1. [MDA2] șănțuire sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~ri / E: șănțui] 1 (Mil; înv) Înconjurare cu fortificații. 2 (Ccr; rar) Tranșee. 3 (Rar) Marcare (a unui loc) cu șanțuri1 (4) Si: (rar) șănțuit1
2. [DEX '09] ȘĂNȚUI, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu un șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui.
3. [MDA2] șănțui [At: URECHE, ap. LET. I, 196/5 / Pzi: ~esc / E: șanț1 + -ui] 1-2 vtr (Mil; înv) A (se) înconjura cu șanțuri1 (1), cu fortificații. 3 vr (Mil; înv) A se adăposti în șanțuri1 (2). 4 vt A marca (un loc) cu șanțuri1 (4). 5 vt (Îvr) A săpa adânc cu sapa, cu cazmaua etc. 6 vr A lua forma unui șanț1 (4). 7-8 vtr (Pan; rar; d. piele, obraz etc.) A (se) zbârci.
4. [DEX '98] ȘĂNȚUI, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. anal. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui.
5. [DLRLC] ȘĂNȚUI, șănțuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu șanț. ♦ Refl. Fig. A se adînci în formă de șanț. Brazda dintre sprîncene se șănțuise acum atît de adînc, încît amicul său. s-ar fi aflat îndrituit a crede că s-au abătut asupră-i toate urgiile biblice. C. PETRESCU, A. R. 17.
6. [Șăineanu, ed. VI] șănțuì v. 1. a săpa un șanț; 2. a se înconjura cu șanțuri: Mihaiu se șănțui bine BĂLC.
7. [Scriban] șănțuĭésc v. tr. (d. șanț. Cp. cu sat). Înconjor cu șanț: a șănțui via. V. refl. Mă înconjor cu șanț, mă întăresc cu retranșamente. – Și șe- (vest și vechĭ).
8. [DOOM 3] șănțui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiesc, 3 sg. șănțuiește, imperf. 1 șănțuiam; conj. prez. 1 sg. să șănțuiesc, 3 să șănțuiască
9. [DOOM 2] șănțui (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiesc, imperf. 3 sg. șănțuia; conj. prez. 3 să șănțuiască
10. [Argou] șănțui, șănțuiesc v. t. (intl.) a tăia, a spinteca (pe cineva) cu cuțitul.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL