1. [DEX '09] SCĂLÂMBĂIAT, -Ă, scălâmbăiați, -te, adj. (Pop. și fam.) Strâmb, sucit; schimonosit, deformat, pocit. [Pr.: -bă-iat. – Var.: scălămbăiat, -ă, scălâmbat, -ă adj.] – V. scălâmbăia.
2. [MDA2] scălâmbăiat, ~ă a [At: I. GOLESCU, C. / P: ~bă-iat / V: ~lăm~, ~bat / Pl: ~ați, ~e / E: scălâmbăia] 1 (Pfm; d. ființe sau d. părți ale corpului lor) Care este strâmb, diform (din naștere sau prin accident) Si: (pfm) scălâmb (1). 2 (D. manifestări fizice ale ființelor; pex) Care caracterizează ființa scălâmbăiată (1) Si: (pfm) scălâmb (2). 3 (D. obiecte) Care s-a degradat (prin uzură, vechime etc.).
3. [DEX '09] SCĂLĂMBĂIA vb. I v. scălâmbăia.
4. [DEX '09] SCĂLĂMBĂIAT, -Ă adj. v. scălâmbăiat.
5. [DEX '09] SCĂLÂMBA vb. I v. scălâmbăia.
6. [DEX '09] SCĂLÂMBAT, -Ă adj. v. scălâmbăiat.
7. [DEX '09] SCĂLÂMBĂIA, scălâmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălămbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.
8. [MDA2] scălămbăia v vz scălâmbăia
9. [MDA2] scălămbăiat, ~ă a vz scălâmbăiat
10. [MDA2] scălâmba v vz scălâmbăia
11. [MDA2] scălâmbat, ~ă a vz scălâmbăiat[1]
12. [MDA2] scălâmbăi v vz scălâmbăia
13. [MDA2] scălâmbăia [At: I. GOLESCU, C. / P: ~bă-ia / V: ~ăi, ~ba, ~lăm~, ~limba, ~limbăi / Pzi: scălâmbăi, ~iez / E: scălâmb] 1-2 vrt (Pfm; c. i. ființe sau părți ale corpului lor) A (se) strâmba (3-4). 3 vr (D. oameni, d. fața sau părți ale corpului lor) A face grimase (1). 4 vr (D. oameni) A face nazuri, mofturi.
14. [MDA2] scălimba v vz scălâmbăia
15. [MDA2] scălimbăi v vz scălâmbăia
16. [DEX '98] SCĂLÂMBĂIA, scălâmbăiez, vb. I. Refl. (Pop. și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia – Var.: scălămbăia, scălâmba, vb. I.] – Din scălâmb.
17. [DLRLC] SCĂLĂMBĂIA vb. I v. scălîmbăia.
18. [DLRLC] SCĂLĂMBĂIAT, -Ă adj. v. scălîmbăiat.
19. [DLRLC] SCĂLÎMBĂIA, scălîmbăiez, vb. I. Refl. (Și în forma scălămbăia) A se schimonosi, a se strîmba, a se poci. Ori de cîte ori ne aflam numai noi doi, se scălămbăia la mine, mă suduia. STANCU, D. 25. Înaintea noastră... scălămbăindu-se și schimonosindu-se țopăia de-a-ndăratelea, fluturînd o năframă neagră, Pirgu. M. I. CARAGIALE, C. 156. – Variantă: scălămbăia vb. I.
20. [DLRLC] SCĂLÎMBĂIAT, -Ă, scălîmbăiați, -te, adj. (Și în forma scălămbăiat) Strîmb, sucit. Trunchiurile scălîmbăiate ale prunilor. MACEDONSKI, O. III 110. ♦ Deformat, schimonosit. Cîntece scălămbăiate. DELAVRANCEA, S. 89. – Variantă: scălămbăiat, -ă adj.
21. [Șăineanu, ed. VI] scălâmbat a. sucit, bizar: miniaturi scălâmbate OD.
22. [DOOM 3] scălâmbăia (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă scălâmbăi, 3 se scălâmbăie; conj. prez. 1 sg. să mă scălâmbăi, 3 să se scălâmbăie; imper. 2 sg. afirm. scălâmbăie-te; ger. scălâmbăindu-mă
23. [DOOM 2] !scălâmbăia (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se scălâmbăie; conj. prez. 3 să se scălâmbăie; ger. scălâmbăindu-se
24. [Argou] scălâmbăi, scălâmbăi v. r. (pop.) a se schimonosi
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL