1. [MDA2] sacrilege a vz sacrileg
2. [DLRLC] SACRILEGE adj. f. v. sacrileg.
3. [DEX '09] SACRILEG, -Ă, sacrilegi, -ge, adj. (Livr.) Care săvârșește un sacrilegiu; p. ext. nelegiuit. – Din lat. sacrilegus.
4. [MDA2] sacrileg, ~ă smf, a [At: HELIADE, ap. GHICA, A. 675 / V: ~ege[1] / Pl: ~egi, ~ege / E: lat sacrilegus, fr sacrilège] 1-2 (Liv) Profanator. 3-4 (Pex) Ticălos.
5. [DLRLC] SACRILEG, -Ă, sacrilegi, -e, adj. (Învechit) Nelegiuit, scelerat. Faptă sacrilegă. – Variantă: sacrilege (MACEDONSKI, O. II 181, GHICA, A. 675) adj. f.
6. [DN] SACRILEG, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care săvîrșește un sacrilegiu; nelegiuit, blestemat. [< lat. sacrilegus < sacer – sacru, legere – a culege].
7. [MDN '00] SACRILEG, -Ă adj., s. m. f. (cel) care săvârșește un sacrilegiu; profanator; (p. ext.) nelegiuit, blestemat. (< lat. sacrilegus)
8. [Șăineanu, ed. VI] sacrileg a. ce ține de un sacrilegiu: faptă sacrilegă. ║ m. cel ce comite un sacrilegiu.
9. [Scriban] * sacrilég, -ă adj. (lat. sacrilegus, d. sacra, lucrurĭ sacre, și légere, a culege = a fura). Profanator, blăstămat, care se atinge de lucrurĭ saŭ persoane sfinte: mînă sacrilegă. Subst. Proclet, hoț de bisericĭ.
10. [DOOM 3] sacrileg (livr.) (desp. sa-cri-) adj. m., pl. sacrilegi; f. sacrilegă, pl. sacrilege
11. [DOOM 2] sacrileg (livr.) (sa-cri-) adj. m., pl. sacrilegi; f. sacrilegă, pl. sacrilege
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL