1. [DEX '09] SCÂNCIT2, -Ă, scânciți, -te, adj. 1. (Mai ales despre copii) Care scâncește. 2. (Despre sunete, glas etc) Tânguitor, jalnic. – V. scânci.
2. [DEX '09] SCÂNCIT1 s. n. Faptul de a (se) scânci; scânceală; p. ext. scâncet. – V. scânci.
3. [MDA2] scâncit2, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / V: (reg) schin~ / Pl: ~iți, ~e / E: scânci] 1 (D. oameni, mai ales d. copii) Care plânge înăbușit și întretăiat. 2 (D. sunete, glas, țipete etc) Care este tânguitor, plângător, jalnic (și puțin intens, abia auzit, întretăiat).
4. [MDA2] scâncit1 sn [At: DM / V: (reg) schincit / Pl: ~uri / E: scânci] 1 Scâncet (2). 2 (Îvr) Geamăt (2).
5. [DEX '09] SCÂNCI, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ Intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.
6. [MDA2] cânci v vz scânci
7. [MDA2] scăinci v vz scânci
8. [MDA2] scânci [At: DOSOFTEI, PS. 253/13 / V: (reg) scăin~, schin~, schingi, scin~ / Pzi: ~ncesc / E: fo] 1 vi (D. câini, mai ales d. puii acestora și, rar, d. alte animale) A emite sunete caracteristice, de obicei scurte și repetate (de durere, de foame, de bucurie etc.) Vz a schelălăi (1), a scheuna (1). 2-3 vir (D. oameni, mai ales despre copii) A plânge înăbușit și întretăiat Si: (reg) a schercăni, a schindăni, a se schinciui, a schindisi2, (nob) a schișmi. 4 vi (Fig; rar; prt) A-și manifesta regretul după... 5-6 vir (D. oameni; de obicei prt) A scoate sunete tânguitoare, plângărețe Si: a se văita. 7-8 vir (D. oameni) A emite sunete nearticulate, scurte, sacadate, înainte sau după plâns, ori însoțind o senzație de durere, un efort fizic etc. Si: a icni. 9-10 vir A vorbi cu glas scăzut, întretăiat, abia perceptibil (și plângător).
9. [MDA2] schinci2 v vz scânci
10. [MDA2] schincit2, ~ă a vz scâncit2
11. [MDA2] schincit1 sn vz scâncit1
12. [MDA2] schingi2 v vz scânci
13. [MDA2] scinci v vz scânci
14. [DEX '98] SCÂNCI, scâncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plânge înăbușit, slab și întretăiat. ♦ intranz. (Despre animale) A se văita, a geme; (despre câini) a scheuna. – Din sl. skyčati.
15. [DLRLC] SCÎNCI, scîncesc, vb. IV. Intranz. și refl. A plînge cu glas slab, întrerupt, întretăiat. Scîncea în întuneric, pe un capăt de rogojină. SADOVEANU, M. C. 9. Copilașul cel mai mic se ridică, scîncind și frecîndu-și ochii. REBREANU, R. II 166. Cei mai mari acum, din sfadă, Stau pe-ncăierate puși; Cei mai mici, de foame-aduși, Se scîncesc și plîng grămadă Pe la uși. COȘBUC, P. I 224. Tresări prin vis și-și strîmbă fața, scîncindu-se într-un plîns uscat, ca un copil ce s-a speriat prin somn. VLAHUȚĂ, N. 39. ◊ Fig. Operele acestor lipsiți de talent ca și ale acelora care scîncesc și plîng, fiindcă așa e moda, aparțin coșului redacțiilor. GHEREA, ST. CR. III 176. ♦ (Despre animale, mai ales despre cîini) A se văita, a geme. Aceste lighioane fugeau ghemuindu-se și scîncind, ca sub spaima unui bici de foc. GALACTION, O. I 49. La picioare prepelicarul se încolăci mai apropiat, scîncind prin vis. C. PETRESCU, S. 24. ◊ Fig. Abia după ce trenul a frînat, scîncind jalnic din nenumăratele-i articulații înghețate, ușa biroului «Mișcare» s-a dat în lături. GALAN, Z. R. 126.
16. [DLRLC] SCÎNCIT s. n. Faptul de a scînci; scîncet, scîncitură, scînceală. Și cum inima-ți tresare, c-un scîncit cînd el te cheamă. VLAHUȚĂ, P. 63.
17. [Șăineanu, ed. VI] scâncì v. 1. a lătra (vorbind de căței); 2. fam. a plânge înnăbușit (vorbind de copii): băiatul începu să scâncească de foame ISP. [Slav. SKYČATI, a lătra].
18. [Scriban] schincănésc, schincésc V. scîncesc.
19. [Scriban] scîncésc v. intr. (vsl. skončati, de unde și cr. dial. skunčati, a.î.; vsl. skyčati, a lătra; bg. skimtĭy, skimčĭv, scheun). Iron. Plîng maĭ încet și mult, vorbind de copiĭ: aceștĭ copiĭ scîncesc toată ziŭa. Plîng în general: haĭde și nu maĭ scînci! – Și schincănesc, schercănesc (Bz.) și schincesc.
20. [Scriban] scîncít, -ă adj. Care tot scîncește: copiĭ scîncițĭ.
21. [DOOM 3] scâncit s. n.
22. [DOOM 2] scâncit s. n.
23. [DOOM 3] scânci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncesc, 3 sg. scâncește, imperf. 1 scânceam; conj. prez. 1 sg. să scâncesc, 3 să scâncească
24. [DOOM 2] scânci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scâncesc, imperf. 3 sg. scâncea; conj. prez. 3 să scâncească
25. [MDO] scînci (conj. scîncească)
26. [IVO-III] scâncesc, -ceam 1 imp.
27. [DER] scînci (-cesc, -it), vb. – 1. A se smiorcăi, a geme, a se tîngui. – 2. A lătra. – Var. schinci, înv. scîncez. Trans. ocînci, Munt. schincăni. Creație expresivă. Der. din sl. skučati „a lătra” (Cihac, II, 329; Șeineanu, Chien, 239; Tiktin), cf. pol. skuczác „a geme”, este dificilă semantic și nu pare posibilă în ce privește fonetismul. – Der. scîncet, s. n. (geamăt; tînguit); scînceală, s. f. (scîncet).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL