1. [Șăineanu, ed. VI] sbucnì v. a izbucni: scânteia ’nflăcărării din ele să sbucnească AL. [V. izbucnì].
2. [CADE] IZBUCNI, ❍ SBUCNI (-nesc) vb. intr. 1 A ieși cu violență, a se năpusti afară cu sgomot, a năpădi: cînd era trăsnit rău cu leuca... sbucnea afară, sfărma cana de pămînt și țipa (SAD.); a izbucnit un vulcan ¶ 2 A țîșni: sîngele îi izbucni din gură ca un șipot (DLVR.) ¶ 3 A se produce, a se ivi deodată în mod violent: a izbucnit un foc, turburări; de azi pînă mîni poate să izbucnească o răscoală (ALECS.) ¶ 4 A se porni deodată, cu sgomot: ~ în plîns; strigăte de proslăvire sbucnesc din mii de guri (VLAH.); un hobot de rîs sbucni din pieptul meu (GN.) [vsl. * izbuknati].
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL