1. [DEX '09] SCÂNCET, scâncete, s. n. Plâns înăbușit, slab și întretăiat (specific copiilor mici); scânceală, scâncitură, scâncit. ♦ Vaiet (de păsări, de animale); scheunat. – Scânci + suf. -et.
2. [MDA2] scâncet sn [At: TDRG / V: (reg) schin~ / Pl: ~e / E: scânci + -et] 1 Sunet surd (și repetat) scos de unele animale (mai ales câini), de obicei pentru a exterioriza o durere Si: scânceală (1), scâncitură (1), scâncit (1), scheunat, scheunătură Vz schelălăială (1), scheunat (1). 2 Plâns înăbușit și întretăiat (de copil) Si: scânceală (2), scâncit1 (2). 3 Sunet nearticulat, scurt, emis de om, ca exteriorizare a durerii sau (mai rar) a unui sentiment Si: geamăt (1), tânguire (1), (rar) scânceală (3), scâncit (3), (înv) scâncitură (3).
3. [DEX '98] SCÂNCET, scâncete, s. n. Plâns înăbușit, slab și întretăiat (specific copiilor mici); scânceală, scâncitură, scâncit. ♦ Vaiet (de păsări, de animale); scheunat. – Scânci + suf. -et.
4. [MDA2] schincet sn vz scâncet
5. [DLRLC] SCÎNCET, scîncete, s. n. Plîns (înăbușit, întretăiat, întrerupt), geamăt; scînceală, scîncitură, scîncit. Cînd m-am răsucit în așternut, am slobozit un scîncet de durere. SADOVEANU, N. F. 87. În grupul femeilor s-au mai auzit și alte scîncete, înfundate în batiste sau șorțuri. SAHIA, N. 93. Sta cu ochii închiși. Și numai cînd auzi un slab scîncet deschise mari ochii, care licăreau umblînd după copil. BART, E. 383. ♦ Vaiet (de păsări, de animale). Rîsul lui Gîngu și scîncetul cîinelui prin somn se întovărășiră îndelung, în noapte. C. PETRESCU, S. 36. Aceste închipuiri le trăia Zaharia Duhu... ascultînd scîncetul cocorilor în întunecimile înalte. id. R. DR. 49.
6. [Scriban] scîncet n., pl. e. Scîncitură (zgomotu celuĭ ce scîncește).
7. [DOOM 3] scâncet s. n., pl. scâncete
8. [DOOM 2] scâncet s. n., pl. scâncete
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL