1. [MDA2] scârțiit sn vz scârțâit
2. [DEX '09] SCÂRȚĂI vb. IV v. scârțâi.
3. [DEX '09] SCÂRȚÂI, scârțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăi, scârții vb. IV] – Scârț + suf. -âi.
4. [DEX '09] SCÂRȚÂIT1 s. n. Faptul de a scârțâi; zgomot sau sunet ascuțit, strident care se produce prin frecare, deplasare, apăsare etc.; scârțială, scârțâitură. ♦ Sunet sau serie de sunete stridente scoase de un instrumentist netalentat care cântă la un instrument cu coarde. – V. scârțâi.
5. [DEX '09] SCÂRȚII vb. IV v. scârțâi.
6. [MDA2] cârțâi1 v vz scârțâi
7. [MDA2] cârțâit sn vz scârțăit
8. [MDA2] scărțăi v vz scârțâi
9. [MDA2] scărțâi v vz scârțâi
10. [MDA2] scărții v vz scârțâi
11. [MDA2] scârțăi v vz scârțâi
12. [MDA2] scârțăit sn vz scârțâit1
13. [MDA2] scârțâi [At: ANON. CAR. / V: (îvr) ~ții, scorțăi, (reg) scărțăi, scărțâi, scărții, ~țăi, ~țoi / Pzi: scârțâi, (îvr) ~esc / E: scârț + -âi] 1 vi (D. obiecte, materiale, corpuri, substanțe etc.) A produce (prin frecare, prin apăsare, prin deplasare, sub acțiunea unei greutăți etc.) un zgomot specific ascuțit, strident, neplăcut Si: (rar) a scrâșni, (înv) a prâsni2. 2 vi (Îe) A unge osia ca să nu ~e (carul) A câștiga bunăvoința, favoarea etc. cuiva cu daruri sau cu bani Si: a mitui. 3 vt (Rar; fam; îe) A ~ ușa cuiva A stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. 4 (Rar; spc; d. încălțăminte) A produce un zgomot ascuțit, caracteristic, în timpul mersului. 5 vi (Rar; d. vehicule încărcate cu greutăți) A înainta cu greu, producând un zgomot strident. 6 vi (D. insecte) A scoate sunete specifice ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul1 (1) produs de unele obiecte prin frecare. 7 vi (Fam; d. oameni; adesea dep) A cânta (prost) la un instrument muzical cu coarde (scoțând sunete stridente). 8 vi (D. instrumente muzicale cu coarde) A emite sunete nearmonioase, stridente, false. 9 vi (Fam) A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsând, zgâriind cu) penița pe hârtie (și producând un zgomot specific). 10 vi (Pgn; dep) A scrie. 11 vi (Fam; fig; d. mecanisme, instalații) A funcționa prost, cu greutate, cu randament scăzut. 12 vi (D. acțiuni, activități) A evolua în mod nesatisfăcător, anevoie. 13 vi (D. oameni) A o duce relativ rău cu sănătatea.
14. [MDA2] scârțâit1 sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) ~țăit, ~țiit / Pl: ~uri / E: scârțâi] 1 Zgomot specific ascuțit, strident produs de unele obiecte, corpuri, substanțe etc. (sau de părți ale lor) prin frecare, prin apăsare, prin deplasare etc. Si: scârțâială, scârțâitură (1), (rar) scrâșneală, scrâșnet, scrâșnire, scrâșnit1, (reg) scârțiaș, (nob) scrijelire. 2 (Rar) Sunet specific ascuțit produs de unele insecte. 3 (Fam) Sunet (nearmonios, strident) sau serie de sunete (nearmonioase, stridente) emise de un instrument muzical cu coarde Si: scârțâitură (2).
15. [MDA2] scârții v vz scârțâi
16. [MDA2] scârțoi v vz scârțâi
17. [MDA2] scorțăi[1] v vz scârțâi
18. [CADE] ❍ CÎRȚÎI (-țîiu) vb. intr. Trans. A scîrțîi: cînd închise uriașul ușa, bag seama cam cîrțîia (RET.).
19. [DEX '98] SCÂRȚÂI, scârțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ◊ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăi, scârții vb.IV] – Scârț + suf. -âi.
20. [DEX '98] SCÂRȚÂIT1 s. n. Faptul de a scârțâi, zgomot sau sunet ascuțit, strident care se produce prin frecare, deplasare, apăsare etc.; scârțâială, scârțâitură. ♦ Sunet sau serie de sunete stridente scoase de un instrumentist fără talent care cântă la un instrument cu coarde. – V. scârțâi.
21. [DLRLC] SCÎRȚĂI vb. IV v. scîrțîi.
22. [DLRLC] SCÎRȚĂIT s. n. v. scîrțîit1.
23. [DLRLC] SCÎRȚII vb. IV v. scîrțîi.
24. [DLRLC] SCÎRȚIIT s. n. v. scîrțîit1.
25. [DLRLC] SCÎRȚÎI, scîrțîi, vb. IV. Intranz. (Mai ales la pers. 3) 1. A produce, prin frecare (involuntară), un zgomot ascuțit, strident. Zăpada îi scîrțîia sub opinci, iar el cînta. DUMITRIU, N. 200. Cumpenele fîntînilor se lăsau și se ridicau necontenit, scîrțîind. SADOVEANU, O. VII 237. Ar fi ieșit în uliță, dar îi era frică să nu scîrțîie portița. REBREANU, I. 41. Pînă a geme boii, scîrțîie carul, se spune cînd, în loc să se plîngă cei care trudesc, se plîng cei care profită de pe urma trudei acestora. (Fig.) Taci, frate... că-ți scîrțîie gîtul ca o roată de car. ALECSANDRI, T. I 290. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scîrțîie (carul) = a plăti cu vorbe de măgulire, sau, mai ales, cu plocoane, bunăvoința aceluia de care depinzi sau care s-ar putea împotrivi în mod samavolnic dorințelor tale. (Tranz.) A scîrțîi ușa cuiva = a stărui (pe lîngă cineva) cu insistențe repetate și plictisitoare. (Atestat în forma scîrții) Mie nu mi-o scîrțiit nime ușa pînă-n ziua de astăzi, cum o scîrții tu la altele, berbantule! HOGAȘ, DR. II 93. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri mari) A merge, a înainta cu greu. Care cu grîne... scîrțîiau toamna spre șlepurile de pe Dunăre. DUMITRIU, B. F. 72. Carele cu pîine scîrțîiau spre satele munților. C. PETRESCU, S. 197. ◊ (În contexte figurate) Greu să duci munca... cu car, care scîrțîie din toate încheieturile și stă să se rupă sub încărcătură. STANCU, D. 229. ♦ (Despre încălțăminte) A produce un zgomot ascuțit, caracteristic. Păși îndesat pe trotuar, cu ghetele de piele de bizon, care scîrțîiau în noaptea sonoră. C. PETRESCU, Î. I 20. Cu papucii scîrțîind, Cu poalele-n vînt bătînd... Ea la apă să ducea. BIBICESCU, P. P. 263. 2. (Despre animale, mai ales despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scîrțîitul produs prin frecare. [Insectele] se strecoară prin ierburi, țiuind, scîrțîind, fluierînd, șuierînd. ODOBESCU, S. III 19. ◊ Tranz. Un pițigoi veni deasupra capului lui acoperit cu pălăria pleoștită, scîrțîindu-și necontenit cîntecul. SADOVEANU, O. VIII 126. 3. Fig. A cînta prost, scoțînd sunete stridente, dintr-un instrument muzical cu coarde. Scîrțîia din vioară un lăutar, în partea dinspre fund. PAS, L. II 242. ♦ A scrie greu, mișcînd anevoie tocul pe hîrtie. Și începu să scîrțîie înainte într-un registru, c-un condei cu peniță mare, galbenă. SADOVEANU, P. S. 86. Bîra mai are de scîrțîit cu condeiul prin condici. id. A. L. 138. ♦ (Familiar, despre mecanisme, p. ext. despre acțiuni, activități, întreprinderi) A nu funcționa cum trebuie, a merge prost, greu. (Impersonal) Ți-o garantez eu... La început scîrțîie. O săptămînă, o lună, un an... Pe urmă deodată începe să-ți bată vîntul în pupă și atunci... te duce, de nu te mai ajunge nimeni din urmă. C. PETRESCU, C. V. 53. ♦ (Familiar, despre oameni) A o duce rău cu sănătatea. Băbătia lui, de la o vreme încoace, nu știu ce avea, că începuse a scîrțîi; ba c-o doare ceea, ba c-o doare ceea. CREANGĂ, P. 111. – Prez. ind. și: scîrțîiesc (SBIERA, P. 2). – Variante: scîrțăi (C. PETRESCU, Î. I 9), vb. IV.[1]
26. [DLRLC] SCÎRȚÎIT1 s. n. Faptul de a scîrțîi; zgomot sau sunet ascuțit, strident care se produce prin frecare. A așteptat pînă cînd scîrțîitul căruței s-a depărtat. GALAN, Z. R. 380. În casă era cald și de afară se auzea la mers scîrțîitul zăpezii. PREDA, Î. 76. Din satul pe care îl lăsam devale biruia, strident, ca niște chemări de lebădă, scîrțîitul cumpenelor de la fîntîni. GALACTION, O. I 101. Nu se mai auzea decît scîrțîitul nisipului de sub picioarele lor. BUJOR, S. 26. ♦ Fig. Sunet sau serie de sunete stridente scoase de un instrumentist nedibaci care cîntă la un instrument de coarde. I se păru că aude, în partea cealaltă a cerdacului, un scîrțîit ca de sunet de vioară, de țambal sau de cobză. PAS, L. I 33. Călăuzită de scîrțîitul unei vioare ce se auzea în depărtare, am plecat și eu pe urma lor. NEGRUZZI, S. I 104. – Variante: scîrțăit, scîrțiit s. n.
27. [Șăineanu, ed. VI] scârțăì v. 1. a scoate un sunet ascuțit: ușa neunsă scârțăe; 2. fam. a cânta prost din vioară. [Onomatopee].
28. [Șăineanu, ed. VI] scârțăit n. acțiunea de a scârțăi.
29. [Scriban] cîrțîĭ v. intr. V. scîrțîĭ.
30. [Scriban] scîrțîĭ și (rar) cîrțîĭ, a -i v. intr. (d. scîrț, bg. kŭrkam și skŭrcam, ung. karcolni. V. scrîșnesc). Scot un sunet particular din pricină că nu alunec, cum face arcușu pe coardă, osia neunsă, balamaŭa, penița pe hîrtie ș.a.: poarta scîrțîise, ca să nu maĭ scîrțîĭe, o lăsă (Rebr. 2, 230). V. tr. Fac să scîrțîĭe: nu știŭ cine a scîrțîit ușa. Fig. Cînt prost din vioară (tr. și intr.). Roata scîrțîĭe, cutare face gură ca să ungi osia (să-ĭ daĭ parale). V. zdrăngănesc.
31. [Scriban] scîrțîít n., pl. urĭ. Acțiunea de a scîrțîĭ des. Scîrțîitură: se auzea scîrțîitu carelor.
32. [DOOM 3] scârțâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scârțâi, 3 scârțâie, imperf. 1 scârțâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să scârțâi, 3 să scârțâie
33. [DOOM 3] scârțâit s. n.
34. [DOOM 2] scârțâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scârțâi, 3 scârțâie, imperf. 3 sg. scârțâia; conj. prez. 3 să scârțâie; ger. scârțâind
35. [DOOM 2] scârțâit s. n.
36. [MDO] scîrțîi (ind. prez. 1 sg. scîrțîi, 3 sg. și pl. scîrțîie)
37. [IVO-III] scârțâiu, -țâe 3, -țâiam 1 imp.
38. [Argou] scârțăi, scârțăi v. i. 1. a cânta prost, strident, la un instrument muzical cu coarde 2. (d. acțiuni, activități, întreprinderi) a progresa greu / anevoie, a nu funcționa cum trebuie 3. (d. o afirmație) a nu fi plauzibilă
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL