1. [DEX '09] SCĂRMĂNARE, scărmănări, s. f. Acțiunea de a scărmăna și rezultatul ei; scărmănat1. – V. scărmăna.
2. [MDA2] scărmănare sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~nări / E: scărmăna] 1 Scărmănat1 (1). 2 (Pfm) Păruială.
3. [DLRLC] SCĂRMĂNARE, scărmănări, s. f. Acțiunea de a scărmăna.
4. [DEX '09] SCĂRMĂNA, scarmăn, vb. I. Tranz. 1. A smulge și a răsfira (cu mâna sau cu mașini speciale) lâna brută sau alte materiale fibroase, pentru a desface fibrele, a le curăța de impurități și a le înfoia. ♦ A smulge fulgii penelor pentru a face puf. 2. Fig. (Fam.) A bate sau a certa pe cineva. – Et. nec.
5. [MDA2] cărmăna v vz scărmăna
6. [MDA2] cărmănare sf vz scărmănare
7. [MDA2] scălmăna v vz scărmăna
8. [MDA2] scălmâna v vz scărmăna
9. [MDA2] scărmăna [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie, 64v/19 / V: (reg) ~ălm~, ~ălmâna, ~mâna / Pzi: scarmăn, (reg) scarmen / E: ml *excarminare] 1 vt (C. i. lână brută, bumbac etc.) A desface în fibre (descâlcind), a înfoia și a curăța de impurități Si: a scămoșa (2). 2 vt (C. i. pene) A smulge (și a descâlci) fulgii de pe cotor, pentru a face puf. 3 vt (Trs; Mar; c. i. păsări tăiate) A jumuli. 4 vr (Reg; d. pânză, țesături; îf scărmâna) A se destrăma (2). 5 vt (Pfm; c. i. ființe) A părui1. 6 vt (Pfm; pgn; c. i. ființe) A bate tare (smulgându-i părul, zgâriindu-l, sfâșiindu-i hainele etc.). 7 vt (Pex) A sfâșia, a rupe hainele (în urma bătăii). 8 vt (Cu sens atenuat) A certa, a lua la rost. 9 vt (Reg; îe) A se ~ de cap A-și smulge părul de pe cap (de necaz, de durere, de deznădejde). 10 vt (Îvr; prin lărgirea sensului; c. i. armate dușmane, inamici) A hărțui2 (2). 11 vt (Nob) A jefui. 12 vt (Îvr; prin lărgirea sensului; c. i. pământul sau focul, jarul etc.) A scormoni (2). 13 vt (Îe) A-i ~ punga cuiva A-i lua cuiva toți banii. 14 vt (Înv; fig) A cerceta amănunțit.
10. [MDA2] scărmâna v vz scărmăna
11. [CADE] ❍CARMĂNA = SCĂRMĂNA [lat. carmĭnare].
12. [DLRLC] SCĂRMĂNA, scarmăn, vb. I. Tranz. 1. A descurca și a răsfira (cu mîna sau cu mașina) lîna brută sau alte materiale fibroase, pentru a le curăța de impuritățile aderente și a le înfoia. Pe jos să șadă fete pe țolul așternut, Să scarmene cu mîna lîna. EMINESCU, O. IV 81. ◊ Refl. reciproc. (Metaforic) Pe cer, ca niște grămezi mari de lînă, norii se scărmănau între ei, se subțiau tot mai mult, îngăduind lunii să-și arate palida ei lumină. CAZABAN, V. 83. ♦ (Rar) A desprinde de cotor, a smulge fulgii penelor, spre a face puf. Baba scărmăna pene, moșneagul vindea înainte marfa... care nu mai avea trecere. DUNĂREANU, CH. 77. ◊ (Refl., în expr.) A se scărmăna de cap = a-și smulge părul din cap (de necaz, de supărare etc.). Baba se scarmănă de cap, dă la deal, dă la vale, dar n-are ce face; și de voie, de nevoie, nunta s-a făcut. CREANGĂ, P. 8. 2. Fig. A bate tare (pe cineva); a lua la rost, a certa rău (pe cineva). După ce a scărmănat-o... i-a dat a doua zi drumul. CARAGIALE, O. III 8. 3. Fig. A scotoci, a scormoni. Omul... scarmănă pămîntul și scoate dintru adîncimea lui metaluri. PISCUPESCU, O. 91.
13. [Șăineanu, ed. VI] scărmănà v. 1. a descurca lâna sau inul smulgând firele; 2. a smulge de păr: vezi să nu te scarmăn; 3. a goli: i-a scărmănat punga. [Lat. EXCARMINARE].
14. [Scriban] cărmăná, V. scarmăn.
15. [Scriban] scármăn, a scărmăná v. tr. (lat. [*ex-]carmino, -carminare, a scărmăna, d. carmen, darac; it. carminare, pv. carmenar, sp. [es]carmenar, pg. carmear. – Se conjugă ca supăr). Trag și scutur lînă cu amîndoŭă mînile ca să se descurce și să se scuture de colb și de cornuți, după care urmează peptănatu saŭ dărăcitu. Fig. Bat, lovesc, trîntesc, scutur: fugĭ maĭ răpede, că te scarmănă. Scutur, golesc, jăfuĭesc: demagogiĭ aŭ scărmănat bugetu. – În Bucov. Trans. și carmăn: c’aŭ cărmănat penele (Șez. 36, 2).
16. [DOOM 3] scărmănare s. f., g.-d. art. scărmănării; pl. scărmănări
17. [DOOM 2] scărmănare s. f., g.-d. art. scărmănării; pl. scărmănări
18. [DOOM 3] scărmăna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scarmăn, 2 sg. scarmeni, 3 scarmănă; conj. prez. 1 sg. să scarmăn, 3 să scarmene; imper. 2 sg. afirm. scarmănă
19. [DOOM 2] scărmăna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scarmăn, 3 scarmănă; conj. prez. 3 să scarmene
20. [MDO] scărmăna (ind. prez. 1 sg. scarmăn, conj. scarmene)
21. [IVO-III] scarmăn, -meni 2, -mene 3 conj.
22. [DER] scărmăna (-armăn, -at), vb. – 1. A smulge și a răsfira lîna sau alte materiale. – 2. A carda, a dărăci. – 3. A scutura, a zgîlțîi. – 4. A cerceta, a examina, a nota. – Var. rară càrmăna. Mr. scarmin, scărminare, megl. rascarmin, ras-cărminari. Lat. escarmĭnāre (Pușcariu 1544; Candrea-Dens., 265; REW 2958), cf. sp. escarmenar, calabr. scarminare, Capodistria me scremeneo „îmi smug părul”. – Der. scărmănător, s. m. (dărăcitor); scărmănătoare, s. f. (dărăcitoare); scărmănătură, s. f. (darac; dărăcit; pedeapsă); scărmăneală, s. f. (bătaie, chelfăneală).
23. [Argou] scărmăna, scarmăn v. t. 1. a certa 2. a bate
24. [DRAM 2021] scărmăná, v.t. v. scălmăna.
25. [DRAM 2015] scălmâna, scalmăn, (scărmăna), vb. tranz. – 1. A smulge fulgii penelor: „Om mere în șezătoare la scălmânat de pene” (Crâncău, 2013). 2. A răsfira lâna. 3. A bate pe cineva. – Et. nec. (DEX); lat. *excarminare (Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; MDA).
26. [DRAM 2015] scărmăna, vb. tranz. – v. scălmăna.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL