1. [DEX '09] SCĂUIEȘ s. n. v. scăunaș.
2. [MDA2] scăuieș sf vz scăunaș
3. [DEX '98] SCĂUIEȘ s. n. V. scăunaș.
4. [DLRLC] SCĂUIEȘ, scăuieșe, s. n. (Mold.) Scăunaș2 (1). Nichifor, moșul, s-a așezat liniștit pe un scăuieș și a mîncat. GALAN, Z. R. 183. Mătușa Zamfira sta pe scăuieș. SADOVEANU, O. I 330. Pune-te pe cel scăuieș lîngă vatră. NEGRUZZI, S. I 91.
5. [Scriban] scăuĭéș n., pl. e (îld. scăuĭaș, scăunaș). Nord-Est. Scăunel.
6. [DEX '09] SCĂUNAȘ, (1) scăunașe, s. n., (2) scăunași, s. m. 1. S. n. Scăunel. 2. S. m. (Înv.) Negustor de vite sau de cereale; colector (de produse alimentare); comisionar (al unui negustor). [Pr.: scă-u-. – Var.: (reg., 1) scăuieș s. n.] – Scaun + suf. -aș.
7. [MDA2] scaunaș sn vz scăunaș
8. [MDA2] scaundeș[1] sn vz scăunaș
9. [MDA2] scămnaș sn vz scăunaș
10. [MDA2] scămneș sn vz scăunaș
11. [MDA2] scăndeș sn vz scăunaș
12. [MDA2] scănduș sn vz scăunaș
13. [MDA2] scăonaș[1] sn vz scăunaș
14. [MDA2] scăoneș[1] sn vz scăunaș
15. [MDA2] scăunaș sn [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 304/6 / P: scă-u~ / V: (pop) ~uieș, (reg) ~ndeș, ~neș (Pl: ~e, ~uri), ~ămn~, ~ămneș, ~ndeș[1], ~cau~, scaundeș / Pl: ~e sn, ~i sm / E: scaun + -aș] 1-2 (Șhp) Scaun (1) (mic) Si: scăunel (1-2), (pop) scăunenci (1-2), (reg) scăuniș (1-2), scăunuc (1-2), scăunuț (1-2), (îvr) scăunișor (1-2), (îrg) scăunicel (1-2). 3 (Buc; la vârtelniță; îf scăuneș) Scaun (61). 4 (Trs; la car, căruță) Scaun (62). 5 (La vioară) Scaun (87). 6 (Trs; Ban; la car) Vârtej. 7 (Trs; Ban; la car) Piesă de lemn având la capete câte o țepușă, care se pune peste perinoc atunci când se scot lotrele Si: telegău. 8 (Trs) Parte a plugului nedefinită mai îndeaproape. 9 (În trecut) Mijlocitor, prepus (al unui negustor) sau negustor, achizitor de grâne, de diverse produse agricole (de prin sate) sau de vite Vz comisionar (1), misit, samsar. 10 Persoană care strângea zehereaua. 11 (Îvr) Paznic de vie. 12 (Înv) Scăunean (2). 13 (Bot; reg) Garoafă (Dianthus).
16. [MDA2] scăundeș sn vz scăunaș
17. [MDA2] scăuneș sn vz scăunaș
18. [DEX '98] SCĂUNAȘ, (1) scăunașe, s. n., (2) scăunași, s. m. 1. S. n. Scăunel. 2. S. m. (Înv.) Negustor de vite sau de cereale; colector (de produse alimentare); comisionar (al unui negustor). [Pr.: scă-u- – Var.: (reg., 1) scăuieș s. n.] – Scaun + suf. -aș.
19. [DLRLC] SCĂUNAȘ2, scăunașe, s. n. Diminutiv al lui scaun. 1. v. scaun (I 1); scaun mic, cu trei sau cu patru picioare (de obicei fără spetează). Așezată pe un scăunaș cu trei picioare... își povestește pățaniile. STANCU, D. 177. Îi așezase pe scăunașe în preajma focului și le turna rachiu în păhărele verzi. SADOVEANU, B. 142. Maiorul se dase cu scăunașul mai înapoi și se uita lung la Comăneșteanu. D. ZAMFIRESCU, R. 248. 2. v. scaun (II 1). Tot timpul... se muncise să-și facă loc, de picioarele uriașului, pe scăunașul trăsurii. C. PETRESCU, Î. II 137. Arghir se așeză pe scăunașul cel strîmt din față. GANE, N. III 190.
20. [Șăineanu, ed. VI] scăunaș n. scaun mic, mai ales de vioară. ║ m. od. 1. negustor de vite; 2. rezident (cf. scaun, 3 și 4).
21. [Scriban] 2) scăunáș n., pl. e. Scăunel.
22. [DOOM 3] scăunaș1 (obiect) (desp. scă-u-) s. n., pl. scăunașe
23. [DOOM 2] scăunaș2 (obiect) (scă-u-) s. n., pl. scăunașe
24. [DTM] scăunaș v. căluș.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL