1. [MDA2] sarrusofon sn [At: DN4 / Pl: ? / E: fr sarrusophone] Instrument muzical de suflat, de alamă, cu ancie dublă, folosit în fanfare.
2. [MDN '00] SARRUSOFON s. n. instrument muzical de suflat, de alamă, cu ancie dublă, folosit în fanfare. (< fr. sarrusophone)
3. [DTM] sarrusofon (fr.; germ. sarrusophone), instrument din familia instrumentelor de suflat din lemn dar confecționat (asemeni saxofonului*) din metal. Construit în 1856 de francezul Gautrot, la sugestia șefului de fanfară (6) militară Sarrus (de unde și denumirea instr.), s. a apărut, ca și sax. (brevetat cu zece ani în urmă de Adolf Sax), în condițiile dezvoltării fanfarelor în a doua jumătate a sec. 19, din necesitatea întăririi unor grupe ale acestora. Dacă sax. este un cl. metalic, s. este un ob. metalic, ce întrunește atât caracteristici ale acestuia din urmă cât și ale fag., fiind prevăzut, deci, cu o ancie* dublă; provenind din perfecționarea oficleidei* (instr. de suflat de alamă cu clape (3) în loc de ventile*), s. a fost dotat de către Gautrot cu sistemul de grifuri (v. digitație) și clape Böhm (v. flaut). Familia s. cuprinde tipurile: sopranino (în mi bemol), S. (în si bemol), A. (în mi bemol), T. (în si bemol), Bar. (în mi bemol), B. (în si bemol), C.-bas. (în mi bemol, do și si bemol). S. c.-bas. și-a găsit utilizarea mai curând în orch. simf. decât în fanfară, înlocuind uneori cu succes c.-fag. (în partituri de Debussy, Ravel, Dukas, Delius, Oscar Schlemmer și Hans Joachim Hespos).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL