1. [DEX '09] SARAMURĂ, (2) saramuri, s. f. 1. Apă în care s-a dizolvat sare și care se folosește în gospodărie (la conservarea unor alimente), în agricultură, în industria tăbăcăriei etc. ♦ Apă naturală care conține sare; izvor de apă sărată; slatină. 2. Zeamă sărată, uneori condimentată cu oțet, usturoi etc., cu care se servesc unele mâncăruri; mâncare servită în acest fel. [Var.: (pop.) salamură s. f.] – Din ngr. salamúra.
2. [MDA2] saramură sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (rar) sala~, (înv) sarem~ (S și: sare-mură), (reg) ~ulă, ~moră, sălăm~ / Pl: ~uri / E: ngr σαλαμούρα] 1 Soluție preparată din apă în care se dizolvă sare de bucătărie (folosită mai ales la conservarea unor alimente) Si: (reg) mură3, sărătură (7), slatină (3). 2 Zeamă sărată, uneori condimentată cu oțet, cu usturoi etc., cu care de obicei se servesc unele feluri de mâncare. 3 (Pex) Mâncare preparată cu saramură (2). 4 (Pex) Aliment extrem de sărat. 5 (Pop) Telemea. 6 Soluție obținută prin dizolvarea unor săruri (de sodiu, de potasiu, magneziu etc.) în apă, folosită în agricultură, în industrie etc. 7 (Reg) Nutreț preparat cu saramură (1). 8 (Pop) Izvor de apă sărată Si: sărătură (5). 9 Apă care conține sare (1) în mod natural Si: sărătură (6), slatină (1).
3. [DEX '98] SARAMURĂ, saramuri, s. f. 1. Apă în care s-a dizolvat sare și care se folosește în gospodărie (la conservarea unor alimente), în agricultură, în industria tăbăcăriei etc. ♦ Apă naturală care conține sare; izvor de apă sărată; slatină. 2. Zeamă sărată, uneori condimentată cu oțet, usturoi etc., cu care se servesc unele mâncăruri; mâncare servită în acest fel. [Var.: (pop.) salamură s. f.] – Din ngr. salamúra.
4. [DLRLC] SARAMURĂ, saramuri, s. f. (Și în forma salamură) 1. Apă în care s-a dizolvat sare, și care se folosește la conservarea unor alimente, în agricultură, în industria tăbăcăriei etc. Ajuta ca de obicei la scoaterea pieilor vîscoase, grele de saramură. CAMIL PETRESCU, O. II 448. După cincisprezece zile șuncile se scot din salamură. PAMFILE, I. C. 55. ◊ Expr. A-și pune carnea în (sau la) saramură v. carne. ♦ Apă naturală care conține sare, izvor de apă sărată; slatină. Înspre apus... vin... Bălțăteștii cei plini de salamură. CREANGĂ, A. 72. În stînga acestei gîrle... sînt salamuri sau sorginte de apă sărată. I. IONESCU, P. 31. 2. Zeamă sărată (și condimentată uneori cu oțet, usturoi etc.) cu care se servesc unele mîncări; mîncare servită în acest fel. Am și niște plătici... fripte pe cărbuni și cu salamură de usturoi. SADOVEANU, Î. A. 42. Cei cîțiva crapi fuseseră făcuți o saramură caldă. CAMIL PETRESCU, N. 69. Pescarii le dădură o saramură de pește proaspăt și drumeții mîncară, plecînd apoi mai departe. SANDU-ALDEA, U. P. 43. Găina s-o fac friptură și bobocul saramură. MARIAN, S. 162. – Variantă: salamură s. f.
5. [Șăineanu, ed. VI] saramură f. apă sărată. [Și salamură = lat. SALISMURIA, printr’un intermediar slav].
6. [Scriban] saramúră V. salamură.
7. [DEX '09] SALAMURĂ s. f. v. saramură.
8. [MDA2] salamură sf vz saramură
9. [MDA2] saramoară[1] sf vz saramură
10. [MDA2] saramoră sf vz saramură
11. [MDA2] saramulă sf vz saramură
12. [MDA2] saremură sf vz saramură
13. [MDA2] sălămură sf vz saramură
14. [Șăineanu, ed. VI] salamură f. V. saramură.
15. [Scriban] salamúră (est) și saramúră (vest) f., pl. ĭ (turc. ngr. bg. sîrb. salamúra, d. it. salamoja, ven. salamora, care vine d. mlat. salimoria și salmoria, cl. salis mŭria „moare de sare”, slatină, din vgr. salmyris, id. V. sare și moare). Apă sărată (moare) în care se pune carne saŭ pește p. păstrare. Fig. A-țĭ pune pelea salamură (saŭ ĭn saŭ la salamură), a te supune uneĭ marĭ muncĭ orĭ suferințe. – V. rasol și mojdeĭ.
16. [DOOM 3] saramură s. f., g.-d. art. saramurii; (porții; sorturi) pl. saramuri
17. [DOOM 2] saramură s. f., g.-d. art. saramurii; (feluri, porții) pl. saramuri
18. [MDO] saramură, gen. saramurii
19. [IVO-III] saramură sg.
20. [DER] saramură (saramuri), s. f. – Apă sărată. – Var. salamură, Banat sărămură. Lat. salimuria, prin ven. salimora › ngr. σαλαμούρα (Candrea), bg., sb., cr., slov. salamura (Cihac, II, 234; Densusianu, Rom., XXXIII, 285; Tiktin; REW 7545). Der. directă din lat. pare probabilă pentru ultima var. și nu este imposibilă pentru celelalte forme, deși prezența lui a aton prezintă o dificultate (poate s-ar fi păstrat prin apropierea forțată de sare, fiindcă Anton Pann scrie sare-mură; cf. totuși sărătură). Oricum, supoziția general acceptată că salamură, cu l, este forma primitivă, este destul de îndoielnică.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL