz sceptru
13. [Scriban] schíptru V. sceptru.
14. [DOOM 3] sceptru s. n., art. sceptrul; pl. sceptre
15. [DOOM 2] sceptru s. n., art. sceptrul; pl. sceptre
16. [MDO] sceptru (pr. sce)
17. [DER] sceptru (-re), s. n. – Baston, simbol al autorității. – Var. înv. schiptru. Mr. schiptru. Lat. sceptrum (sec. XIX), și var. din mgr. σϰήπτρον (Murnu 50), cf. sl. skiptrŭ (Vasmer, Gr., 133). Sec. XVII.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL