1. [DEX '09] SCÂRBIT, -Ă, scârbiți, -te, adj. (Despre oameni) Plin de scârbă; îngrețoșat, dezgustat. ♦ (Reg.) întristat, supărat. – V. scârbi.
2. [MDA2] scârbit2, ~ă a [At: PSALT. 80 / V: (reg) ~âlb~ / Pl: ~iți, ~e / E: scârbi] 1 (Îvr) Supărat. 2 (Îvr) Amărât (2). 3 (Îvr) Enervat (2). 4 (Îvr) Speriat. 5 Înfricoșător. 6 (D. oameni) Cuprins de scârbă1 (9) Si: îngrețoșat, dezgustat (1). 7 Care s-a săturat, s-a plictisit (de cineva sau de ceva) Si: sătul (3). 8 (D. manifestările oamenilor, d. fața, ochii, privirea lor etc.) Care exprimă scârbă1 (9). 9 (Înv) Scârbos (1).
3. [MDA2] scârbit1 sn [At: CORESI, TETR. 56 / Pl: ? / E: scârbi] 1 (Îvr) Supărare. 2 Amărăciune (3). 3 (Reg) Boală (cu grețuri) nedefinită mai îndeaproape.
4. [Șăineanu, ed. VI] scârbit a. fig. amărît, mâhnit.
5. [DEX '09] SCÂRBI, scârbesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A simți sau a produce scârbă (1); a (se) îngrețoșa, a (se) dezgusta. 2. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) întrista, a (se) supăra. 3. Refl. (Înv.) A se înfuria, a se mânia. – Din scârbă.
6. [MDA2] scâlbit, ~ă a vz scârbit2
7. [MDA2] scârbi [At: PSALT. 52 / Pzi: ~besc / E: slv скръбѣти] 1-3 vitr A (se) supăra. 4-6 vitr A (se) amărî. 7 vr (Reg) A boci (la sau după un mort). 8 vr (Înv) A regreta. 9 vr (Înv) A se mânia. 10 vr A urî. 11 vr (Reg) A se răsti1 (la cineva). 12 vrr (Reg) A se ciondăni. 13-14 vrt(f) A avea sau a face să aibă o senzație ori un sentiment de scârbă1 (9) față de cineva sau de ceva Si: a (se) dezgusta (1-2), a (se) îngrețoșa. 15 vr (Rar) A renega.
8. [DLRLC] SCÎRBI, scîrbesc, vb. IV. Refl. 1. A avea aversiune față de cineva sau de ceva, a se îngrețoșa, a se dezgusta, a-i fi silă, scîrbă. Cînii se scîrbesc de carnea lupului. ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG. ♦ Tranz. A produce scîrbă, a dezgusta. A început să mă scîrbească de cînd am văzut că-și pune mintea cu flăcăii. REBREANU, I. 108. 2. (Învechit și arhaizant) A se întrista, a se supăra, a se amărî. Atuncea popasul nostru-i cu întîrziere, prietine Ilie. Mie asta-mi place. – Nici eu nu pot să spun că mă scîrbesc. SADOVEANU, Z. C. 58. Iar de sărăcie... au de defăimarea oamenilor să nu te scîrbești. STĂNOIU, C. I. 150. Știu că are să se scîrbească cînd o auzi de moartea surori-sa. BOLINTINEANU, O. 352. 3. (Învechit) A se înfuria, a se mînia. Se scîrbi Mihai cînd auzi de la Sigismund că vrea să închine țara neamțului. ISPIRESCU, M. V. 35.
9. [DLRLC] SCÎRBIT, -Ă, scîrbiți, -te, adj. 1. Cuprins de scîrbă, de silă, de aversiune; dezgustat. Ozun mușcă în dinți cartonul țigării și se depărtă scîrbit. C. PETRESCU, C. V. 254. Părăsi scîrbită casa și pe oamenii aceștia care-și temeau atît de grozav viața. AGÎRBICEANU, S. P. 49. Tata a oftat adînc, împingînd cu lingura, scîrbit, către marginea mesei, cele două jucării lucitoare. SAHIA, N. 60. 2. (Regional) Întristat, supărat, amărît. Suparat, ca vai de capul lui, știi, ca omul cînd își pierde copilașii, șădea și el scîrbit pe-o creangă de fag și nu zicea nimic. ȘEZ. III 185. Atîta-s de supărat, Cumu-i ceriul înnorat, Și atîta-s de scîrbit, Cumu-i ceriul de cernit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 221. 3. (Învechit) Mîniat, înfuriat. Atunci sultanul, scîrbit pe dînsul, îl trimise surghiun la Malgara. ISPIRESCU, M. V. 31.
10. [Șăineanu, ed. VI] scârbì v. 1. a-i fi cuiva scârbă: se scârbește de toate; 2. a se mâhni: auzind acestea, împăratul se scârbi foarte POP.
11. [Scriban] scîrbésc v. tr. (d. scîrbă; vsl. skrŭbietĭ, a fi întristat; sîrb. skrbiti se, a avea grijă). Întristez, măhnesc. Îngrețoșez, dezgust: abuzu l-a scîrbit de tutun. V. refl. Mă măhnesc. Mă dezgust. – Vechĭ oscîrbesc (vsl. oskr-).
12. [Scriban] scîrbít, -ă adj. (d. scîrbesc). Măhnit. Dezgustat.
13. [DOOM 3] scârbi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbesc, 3 sg. scârbește, imperf. 1 scârbeam; conj. prez. 1 sg. să scârbesc, 3 să scârbească
14. [DOOM 2] scârbi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scârbesc, imperf. 3 sg. scârbea; conj. prez. 3 să scârbească
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL