1. [DEX '09] SCĂLÂMBARE s. f. v. scălâmbăiere.
2. [MDA2] scălâmbare sf vz scălâmbăiere
3. [DEX '09] SCĂLĂMBĂIA vb. I v. scălâmbăia.
4. [DEX '09] SCĂLĂMBĂIERE s. f. v. scălâmbăiere.
5. [DEX '09] SCĂLÂMBA vb. I v. scălâmbăia.
6. [DEX '09] SCĂLÂMBĂIA, scălâmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălămbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.
7. [DEX '09] SCĂLÂMBĂIERE, scălâmbăieri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a se scălâmbăia și rezultatul ei; scălămbăială, scălâmbătură. [Pr.: -bă-ie-. – Var.: scălâmbăiere, scălâmbare s. f.] – V. scălâmbăia.
8. [MDA2] scălămbăia v vz scălâmbăia
9. [MDA2] scălămbăiere sf vz scălâmbăiere
10. [MDA2] scălâmba v vz scălâmbăia
11. [MDA2] scălâmbăi v vz scălâmbăia
12. [MDA2] scălâmbăia [At: I. GOLESCU, C. / P: ~bă-ia / V: ~ăi, ~ba, ~lăm~, ~limba, ~limbăi / Pzi: scălâmbăi, ~iez / E: scălâmb] 1-2 vrt (Pfm; c. i. ființe sau părți ale corpului lor) A (se) strâmba (3-4). 3 vr (D. oameni, d. fața sau părți ale corpului lor) A face grimase (1). 4 vr (D. oameni) A face nazuri, mofturi.
13. [MDA2] scălâmbăiere sf [At: I. GOLESCU, C. / P: ~bă-ie~ / V: ~lăm~, ~bare, scălimbare, ~imbăire / Pl: ~ri / E: scălâmbăia] 1 (Pfm) Strâmbare, deformare a unei ființe sau a unor părți ale ale corpului ei Si: (pfm) scălâmbăială (1), scălâmbăitură (1). 2 Grimasă (1). 3 Comportament năzuros, mofturos Si: scălâmbăială (3), scălâmbăitură (3).
14. [MDA2] scălimba v vz scălâmbăia
15. [MDA2] scălimbare sf vz scălâmbăiere
16. [MDA2] scălimbăi v vz scălâmbăia
17. [MDA2] scălimbăire sf vz scălâmbăiere
18. [DEX '98] SCĂLÂMBĂIA, scălâmbăiez, vb. I. Refl. (Pop. și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia – Var.: scălămbăia, scălâmba, vb. I.] – Din scălâmb.
19. [DEX '98] SCĂLÂMBĂIERE, scălâmbăieri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a se scălâmbăia și rezultatul ei: scălâmbăială, scălâmbătură. [Pr.: -bă-ie-. – Var.: scălămbăiere, scălâmbare s. f.] – V. scălâmbăia.
20. [DLRLC] SCĂLĂMBĂIA vb. I v. scălîmbăia.
21. [DLRLC] SCĂLĂMBĂIERE s. f. v. scălîmbăiere.
22. [DLRLC] SCĂLÎMBA, scălîmbez, vb. I. Tranz. A strîmba, a deforma; fig. a schimba în rău. Nici nu vă mai amăgiți cu deșarta speranță că veți scălîmba vreodată firea romînului. ODOBESCU, S. III 551. ♦ Refl. A se scălîmbăia.
23. [DLRLC] SCĂLÎMBARE, scălîmbări, s. f. Faptul de a (se) scălîmba; strîmbătură, scălîmbăială. Ce mîndre scălîmbări unul făcea. BOLLIAC, O. 108.
24. [DLRLC] SCĂLÎMBĂIA, scălîmbăiez, vb. I. Refl. (Și în forma scălămbăia) A se schimonosi, a se strîmba, a se poci. Ori de cîte ori ne aflam numai noi doi, se scălămbăia la mine, mă suduia. STANCU, D. 25. Înaintea noastră... scălămbăindu-se și schimonosindu-se țopăia de-a-ndăratelea, fluturînd o năframă neagră, Pirgu. M. I. CARAGIALE, C. 156. – Variantă: scălămbăia vb. I.
25. [DLRLC] SCĂLÎMBĂIERE, scălîmbăieri, s. f. (Și în forma scălămbăiere) Faptul de a se scălîmbăia; scălîmbăială. Ce bestii, zise Dan, arătînd cu dezgust spre ceata care se depărta cu zbierete și scălîmbăieri de sălbateci. VLAHUȚĂ, O. AL. II 47. – Variantă: scălămbăiere s. f.
26. [Șăineanu, ed. VI] scălâmbà v. a se strâmba.
27. [Scriban] 2) scălîmb și -éz, a -á v. tr. (d. carîmb, ca scîlceĭez, d. călcîĭ și scofîlcesc d. falcă). Strîmb, sucesc, urîțesc: a scălîmba arta. – Și -băĭez. Și sco- (Tut).
28. [DOOM 3] scălâmbăia (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă scălâmbăi, 3 se scălâmbăie; conj. prez. 1 sg. să mă scălâmbăi, 3 să se scălâmbăie; imper. 2 sg. afirm. scălâmbăie-te; ger. scălâmbăindu-mă
29. [DOOM 3] scălâmbăiere (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăierii; pl. scălâmbăieri
30. [DOOM 2] !scălâmbăia (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se scălâmbăie; conj. prez. 3 să se scălâmbăie; ger. scălâmbăindu-se
31. [DOOM 2] scălâmbăiere (pop., fam.) s. f., g.-d. art. scălâmbăierii; pl. scălâmbăieri
32. [DER] SCĂLÎMBA, scălîmb, vb. I. Refl. A face grimase, a se schimonosi; a se urîți, a se sluți. (din zgîmboi1)
33. [Argou] scălâmbăi, scălâmbăi v. r. (pop.) a se schimonosi
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL