1. [DEX '09] SÂCRET, -EATĂ adj. v. secret.
2. [DEX '09] SECRET, -Ă, secreți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care este ținut ascuns, care rămâne necunoscut; confidențial. Tratative secrete. ◊ Asociație (sau organizație, societate) secretă = organizație cu caracter conspirativ, constituită în ascuns. ♦ (Despre sentimente) Care nu este declarat sau mărturisit; păstrat în taină. 2. Ascuns vederii, mascat privirilor. Agent secret = persoană cu misiune secretă de informare în domeniul politic, economic sau al criminalității. II. S. n. 1. Ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină. ◊ Secret de stat = document sau date privitoare la problemele fundamentale ale vieții politice, economice, precum și ale apărării statului, a căror divulgare este pedepsită penal. 2. Sistem (ingenios) care constituie condiția succesului într-o întreprindere; procedeu special și eficace pentru a obține sau a face ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă (greu de realizat) a unei științe, a unei arte. 4. (Înv.) Discreție. 5. (Ieșit din uz) Celulă izolată într-o închisoare. [Var.: sâcret, -eată adj.] – Din fr. secret, lat. secretus.
3. [MDA2] săcret2, ~eată a vz secret3
4. [MDA2] săcret1, ~ă sn, a vz secret2
5. [MDA2] secret2, ~ă [At: IST. AM. 38r/14 / V: (îrg) sic~, (reg) săc~ / Pl: ~e și (îvp) ~uri sn, ~eți, ~e a / E: fr secret, lat secretus, -a, -um] 1 sn Sistem (ingenios) care constituie condiția succesului în ceea ce se întreprinde. 2 sn (Spc) Metodă, formulă de lucru, de fabricație ascunsă sau cunoscută numai de un număr mic de persoane. 3 sn Ansamblu de cunoștințe, de informații etc. pe care le deține o peroană sau un grup de persoane și care nu trebuie divulgate. 4 sn Ceea ce nu trebuie să se spună nimănui Si: ascunziș, taină, tăinuire, (rar) arcan1, (îvp) tăinicie, (reg) tărășenie. 5 sn (Îs) ~ lui Polichinelle Fals secret (4), deoarece este cunoscut deja de toți. 6 sn (Îlav) În ~ Fără martori. 7 sn (Îal) Într-un grup restrâns. 8 sn (Îal) În așa fel încât să nu devină public. 9 sn (Îal) În particular. 10 sn (Îal) În taină Si: pe ascuns, tainic, (îvr) în secretar. 11 sn (Rar; îe) A fi în ~ele zeilor A fi într-o poziție care-i permite să afle secrete (4) cunoscute numai de persoane importante. 12 sn (Rar; îae) A se afla în relații apropiate (de prietenie) cu persoane importante. 13-14 a Care este cunoscut de un număr limitat de persoane (sau care rămâne necunoscut) Si: (îvr) secretic (1-2), secretnic (1-2). 15 a Care este sau trebuie ținut ascuns de alții Si: confidențial, tainic, (înv) secretnic (3), (îvr) secretic (3). 16 a (Îs) Agent ~ Persoană cu misiune secretă de informare în domeniul politic, economic, militar etc. 17 a (Îas; spc) Detectiv (1). 18 a (Îs) Poliție ~ă Serviciu național de poliție, în unele țări, care este atașat de Ministerul de Interne și de care depind toate serviciile de poliție din țara respectivă. 19 a (Îs) Societate (sau organizație, asociație) ~ă Societate (sau organizație, asociație) cu caracter conspirativ, constituită în ascuns, în mod ilegal. 20 a (Îs) Fond ~ Sumă de bani (în afara bugetului normal) de care poate să dispună o formă de guvernământ, un organ al ei. 21 a (Îs) Testament ~ Testament pe care testatorul îl depune în timpul vieții, ca măsură de prevedere, la tribunal, închis și sigilat. 22 a (Rar; d. oameni) Care știe să tacă Si: discret, tainic. 23 a (Rar; d. oameni) Prefăcut. 24 sn Ceea ce nu este cunoscut, descoperit, explicat, pătruns de înțeles (încă) de mintea omenească Si: enigmă, mister, taină, (rar) misteriozitate, (înv) nepricepere, neștiut2, neștiutură. 25 sn Ceea ce constituie condiția intimă, esențială a unei științe, a unei arte etc. 26 sn Ceea ce solicită o inițiere specială (într-un domeniu). 27 sn Rațiune (ascunsă). 28 a Care cuprinde în sine un secret (24) Si: ascuns, criptic, enigmatic, inexplicabil, ocult, misterios, necuprins, neînțeles, nepătruns, tainic, (iuz) misteric, (înv) neajuns2. 29 a Care nu se manifestă în mod vizibil Si: ascuns, tăinuit. 30 sn Mecanism care nu funcționează decât în anumite condiții cunoscute de o persoană sau de câteva persoane. 31 a (Rar; d. lacăte, încuietori etc.) Care funcționează cu ajutorul unui mecanism special (cunoscut de puține persoane). 32 a (D. chei) Care este de tip special. 33 a Care nu este la îndemâna oricui. 34 a (D. uși, intrări etc.) Care este ascuns privirilor (pentru cei neavizați) Si: ascuns, camuflat, mascat2. 35 a (D. locuri în care s-a ascuns ceva) Care este greu de găsit Si: ascuns. 36 sn (Rar) Tăcere păstrată în legătură cu un secret2 (13). 37 sn (Șîs ~ de stat) (Urmat de determinări care indică domeniul) Informații, date, documente etc. dintr-un anumit domeniu de activitate pe care le deține cineva (datorită profesiunii) și pe care nu are dreptul să le divulge (difuzarea lor fiind pedepsită de lege). 38 sn (Iuz; de obicei precedat de pp „de”) Celulă izolată într-o închisoare. 39 sn (Înv) Discreție . 40 sn (Îlav) La ~ Fără martori. 41 sn (Rar; îe) A pune (sau a băga) la ~ A aresta (1). 42 sn (Îvr) Closet. 43 sn (Înv) Proiectil de tun încărcat cu substanțe care emană aburi otrăvitori. 44 sn (Pex) Încărcătură a unui secret (43).
6. [MDA2] secret3, ~eată [At: ANON. CAR / V: (îvp) săc~ a, sic~ a, smf / Pl: ~eți, ~e / E: lat secretus] 1 a (Îvp; d. locuri, ținuturi etc.) Pustiu. 2 snf (Trs) Pustiu. 3 a (Îvp; d. așezări omenești, d. locuințe etc. sau d. locuri de obicei populate) Pustiu. 4 a (Pop; d. păduri, drumuri, locuri etc.) Neumblat. 5 sn (Înv) Loc părăsit (presupus de a fi bântuit de duhuri rele). 6 smf (Îvp; de obicei art; mai ales în imprecații; adesea euf) Diavol (1). 7 a (Pop) Blestemat (1).
7. [MDA2] sicret2, ~eată smf, a vz secret3
8. [DEX '98] SECRET, -Ă, secreți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care este ținut ascuns, care rămâne necunoscut, nedivulgat; confidențial. Tratative secrete. ◊ Asociație (sau organizație, societate) secretă = organizație cu caracter conspirativ, constituită în ascuns. ♦ (Despre sentimente) Care nu este declarat sau mărturisit; păstrat în taină. 2. Ascuns vederii, mascat privirilor. ◊ Agent secret = agent de siguranță; detectiv. II. S. n. 1. Ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină. ◊ Secret de stat = document sau date privitoare la problemele de bază ale vieții politice, economice, precum și ale apărării statului, a căror divulgare este interzisă prin lege. 2. Sistem (ingenios) care constituie condiția succesului într-o întreprindere; procedeu special și eficace pentru a obține sau a face ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă (greu de realizat) a unei științe, a unei arte. 4. (Înv.) Discreție. 5. (Ieșit din uz) Celulă izolată într-o închisoare. [Var.: sâcret, -eată adj.] – Din fr. secret, lat. secretus.
9. [DLRLC] SĂCRET, -EATĂ, săcreți, -te, adj. (Popular; și în formele secret, sicret, sîcret) 1. (Despre locuri, case) Pustiu, nelocuit. Ce vînturi te poartă prin locurile aceste secrete? RETEGANUL, P. II 65. Li se mai urîseră și lor prin cei codri săcreți. id. ib. I 45. Lung îi drumul și sîcret. ȘEZ. VI 122. 2. Afurisit, blestemat. Durerea acestor sîcrete ciolane. ȘEZ. II 20. ◊ (Substantivat, ca epitet pe lîngă un nume) Își mai astîmpărase puțin sicreata de foame. PAMFILE, S. T. 160. Vor scăpa de săcreata de cătănie. RETEGANUL, P. V 81. Luă arcul încordat, Cum e bun de săgetat, Ș-o sicreată De săgeată. La HEM 1487. ◊ (Substantivat, în imprecații) Mînca-te-ar sicreata, moarte, Rea ești și fără dreptate. MARIAN, Î. 281. Lasă-l sîcretului de tutun. ȘEZ. XIX 137. – Variante: secret, -eată, sicret, -eată, sîcret, -eată adj.
10. [DLRLC] SECRET2, -Ă, secreți, -te, adj. 1. Care este ținut ascuns, care rămîne necunoscut (celor din afara unui anumit cerc); care are caracter confidențial. Uneori un acord secret se stabilește între contrabandiști, agenți vamali și santinelele de pe maluri. BART, E. 326. Numele membrilor trebuie a rămînea secrete. GHICA, A. 461. În vremea aceasta sosise la curtea împărătească scrisori secrete ale lui Basta împotriva lui Mihai-vodă. BĂLCESCU, O. II 271. ◊ Asociație (sau organizație, societate) secretă = organizație cu caracter conspirativ, constituită în ascuns. Eram de opinie d-a forma o societate secretă. GHICA, A. 422. ♦ (Despre stări sufletești, sentimente) Păstrat în taină, nemărturisit. M-am despărțit de tine cu inima plină de secretă compătimire. GALACTION, O. I 227. Inima ei era zdrobită de vro durere secretă. ALECSANDRI, O. P. 11. 2. Ascuns, mascat privirilor. Ușă secretă. Mecanism secret. ▭ Un pîrău secret într-un peisaj de la începutul vremurilor. IBRĂILEANU, A. 12. ◊ Agent secret = agent de siguranță (v. agent); detectiv.
11. [DLRLC] SECRET, -EATĂ adj. v. săcret.
12. [DLRLC] SICRET, -EATĂ adj. v. săcret.
13. [DLRLC] SÎCRET, -EATĂ adj. v. săcret.
14. [DLRM] SECRET3, -EATĂ adj. v. săcret.
15. [DLRM] SICRET, -EATĂ adj. v. secret.
16. [DN] SECRET, -Ă adj. 1. Tainic, tăinuit, ascuns. 2. Mascat, ascuns privirii. [< lat. secretus, cf. fr. secret].
17. [MDN '00] SECRET, -Ă I. adj. 1. tainic, tăinuit, ascuns. 2. mascat, ascuns privirii. II. s. n. 1. ceea ce este ținut în taină, ce nu se dă publicității; mister. 2. mijloc, procedeu eficace și special pentru a obține ceva. 3. ceea ce constituie condiția intimă a unei științe, unei arte. (< fr. secret, lat. secretus)
18. [Șăineanu, ed. VI] săcret a. Mold. 1. primejdios: loc săcret; 2. drăcesc: lemn săcret. [Cf. lat. SECRETUS]. ║ m. necuratul: du-te la săcretu!
19. [Scriban] *secrét, -ă ădj. (lat. secretus, despărțit, d. se-cérnare a despărțĭ. V. cern). Care e ținut ascuns, știut numaĭ de unu saŭ de puținĭ: procedură secretă, tratat secret. Care e ascuns vederiĭ: mecanizm secret, ușă secretă. Care-șĭ ascunde sentimentele: un dușman secret. Pop. Discret: nu eștĭ de loc secret! Comitet secret, adunare care deliberează fără să asiste publicu. Fondurĭ secrete, banĭ pe care guvernu-ĭ poate cheltuĭ p. interesele superioare ale statuluĭ fără să dea socoteală contabilitățiĭ publice. S. n., pl.e. Faptă ascunsă, lucru ținut ascuns: a trăda un secret. Discrețiune (tăcere): a observa secretu. Procedură specială neștiută de alțiĭ: Chinejiĭ aŭ secretu de a face lacu. Mijloc (talent) particular de a reușĭ: secretu de a te îmbogățĭ, de a domnĭ. Explicațiune, motiv ascuns: nu pricep secretu purtăriĭ luĭ. Mecanizm ascuns: lacăt cu secret. Celulă separata într’o închisoare: a pune un asasin la secret. Vorbă convențională (parolă) pe care, dacă n’o pronunțĭ, nu țĭ se dă voie să trecĭ: spuse secretu, și santinela îl lăsă să intre. Secret de stat, lucru a căruĭ divulgare face răŭ țăriĭ. Secret public, lucru știut de toțĭ în parte, dar pe care nu-l spune nimenĭ în public. În secret, în ascuns, fără marturĭ. – Apare Și’n P.P. noŭă. V. taĭnă.
20. [DOOM 3] secret1 (desp. se-cret) adj. m., pl. secreți; f. secretă, pl. secrete
21. [DOOM 2] secret1 (se-cret) adj. m., pl. secreți; f. secretă, pl. secrete
22. [MDO] secret
23. [DER] secret (-eată), adj. – 1. Deșert, abandonat. – 2. Retras, izolat. – 3. Afurisit, blestemat. – 4. Ascuns. – 5. (S. n.) Pustiu, loc frecventat de duhurile rele. – 6. (S. n.) Taină. – 7. (S. n., înv.) Parolă. – Var. săcret. Lat. secrētus (Pușcariu 1575; REW 7765; Tiktin; Candrea), cf. alb. škretë. Este popular numai în Trans., sensurile 4 și 6-7 reproduc fr. secret. Sensul de „blestemat” care se explică suficient pornind de la ideea de „gol”, cf. pustiu, poate a fost înțeles ca o continuare a seriei proclet, treclet. Der. (din fr.) secreta, vb.; secretar, s. m.; secretariat, s. n.; secrețiune, s. f.
24. [DAR] sacret, -ă, adj. (înv. și reg.) 1. primejdios. 2. drăcesc, diavolesc. 3. (substantivat, m.) diavol, drac.
25. [DRAM 2021] săcrét, săcreată, adj. 1. Pustiu, deșert: „Mamă, nu-i lumea săcreată / Să nu mai găsesc o fată” (Ștețco, 1990: 138). 2. Loc părăsit, predispus a fi bântuit de duhuri rele: „Ți-ai luat casă săcreată / Și te duci în lut cu ptiatră” (Memoria, 2001: 70). 3. Blestem; se folosește aproape numai în injurii: „du-te în săcreată! lasă-l în săcreată!” (Țiplea, 1906). (Trans. și Maram.). – Lat. secretus „singuratic, izolat” (Pușcariu, Candrea, după DER).
26. [DRAM 2015] săcret, săcreată, adj. – 1. Pustiu, deșert (Papahagi, 1925). 2. Loc părăsit, predispus a fi bântuit de duhuri rele (Bilțiu, 1996). 3. Blestem; se folosește aproape numai în injurii: „du-te în săcreată! lasă-l în săcreată!” (Țiplea, 1906). „Ți-ai luat casă săcreată / Și te duci în lut cu pt’iatră” (Memoria, 2001: 70); „Mamă, nu-i lumea săcreată / Să nu mai găsesc o fată” (Ștețco, 1990: 138). Circulă cu aceste sensuri (arhaice) numai în Transilvania și Maramureș. – Lat. secretus „singuratic, izolat” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX, MDA).
27. [DRAM] săcret, săcreată, adj. – 1. Pustiu, deșert (Papahagi 1925). 2. Loc părăsit, predispus a fi bântuit de duhuri rele (Bilțiu 1996). 3. Blestem; se folosește aproape numai în injurii: „du-te în săcreată! lasă-l în săcreată!” (Țiplea 1906). „Ți-ai luat casă săcreată / Și te duci în lut cu pt’iatră” (Memoria 2001: 70). „Mamă, nu-i lumea săcreată / Să nu mai găsesc o fată” (Ștețco 1990: 138). Circulă cu aceste sensuri numai în Transilvania. – Lat. secretus, cf. alb. škretë.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL