1. [DEX '09] SCĂUNEL, scăunele, s. n. Diminutiv al lui scaun; scăunaș. [Pr.: scă-u-] – Scaun + suf. -el.
2. [MDA2] scăunel sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) ~ndel, ~uel, ~ămnel, ~ăon~[1] / Pl: ~e / E: scaun + -el] 1-2 (Șhp) Scăunaș (1-2). 3 (Trs; la car, la căruță; îf scăundel) Pod mic Cf scaun (62). 4 Vârtej (mic). 5 Scaun (87). 6 (Reg; îf scămnel) Padină (1) (ușor scobită) pe panta unui munte. 7 (Bot; reg) Potroacă1 (Centaurium minus).
3. [DLRLC] SCĂUNEL, scăunele, s. n. Scăunaș2. Nevasta lui But ședea pe un scăunel și torcea. DUMITRIU, N. 163.
4. [Scriban] scăŭnél n., pl. e (d. scaun, ca lat. scabellum, d. *scabnum, scamnum; fr. escabeau). Scaun mic. Pin Olt. Trans. și scăŭnecĭ, pl. ece.
5. [MDA2] scaunel[1] sn vz scăunel
6. [MDA2] scămnel sn vz scăunel
7. [MDA2] scăondel[1] sn vz scăunel
8. [MDA2] scăuel sf vz scăunel
9. [MDA2] scăundel sn vz scăunel
10. [DOOM 3] scăunel (desp. scă-u-) s. n., pl. scăunele
11. [DOOM 2] scăunel (scă-u-) s. n., pl. scăunele
12. [Argou] scăunel, scăunele s. f. (șc.) nota patru.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL