1. [DEX '09] SALBIE s. f. v. salvie.
2. [DEX '09] SALVIE, salvii, s. f. (Bot.) Jale2 (Salvia officinalis). [Var.: salbie s. f.] – Din lat. salvia.
3. [MDA2] cinsteț1, ~eață a [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 230/37 / Pl: ~i, ~e / E: cinste + -eț] (Înv) Onorabil.
4. [MDA2] echium sn vz echiu
5. [MDA2] salbai sm vz salvie
6. [MDA2] salbie sf vz salvie
7. [MDA2] salvie sf [At: LB / V: ~lbie, (înv) ~lbai sm, (reg) cil~, săl~, selghie, sel~, sil~, șalie, șa~, șăl~, șel~ / Pl: ~ii / E: lat salvia] 1 (Șîs ~-de-grădină) Mic arbust cu tulpina semilemnoasă, aromată, cu frunze lanceolate, cu flori albastre, violete, mai rar albe, originar din sudul Europei, cultivat ca plantă ornamentală și (pentru frunzele sale) medicinală Si: jale, jaleș (Salvia officinalis). 2 (Bot; reg; șîc ~-busuioacă, ~-de câmp sau -de-câmpuri, sălvie-de-fânețe, ~-sălbatică) Jale (Salvia pratensis). 3 (Șîc ~-roșie) Plantă ornamentală cu frunze ovale și cu flori roșii, așezate de-a lungul ramurilor (Salvia splendens). 4 (Îc) Sălvie amplexifoliată Arbust cu numeroase frunze (Salvia amplexifolia). 5 (Îc) Sălvie de Austria (sau austriacă) Arbust cu flori alburii sau galbene-alburii (Salvia austriaca). 6 (Bot; îc) ~-cleioasă Cinsteț (Salvia glutinosa). 7 (Bot; rar; îc) ~-de-Etiopia Șerlai (Salvia aethiopis). 8 (Îc) Sălvie-cu-frunze-de-betonică Arbust cu tulpina foliată, cu frunze oblong-lanceolate, cu flori albastre (Salvia betonicaefolia). 9 (Îc) Sălvie-de-pădure Plantă erbacee cu frunzele pețiolate, cu flori violacee sau roz (Salvia silvestris). 10 (Îc) Sălvie-plecată (sau -nutantă) Plantă erbacee cu flori violacee-albastre (Salvia nutans). 11 (Bot; rar; îc) Sălvie-verticilată Urechea porcului (Salvia verticillata). 12 (Îc) ~-albă Plantă meliferă erbacee din familia malvaceelor, cu tulpină dreaptă, cu frunze lobate, cu flori trandafirii Si: (reg) ghilie, nalbă, rujă-de-deal (Lavatera thuringiaca).
8. [MDA2] sălvie sf vz salvie
9. [MDA2] selghie sf vz salvie
10. [MDA2] selvie sf vz salvie
11. [MDA2] silvie2 sf vz salvie
12. [MDA2] șalvie sf vz salvie
13. [MDA2] șălvie sf vz salvie
14. [MDA2] șelvie sf vz salvie
15. [CADE] COADĂ (pl. -de și cozi) sf. 1 Prelungirea din partea dinapoi a corpului animalelor ce ține de șira spinării și cu care aceasta se termină (🖼 1310); Ⓕ: a da din ~, a se gudura, a se linguși ; (P): minciuna cu ~ (ISP.), minciună mare, sfruntată; cu coada între picioare, rușinat, umilit; a scăpa scurt de ~, a scăpa teafăr, fără multă vătămare; 👉 CÎINE ; d’aia n’are ursul ~, de- aceea se ’ntîmplă așa, nu e de mirare atunci că iese rău; get-beget coada vacii, neaoș; a-și băga coada undeva, a se amesteca unde nu-i e treaba; și-a băgat dracul coada între ei, i-a învrăjbit diavolul; a trage pe dracul de ~, a duce un traiu plin de lipsuri, de neajunsuri ¶ 2 🐦 Penele mai lungi deasupra șezutului, la păsări; (P) F: a prins prepelița de ~, s’a îmbătat ¶ 3 🐟 Partea mai subțiată de la capătul de jos al corpului peștilor sau șerpilor: cu doi pești în oală și cu coadele afară, nu se poate (ZNN.); a sărit parc’ar fi călcat pe ~ de șarpe (DLVR.); de aci, Ⓕ: a călca pe cineva pe ~, a-l atinge unde-l doare, a-l vătăma rău cu vorba ¶ 4 🔧 ~-de-rîndunică, cep de formă specială făcut de tîmpIar sau de dulgher, spre a-l vîrî într’o scobitură, cînd vrea să îmbine două bucăți de lemn (🖼 1311) ¶ 5 Părul dinapoia capului, împletit și înnodat cu panglici. ce atîrnă pe spate sau se înfășoară pe creștetul capului (🖼 1312): părul ei de aur era împletit în cozi lăsate pe spate (EMIN.); de cînd Nemții (sau Muscalii) cu ~, din vremea de de-mult (locuțiune rămasă din timpul ocupațiunii Olteniei, cînd Austriacii purtau coade) (🖼 1313) ¶ 6 🔧 Mînerul sau partea de care se apucă cu mîna (la diferite unelte): coada securii, toporului, lingurii, tigăii, etc.; (P): cu lingura îți dă dulceață și cu coada-ți scoate ochii (PANN); 👉 TOPOR ¶ 7 🌿 Partea unui vegetal de care se leagă frunza, floarea sau fructul: ~ de cireașă; ~ de trandafir ¶ 8 💫 Urmă luminoasă ce însoțește corpul unei comete: s’au arătat o stea pe cer cu ~, de s’au văzut multe zile (NEC.) ¶ 9 👕 Partea dinapoi a unei rochii, a unei mantii, ce se tîrăște pe pămînt: temîndu-se să nu calce pe coadele rochiei lor (NEGR.) ¶ 10 👕 Pulpană a fracului: purtau... frac cafeniu deschis cu coadele lungi pînă la glezne (I.-GH.) ¶ 11 ⛹ Fășia de hîrtie sau de cîrpă atîrnată la partea de jos a unui zmeu: Un zmeu cu ~ lungă și cu sbîrnăitoare (DON.) ¶ 12 🚝 Partea dindărăt a unui tren, capătul opus locomotivei : am găsit din norocire un vagon de clasa a doua la coada trenului (CAR.) ¶ 13 Partea dindărăt a unei trăsuri boierești, unde stă feciorul ¶ 14 Capătul sau partea de jos, dinapoi sau din urmă, în opoz. cu „frunte”: coada mesei; coada oștii; a sta în ~; vorb. de persoane, cel ce ocupă rangul din urmă: a ajuns coada cap; mai bine cap la sat decît ~ Ia oraș; mai bine fruntea cozii decît coada frunții ¶ 15 🫀 Extremitatea, unghiul din afară la fie-care ochiu; a se uita, a trage cu coada ochiului, a privi pe furiș ¶ 16 Sfîrșit: coada veacului, cei din urmă ani ai veacului ¶ 17 pl. Rămășițe de lepădat; ceea ce cade de la grînele vînturate sau trecute prin ciur, pleavă ¶ 18 🌿 În legătură cu un alt nume, în spec, de animal, formează o mulțime de numiri de plante: COADA-BOULUI = LUMÎNARE; - COADA-CALULUI1, plantă acuatică care poartă flori mici și verzi afară din apă (Hippuris vulgaris) (🖼 1314); -COADA-CALULUI2 = BARBA-URSULUI1; - COADA-COCOȘULUI, plantă ierboasă, cu flori albe ce atîrnă în jos, întrebuințată de popor ca leac contra podagrei; numită și „cerceluși”, „clopotele”, „cocoș”, „iarbă-de-dureri” sau „pecetea- lui-Solomon” (Polygonatum officinale, pol. mul- tiflorum) (🖼 1315); -COADĂ-DE-GĂINĂ = ROCOINĂ 1; -COADA-IEPEI = BARBA-URSULUI1; – COADA-LEULUI = TALPA-GÎȘTEI1; – COADA-LUPULUI1 = LUMÎNARE; – COADA-LUPULUI2 = LUMÎNĂRICĂ; – COADA-MIELULUI1, plantă cu frunze lucitoare și flori violete (Verbascum phoeniceum) (🖼 1316); – COADA-MIELULUI2 mică plantă ierboasă, cu tulpina întinsă pe pămînt, cu flori de un albastru-deschis, cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata) (🖼 1317); – COADA-MIELULUI3 = LUMÎNARE 2 ; -COADA-MÎNZULUI1 = BARBA-URSULUI1; -COADA- MÎNZULUl2 = COADA-CALULUI1; – COADA-MÎȚEI1, plantă ierboasă cu flori mici roșietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule albe (Chaiturus marrubiastrum) (🖼 1318); -COADA-MÎȚEI2 = PAPANAȘI 2; - COADA- MÎȚEI-DE-BALTĂ, nume dat unor mușchi de coloare albă-gălbuie, ce cresc prin locurile umede, unde contribue, în mare parte, la formarea combustilului numit turbă (Sphagnum cymbifolium);-COADA-PRICULICILOR = BARBA-POPEI: - COADA-RACULUI, plantă ierboasă, cu flori mari, frumoase, de coloare galbenă (Potentilla anserina) (🖼 1319); – COADA-ȘOARECELUI , COADA-ȘORICELULUI, COADA-HÎRȚULUI (Băn. „sorocină”), plantă ierboasă, cu flori albe dispuse în capitule, întrebuințată de popor ca leac contra tusei sau pentru curățirea sîngelui (Achillea millefolium) (🖼 1320); -COADA-VACII1, plantă țepoasă, cu flori albe, ce crește pe lîngă drumuri (Echium altissimum); -COADA-VACII2, plantă ierboasă, cu flori violete; numită și „jale” (Salvia silvestris) (🖼 1321); -COADA-VACII3 = BĂTRÎNIȘ; – COADA-VACII4 = LUMÎNARE 2 ;-COADA-VACII5 – LUMÎNĂRICĂ 2; -COADA-VULPII, plantă ierboasă, cu flori verzi, ce crește prin livezi și finețe; numită și „codină” (Alopecurus pratensis) (🖼 1323); -COADA-ZMEULUI, plantă ierboasă, veninoasă, cu tulpina tîrîtoare, care face niște bobițe roșii (Calla palustris) (🖼 1322); - CINCI-COADE – CĂLDĂRUȘĂ 3 ¶ 19 🐦 COADĂ-ROȘIE = CODROȘ ¶ 20 Băn. 🐦 COADĂ-FĂLOASĂ = CODOBATURĂ [lat. coda].
16. [CADE] JALE2 sf. S/., JALEȘ sbst. 🌿 1 Mic arbust mirositor, originar din sudul Europei, cu flori albastre, violete sau albe, cultivat adesea prin grădini; frunzele acestei plante sînt întrebuințate în medicină, iar poporul le aplică la gîlci, pentru a le vindeca (Salvia officinalis); numită și „salbie”, „sălvie”, „șălvie”, „jale-de-grădină”, etc. (🖼 2719) ¶ 2 Plantă alb-lînoasă, cu flori roșii-purpurii; numită și „pavăză” (Stachys germanica) (🖼 2720) ¶ 3 ~-DE-CÎMP, plantă cu flori galben-deschise, avînd la baza inferioară a corolei puncte violete, cu dinții caliciului acoperiți cu peri aspri; numită și „jaleș-sălbatic” (Stachys recta) (🖼 2721); – ~-DE-CÎMP2 = SALVIE-DE-CÎMPURI; – ~-DE-CÎMP3 = COADA-VACII2 ¶ 4 JALE-CLEIOASĂ, JALEȘ DE-PĂDURE = CINSTEȚ [ung. zsálya]
17. [CADE] URECHE sf. 🫀 1 Organul auzului (🖼 5178, 5179): rost au și nu grăesc, ochi au și nu văd, urechi au și nu aud (PS.-SCH.); a șopti la ~; a trage cu ~a; toate tocmelile... să se adevereze cel puțin de doi martori cari cu ochii lor au văzut sau cu urechile lor au auzit (LEG.-CAR.); Ⓕ: îi intră pe-o ureche și-i iese pe alta, nu ține minte ce i se spune; a asculta cu toate urechile, a fi numai urechi, a avea urechile deschise, a fi foarte atent: fata asculta cu toate urechile și făcu precum o învăța calul (ISP.); acum fiți numai urechi, dragii moșului nepoței și nepoțele (ISP.); Domnii Moldovei de-a pururea să aibă urechi deschise despre Turci, să dea știre lui Craiu de gîndurile lor (GR.-UR.); a asculta numai cu-o ureche, a asculta distrat; a veni, a ajunge la urechea (sau la urechile) cuiva, a ajunge la cunoștința, la auzul cuiva: aceste toate dacă au întrat la urechile lui Petru-Vodă... multă scîrbă au întrat la inima lui (GR.-UR.); Ⓕ: a bate toba la ~a surdului, a vorbi cuiva care nu vrea sau nu poate să te priceapă; a fi într’o ~, a fi cam smintit: vara plecau... la un unchiu al lor, care era vechil la Leonida, un Grec bătrîn, burlac și cam într’o ~ (CAR.); 👉 LUP1; OCHIU I 9, PLECA I 1 ¶ 2 Pr. ext. Auz: Urechea te minte și ochiul te’nșală (EMIN.); are ~, recunoaște dacă o notă muzicală este justă sau falsă; prinde lesne un cîntec: (a cînta) după ~, din auzite; acest cuvînt sună rău la ~; 👉 FUDUL, TARE5 ¶ 3 Fie-care din cele două părți externe ale organului auzului, așezate de o parte și de alta a capului: ~a dreaptă, stîngă; a-și astupa urechile; a băga bumbac în urechi; (a purta căciula) pe-o ~, aplecată într’o parte; a îndesa căciula pe urechi; a trage, a lua pe cineva de urechi: eu stau cu mîinile în șolduri... în loc să te iau de urechi ca pe un măgar (CAR.); am să-ți rup urechile! amenințare cu pedeapsa ; a mînca, a roade urechile cuiva, a chinui cu vorba, a nu da pace, împuind urechile cuiva: ales-au năsipul din mac acei nespălați cari-mi rod urechile să le dau fata? (CRG.); a ciuli urechile; a avea urechi lungi, de măgar; pînă peste urechi, pînă peste cap: e înglodat în datorii pînă peste urechi; a umbla cu capul între urechi; a nu duce la ~, a ști să bea: stăpînu-său cel vechiu va fi fost de cei cari nu duc la ~ (SAD.); (P): după ce-ți degeră ~a, de geaba mai pui căciulă (ZNN.), se zice cînd caută cineva să îndrepte un lucru prea tîrziu, cînd totul e în zadar; 👉 APĂ19, CĂMILĂ, CERCEL1, CULCA II 1, FLOARE1, LUNGI1, SCĂRPINA II 3 ¶ 4 🐟 Ⓟ pl. = BRANHII: vîrluga... are urechi înțepătoare și e vărgată lungiș (DAM.) ¶ 5 Pr. anal. La obiecte: ori-ce are o oare-care asemănare cu o ureche; a) la încălțăminte: urechile cizmei, ghetei (👉 🖼 1246); b) cheotoare de piele la opincă (PAMF.); c) dăltuitură, scobitură (la capătul leucei 👉 🖼 878, E; la cele două capete ale cobiliței, la coasă, etc.); d) toartă: nu e bine să torni lapte pe ~a căldării, că nu mai dă (vaca) lapte mult (GOR.) ¶ 6 ~a (sau urechile) acului, gaura acului prin care trece ața; 👉 AC1 ¶ 7 🌿 URECHEA-BABEI, ciupercă cărnoasă, de formă răsucită, avînd oare-care asemănare cu o ureche; e galbenă sau trandafirie pe din afară, și de un frumos roșu-portocaliu pe dinăuntru; e comestibilă, dar puțin gustoasă ; numită și „babă” sau „urechiușă” (Peziza aurantia) (🖼 5180) ¶ 8 🌿 URECHEA-IEPURELUI, URECHE-TĂTĂRASCĂ 👉 IEPURE4 ¶ 9 🌿 URECHEA-PORCULUI, plantă din fam. labiatelor, cu flori mici, albăstrii-violete; numită și „jaleș” (Salvia verticillata) (🖼 5181) ¶ 10 🌿 URECHEA-ȘOARECELUI1 = VULTURICĂ; – URECHEA-ȘOARECELUI2 = OCHII-PĂSĂRUICII1; – URECHEA-ȘOARECELUI3 = NU-MĂ-UITA1; – URECHEA-ȘOARECELUI4 = ÎNCHEIETOARE ¶ 11 🌿 URECHEA-URSULUI 👉 URS7 ¶ 12 🌿 IARBA-URECHII, IARBĂ-DE-URECHI = URECHELNIȚĂ3 [lat. vulg. orĭcŭla = clas. aurĭcŭla].
18. [CADE] URECHIUȘĂ (pl. -ușe, -uși) sf. 1 🫀 dim. URECHE ¶ 2 🐙 = URECHELNIȚĂ2 ¶ 3 🌿 Ciupercă cartilaginoasă, comestibilă, de coloare roșie-portocalie, ce crește pe pămînt și pe lemne putrede (Tremella helvelloides) ¶ 4 🌿 = URECHEA-BABEI ¶ 5 🌿 = BURETE-GALBEN1.
19. [DEX '98] CINSTEȚ s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă și cleioasă și cu flori galbene punctate cu brun; brânca-porcului (Salvia glutinosa). – Din ucr. čystec.
20. [DEX '98] COADĂ, cozi, s. f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. ◊ Expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguși pe lângă cineva; a se bucura. A-și vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Își vâră (sau și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situație se ivesc neînțelegeri sau complicații (neașteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit. (Pop.) A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâța (sau pe dracul) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș; de origine rurală. (Fam.) A prinde prepelița (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ◊ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește drept unealtă în mâna dușmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate. ◊ Loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la școală etc.). De la coadă = de la sfârșit spre început. ◊ Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea nici un plan, nici o ordine; a fi fără înțeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu. 7. Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva. ◊ Expr. A face coadă = a sta într-un șir (lung) de oameni, așteptând să-i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă și alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare și cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâței = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee țepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate și cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roșietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare și cu fructele în forma unor bobițe roșii, care crește prin mlaștini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorați, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și podalirius). [Pl. și: (2) coade] – Lat. coda (= cauda).
21. [DEX '98] JALE2 s. f. Nume dat mai multor plante din familia labiatelor (Salvia); spec. mic arbust cu tulpina semilemnoasă, aromată, cu frunze opuse, cu flori albastre, violete, galbene sau albe, cultivat ca plantă ornamentală și medicinală, salvie (Salvia officinalis). – Din magh. zsálya.
22. [DEX '98] JALEȘ, jaleși, s. m. 1. Gen de plante erbacee din familia labiatelor, cu frunze mari, opuse, dințate și cu florile viu colorate (Salvia); plantă care face parte din acest gen. 2. Plantă erbacee meliferă din familia labiatelor, cu frunze ovale și cu flori purpurii dispuse în spice (Stachys germanica). – Jale2 + suf. -eș.
23. [DLRLC] SALBIE, sălbii, s. f. (Bot.) Jale2. – Variantă: salvie s. f.
24. [DLRLC] SALVIE s. f. v. salbie.
25. [DLRM] JÁLE1 s. f. 1. Tristețe, mîhnire, durere adîncă. ◊ Expr. A-i fi cuiva jale de cineva = a-i fi milă de cineva. 2. (Înv.) Doliu. [Var.: (reg.) jéle s. f.] – Slav (v. sl. žalĭ).
26. [DLRM] JÁLE2 s. f. Plantă semilemnoasă, aromată, cu flori albastre, violete sau albe, cultivată ca plantă ornamentală și medicinală (Salvia officinalis). – Magh. zsálya.
27. [DLRM] JÁLEȘ s. m. 1. Nume dat mai multor specii de jale2. 2. Plantă erbacee cu frunze ovale și flori purpurii dispuse în spice (Stachys germanica). – Din jale2 + suf. -eș.
28. [DN] SALVIE s.f. Plantă erbacee ornamentală cu flori roșii sau violete din familia labiatelor. [< lat. salvia].
29. [MDN '00] SALVIE s. f. plantă erbacee ornamentală cu flori roșii sau violete, din familia labiatelor. (< lat. salvia)
30. [Șăineanu, ed. VI] salvie f. Bot. jaleș.
31. [Scriban] lumînărícă f., pl. ele. Lumînare mică (pl. ĭcĭ la NPl. Ceaur, 11). Un joc copilăresc (cu baba cînd se duce la biserică). O plantă scrofulariacee cu florĭ galbene în vîrfu cotoruluĭ numită și coada vaciĭ și corovatică (verbascum [thapsus și phlomoides]). Florile eĭ, pectorale și potolitoare, se întrebuințează în med. V. lipan 2.
32. [Scriban] sálbie v. salvie.
33. [Scriban] * sálvie f. (lat. salvia). Bot. O plantă din familia labiatelor: sálvia Aethiopis și Sclarea (șărlăĭ) salvia glutinosa, officinalis, praténsis și silvéstris (jaleș). Salvia glutinosa se maĭ numește și cinsteț. – Uniĭ daŭ forma sálbie ca populară.
34. [DOOM 3] coada-vacii (plantă) s. f. art., g.-d. art. cozii-vacii
35. [DOOM 3] jale s. f., g.-d. art. jalei
36. [DOOM 3] jaleș s. m., pl. jaleși
37. [DOOM 3] salvie (plantă) (desp. -vi-e) s. f., art. salvia (desp. -vi-a), g.-d. art. salviei; pl. salvii, art. salviile (desp. -vi-i-)
38. [DOOM 3] ureche s. f., art. urechea, g.-d. art. urechii; pl. urechi
39. [DOOM 2] coada-vacii (plantă) s. f. art., g.-d. art. cozii-vacii
40. [DOOM 2] salvie (plantă) (-vi-e) s. f., art. salvia (-vi-a), g.-d. art. salviei; pl. salvii, art. salviile (-vi-i-)
41. [MDO] salvie
42. [DER] salvie (sălvii), s. f. – Jale (Salvie pratensis). – Var. Mold. sălvie, șălvie, șalvie, salbie. Lat. salvia prin intermediul sl., cf. žalbija, rus. šalvija, pol. szałwija (Miklosich, Fremdw., 126; Cihac, II, 284), cf. și salbă, și mag. zsálya › jaleș, și Trans. șalie. Sl. explică mai bine var.; forma salvie, care nu apare popular, poate fi un împrumut din lat. științifică, în sec. XIX.
43. [DGE] SALVIE, salvii, s.f. În gastronomie, frunzele de salvie (Salvia officinalis) sunt folosite, mai ales în țările mediteraneene, drept condiment în preparatele din carne de vițel, de miel, în sosuri, umpluturi de cârnați, la pizza etc., precum și ca aromatizant pentru diverse băuturi (vermut, oțet), dându-le un gust și o aromă caracteristice acestor zone geografice.
44. [DFL] SALVIA L., JALEȘ, SALVIE, fam. Labiatae. Gen originar din zonele calde și temperate ale globului, cca 700 specii, erbacee, semilemnoase, anuale, bienale sau perene, semitufe săli tufe, cu tulpini fistuloase în 4 muchii. Frunze opuse, nedentate, dentate, crestate sau crestat-penate, pețiolate, lipsite de stipele. Flori hermafrodite, neregulate, divers colorate: roșii, albastre, mov, albe (caliciul bilabiat, persistent, mai scurt decît corola cilindrică, bilabiată, labiul superior întreg sau emarginat, curbat sau drept, iar cel inferior trilobat, mai scurt decît primul, 2 stamine fertile, scurte, uneori și stamine sterile, mici), cîte 2 sau mai multe, în verticile reunite în raceme terminale. înfloresc eșalonat, din iun. pînă la venirea brumei (noiemb.). Fruct compus din 4 nucule închise în caliciu.
45. [DE] SÁLVIE (SÁLBIE) (< lat., fr) s. f. Plantă anuală ornamentală din familia labiatelor, înaltă de 30-100 cm, cu frunze ovate și flori roșii (Salvia splendens). Se cunosc c. 700 de specii, răspândite pretutindeni; pe lângă cele decorative, unele specii se cultivă ca plante eterouleioase și medicinale.
46. [DFL] LAVATERA L., SALVIE ALBĂ, fam. Malvaceae. Gen originar din regiuni mediteraneene, Asia, Australia, California, cca 28 specii, erbacee, arbuști sau arbori pubescenți sau pîsloși. Flori (caliciu dublu, unul intern și altul extern, cel extern trifidat. Corolă bilobată pedunculate, solitare, în axa frunzei sau în ciorchine terminal. Frunze mai mult sau mai puțin lobate.
47. [DFL] Salvia aethiopis L. (syn. Sclarea aethiopis Mill., S. lanata Moench.). Specie care înflorește vara. Flori albe, pînă la 12 în verticile, formînd un spic drept, caliciul cca 1 cm lungime, cu buză superioară plană, dinți ovați, lung-acuminați, corolă cca 2 cm lungime cu labiul superior presat, în formă de semilună, tub fără inel, păros. Frunze cordat-ovate, mai lungi decît late, crenate, lobate cu peri lungi, albicioși. Plantă bianuală, erbacee, cu peri lungi, albicioși, cu tulpină foliată, ramificată.
48. [DFL] Salvia coccinea L. f. (syn. S. rosea Vahl). Specie care înflorește vara-toamna. Flori (caliciul verde, tridentat, corolă mai scurtă, roșie, cu labiul inferior mult alungit) în verticile ce formează un spic. Plantă pînă la 60 cm înălțime acoperită cu peri albi, cenușii. Frunze cordiforme sau ovat-rotunde, acuminate, dentate.
49. [DFL] Salvia glutinosa L. Specie care înflorește vara. Flori mari, sulfurii, maro-închis, punctate, 6-8 în buchet, formînd o paniculă ramificată, labiul inferior are un desen roșiatic, caliciul tubulos-campanulat, labiul inferior cu 2 crestături. Frunze mari, ovate, cu vîrf ascuțit, dentate, lung-pețiolate, verde-viu, slab-pubescente. Plantă erbacee, perenă, cu tulpina în treimea superioară glandulos-pubescentă, lipicioasă, pînă la 0,80 m înălțime.
50. [DFL] Salvia nemorosa L. (syn. S. Sylvestris Jacq.). Specie care înflorește vara. Flori miei, albastre-lila, rar roz sau albe, 2-4 în verticile, formînd un spic drept, caliciul sub 1 cm lungime, gri, pubescent, campanulat, cu dinți ascuțiți, cu buza superioară convexă, corolă puțin mai lungă decît caliciul, labiul superior în formă de coif, cel inferior trilobat. Frunzele, pe partea inferioară gri, cele inferioare cu pețioli dentați, ovat-lanceolate, cele din treimea superioară fără pețioli și mai mici. Plantă erbacee, vivace, cca 60 cm înălțime, aromată, gri-pîsloasă.
51. [DFL] Salvia officinalis L. Specie care înflorește vara. Flori, pînă în 12, în verticile formînd un racem drept, violete, albastre, mai rar albe, tubul corolei în interior cu inel păros. Plantă la bază semilemnoasă, cca 60 cm înălțime, odorantă, tufoasă, cu frunze lanceolate sau alungit-eliptice, cele tinere gri-tomentoase, pețiolate, tulpină foliată.
52. [DFL] Salvia pratensis L. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori albastre-violet, așezate, pînă la 6, îri verticile, reunite în spice dispuse terminal, pe tulpină (corolă, 2 cm lungime, labiul inferior cilindric, cel superior în formă de semilună cu dinți acuți, verzi, cu buza superioară convexă). Frunze verzi, rugoase, ovate, 3-8 lobate sau întregi, crenate, pe dos pubescente, nepețiolate, cele inferioare cordate și cu pețioli. Plantă erbacee, perenă, odorantă, tulpină lipicios-păroasă, pînă la 0,60 m înălțime.
53. [DFL] Salvia sclarea L,. Specie care înflorește vara. Flori lila-deschis așezate, pînă ia 6, în verticile distanțate, dispuse în spice erecte, terminale. Frunze mari, de la cordate la ovate, verzi, dublu-crenate, tomentoase, rugoase. Plantă erbacee, bienală, odorantă, tulpină dreaptă pînă la 1 m înălțime, păroasă.
54. [DFL] Salvia splendens Sello. Specie care înflorește în iun.-oct. Flori roșii-stacojii-luminos (caliciul cilindric, țridentat la vîrf, corolă bilabiată, labiul inferior curbat, cei superior patent cu 3 lobi), dispuse în spice terminale, erecte. Frunze ovat-alungite sau aproape ovat-rotunde, la bază cordiforme, lucioase, glabre, acuminate, crenate, pețiolate. Plantă pînă la 0,90 m înălțime, de jos bogat ramificată, formînd tufe compacte (Pl. 65, fig. 368).
55. [DFL] Salvia verticillata L. Specie care înflorește vara. Flori mici, albăstrui, violacee (corolă, 1,2 cm lungime, bilabiată, labiul inferior cu 3 lobi, cel superior curbat, tub au inel păros în interior, caliciul pînă la 8 mm lungime, bilabiat, labiul inferior cu 2 dinți, cel superior cu 3, ambele – corola și caliciul – păroase), pînă la 20 în verticile sferice, distanțate, formînd un spic continuu. Frunze triunghiulare, cordate, dentate. Plantă erbacee, perenă, tulpină erectă, ramificată în treimea superioară, pubescentă, pînă la 80 cm înălțime.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL