1. [DEX '09] SATISFACȚIE, satisfacții, s. f. 1. Sentiment de mulțumire, de plăcere. ♦ Ceea ce produce mulțumire; motiv, prilej de a fi satisfăcut. 2. Act prin care cineva repară o ofensă adusă cuiva; act prin care cineva obține sau dă cuiva ceea ce pretinde, dorește sau i se cuvine. ◊ Expr. A cere (sau a da) satisfacție = a) a cere de la cineva (sau a da cuiva) dreptate, a cere să i se dea (sau a-i da cuiva) câștig de cauză; b) a provoca (sau a accepta o provocare) la duel. [Var.: (înv.) satisfacțiune s. f.] – Din fr. satisfaction, lat. satisfactio, -onis.
2. [MDA2] satisfacție sf [At: IORGA, S. D. XII, 52 / V: (înv) ~iune, (îvr) sădes~ / Pl: ~ii / E: lat satisfactio, fr satisfaction, cf it soddisfazione] 1 (Adesea construit cu verbe ca „a cere”, „a obține”, „a da” etc.) Act prin care se repară o ofensă sau o nedreptate, un neajuns etc. făcut cuiva. 2 (Adesea construit cu verbe ca „a cere”, „a obține”, „ a da” etc.) Act prin care cineva obține de la altcineva sau dă cuiva ceea ce pretinde. 3 (Rar) Satisfacere (1). 4 (Îlv) A da ~ A satisface (5). 5 (Îe) A cere (sau a da) ~ A provoca (sau a accepta o provocare) la duel. 6 Sentiment de mulțumire, de plăcere, de bucurie care rezultă din îndeplinirea (de către sine sau de către alții) a ceva dorit. 7 Ceea ce constituie obiectul dorinței, al așteptării, al mulțumirii cuiva Si: (asr) satisfacere (3). 8 (Îlv) A da ~ A satisface (1).
3. [DLRLC] SATISFACȚIE, satisfacții, s. f. Sentiment de mulțumire, de plăcere. Istoricii literari... notează că știrea morții lui Pușkin, care a produs satisfacție în sînul societății căreia el îi aparținea prin naștere și în mijlocul căreia trăia, a impresionat profund și dureros poporul rus. STANCU, U.R.S.S. 146. ♦ Ceea ce produce mulțumire, motiv, prilej de a fi satisfăcut. Încearcă el însuși cele dintăi rime și găsește în ele primele satisfacții. SADOVEANU, E. 200. Te-ai gîndit dumneata cîte alte satisfacții îți oferă tinerețea dumitale? C. PETRESCU, C. V. 149. ◊ Expr. A cere (sau a da) satisfacție = a) a cere să i se facă (sau a-i da cuiva) dreptate, a cere să i se dea (sau a-i da cuiva) cîștig de cauză; b) a provoca (sau a accepta o provocare) la duel. Am văzut pe baron Spleny la Brown și mi-a zis că are să ceară satisfacție lui Eliad pentru pricina ce știi. GHICA, A. 418. – Variantă: satisfacțiune (C. PETRESCU, C. V. 103) s. f.
4. [DN] SATISFACȚIE s.f. Sentiment de mulțumire, de plăcere. ♦ Împlinire a unei dorințe, a unei aspirații. ♦ a cere (sau a da) satisfacție = a) a cere (sau a da cuiva) dreptate, cîștig de cauză; b) a provoca (sau a accepta o provocare) la duel. [Gen. -iei, var. satisfacțiune s.f. / cf. fr. satisfaction, lat. satisfactio].
5. [MDN '00] SATISFACȚIE s. f. sentiment de mulțumire, de plăcere. ◊ împlinire a unei dorințe, aspirații. ♦ a cere (sau a da ~ = a) a cere (sau a da cuiva) dreptate, câștig de cauză; b) a provoca (sau a accepta o provocare) la duel. (< fr. satisfaction, lat. satisfactio)
6. [DEX '09] SATISFACȚIUNE s. f. v. satisfacție.
7. [MDA2] satisfacțiune sf vz satisfacție
8. [MDA2] sădesfacție sf vz satisfacție
9. [DN] SATISFACȚIUNE s.f. v. satisfacție.
10. [Șăineanu, ed. VI] satisfacți(un)e f. 1. sentiment plăcut de mulțumire: a simți satisfacțiune; 2. repararea unei ofense: a cere satisfacțiune.
11. [Scriban] satisfacțiúne f. (lat. satisfactio, -ónis). Mulțămire: s’a întors plin de satisfacțiune. Reparațiunea uneĭ ofense: a cere, a da satisfacțiune. – Și -ácție.
12. [DOOM 3] satisfacție (desp. -ți-e) s. f., art. satisfacția (desp. -ți-a), g.-d. art. satisfacției; pl. satisfacții, art. satisfacțiile (desp. -ți-i-)
13. [DOOM 2] satisfacție (-ți-e) s. f., art. satisfacția (-ți-a), g.-d. art. satisfacției; pl. satisfacții, art. satisfacțiile (-ți-i-)
14. [MDO] satisfacție
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL