1. [DEX '09] SĂLBĂTICIME, (2) sălbăticimi, s. f. 1. Mulțime de animale sălbatice, totalitatea animalelor sălbatice. 2. Loc sălbatic, nelocuit, departe de orice așezare omenească (civilizată). [Var.: (pop.) sălbătăcime s. f.] – Sălbatic + suf. -ime.
2. [MDA2] sălbăticime sf [At: CALENDARIU (1814) / V: (îvp) ~tăci~, ~teci~, (reg) selbătăc~ / Pl: ~mi / E: sălbatic + -ime] 1 (Înv; îf sălbătăcime) Sălbăticie (2). 2 (Reg) Sălbăticiune (1). 3 (Prc; îf sălbătăcime) Carne de sălbăticiune (1). 4 (Buc; îf sălbătăcime) Mulțime de animale sălbatice (5) (pentru vânat). 5 (Rar; mpl; îf sălbătăcime, sălbătecime) Sălbăticiune (6). 6 (Îvr) Mulțime de sălbatici (19). 7-8 (Înv; îf sălbătăcime) Sălbăticie (9-10). 9-10 Sălbăticie (12-13). 11 (Înv; îf sălbătăcime) Sălbăticie (19).
3. [DEX '98] SĂLBĂTICIME, sălbăticimi, s. f. 1. Mulțime de animale sălbatice, totalitatea animalelor sălbatice. 2. Loc sălbatic, nelocuit, departe de orice așezare omenească (civilizată). [Var.: (pop.) sălbătăcime s. f.] – Sălbatic + suf. -ime.
4. [DLRLC] SĂLBĂTICIME, sălbăticimi, s. f. 1. (Învechit; și în forma sălbătăcime) Însușirea a ceea ce este sălbatic, cruzime, brutalitate, furie, turbare. V. sălbăticie. 2. Animal sălbatic, sălbăticiune. Care sălbătăcime cum o vedea, o lăsa să se ducă în treabă-și. MARIAN, T. 43. 3. Loc nelocuit de oameni și depărtat de orice viață omenească; sălbăticie, pustietate. Se minună cînd văzu așa casă frumoasă într-o astfel de sălbătăcime. ISPIRESCU, L. 355. – Variantă: sălbătăcime s. f.
5. [Scriban] sălbăticíme și (est) -ăcíme f. Sălbătăcĭune. Sălbăticie.
6. [DEX '09] SĂLBĂTĂCIME s. f. v. sălbăticime.
7. [MDA2] sălbătăcime sf vz sălbăticime
8. [MDA2] sălbătecime sf vz sălbăticime
9. [MDA2] selbătăcime sf vz sălbăticime
10. [DOOM 3] sălbăticime s. f., g.-d. art. sălbăticimii; (locuri, animale) pl. sălbăticimi
11. [DOOM 2] sălbăticime s. f., g.-d. art. sălbăticimii; (locuri, animale) pl. sălbăticimi
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL