1. [DEX '09] SÂRGUI, sârguiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A-și da silința, a se strădui. – Sârg + suf. -ui.
2. [MDA2] osârgui v vz sârgui
3. [MDA2] sârgui vir [At: PSALT. HUR. 90v/ 12 / V: (înv) sir~ / Pzi: ~esc / E: sârg + -ui] 1-2 (Înv) A (se) grăbi (4-5). 3-4 (Îvp) A (se) sili (4-5).
4. [MDA2] sirgui v vz sârgui
5. [DLRLC] SÎRGUI, sîrguiesc, vb. IV. Refl. A se strădui, a-și da silința. Îi dădu de grijă ca să se sîrguiască și să caute de împărăteasă. SBIERA, P. 108. Iat-o acum soție... sîrguindu-se a împrăștia... negurile supărărilor. NEGRUZZI, S. I 289. ◊ Intranz. (Învechit și arhaizant) Brațele părintești sîrguiește le deschide mie. STĂNOIU, C. I. 146. Cu atîta însă nu se mulțumea Chiajna; avînd un fiu pe scaun, ea sîrgui să-i agonisească și celuilalt domnia vecină a Moldovei. ODOBESCU, S. I 159. El o îngrijea bine și sîrguia întru toate lucrurile bune și folositoare mănăstirii. id. ib. 432.
6. [Șăineanu, ed. VI] sârguì v. a-și da mare osteneală, a se aplica cu zel și fără preget la ceva. [V. sârg].
7. [Scriban] osîrduĭésc (mă) v. refl. (d. osîrdie). Mă sîrguĭesc. – Și osîrguĭesc.
8. [Scriban] sîrguĭésc v. tr. (d. sîrg saŭ ung. szorgúlni și -olni, a grăbi). Vechĭ. Grăbesc, silesc. V. intr. Mă grăbesc să ajung, să fac. Azĭ. Rar. Mă silesc: a te sîrguĭ la învățătură. V. osîrduĭesc.
9. [DOOM 3] sârgui (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă sârguiesc, 3 sg. se sârguiește, imperf. 1 sg. mă sârguiam; conj. prez. 1 sg. să mă sârguiesc, 3 să se sârguiască; imper. 2 sg. afirm. sârguiește-te; ger. sârguindu-mă
10. [DOOM 2] !sârgui (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sârguiește, imperf. 3 sg. se sârguia; conj. prez. 3 să se sârguiască
11. [MDO] sîrgui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sîrguiesc, conj. sîrguiască)
12. [IVO-III] sârguesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL